Ministrul Justiției Cătălin Predoiu a explicat, într-un interviu pentru MEDIAFAX, că proiectul de lege privind limitarea despăgubirilor pentru casele naționalizate este determinat de interesele despăgubiților, de presiunea indirectă a CEDO și de limitele bugetare indicate de Ministerul Finanțelor.
Predoiu a explicat că acțiunea de urgență este determinată de decizia pilot a CEDO în cauzele Atanasiu și Poenaru împotriva României” și „Solon împotriva României”, termenul acordat statului român pentru reglementarea situației din punct de vedere legislativ fiind 12 iulie 2012.
Ministrul a menționat că în prezent 2.500 de „cauze repetitive” împotriva României aflate pe rolul CEDO au fost suspendate, el punând situația creată pe seama inconsecvenței legislative din ultimii 17 ani în domeniul proprietății, în condițiile în care au existat mai mult de zece legi de restituire/acordare de despăgubiri.
Cătălin Predoiu a explicat că principiile proiectului care va fi supus dezbaterii Parlamentului sunt accelerarea soluționării cererilor în materia restituirilor, instituirea măsurii de acordare de despăgubiri în numerar, ca unică măsură reparatorie, stabilirea modalității de evaluare a imobilelor preluate în mod abuziv de stat de către evaluatori autorizați, selectați de către ANRP, plafonarea despăgubirilor la un cuantum procentual ce va fi prevăzut prin lege, eșalonarea la plată a despăgubirilor. Conform lui Predoiu, Polonia și Ungaria sunt țări care au aplicat principii similare.
Prezentăm integral interviul acordat agenției MEDIAFAX de către ministrul Justiției:
Reporter: Domnule ministru, Guvernul a lansat în dezbatere publică un proiect de lege privind restituirea proprietăților care pare să anunțe dezbateri aprinse. Puteți să dați câteva detalii?
Cătălin Predoiu: Înțelegerea corectă a poziției delicate în care se află Guvernul și a inițiativei sale reclamă explicarea contextului. Guvernul este obligat și constrâns de trei factori să acționeze de urgență printr-un proiect de lege structurat în forma prezentată spre dezbatere. Proiectul a fost inițiat de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, prin Ministerul Finanțelor Publice, fiind elaborat de un grup de lucru interinstituțional, format din juriști specializați în domeniul restituirii proprietăților.
Rep.: Care sunt cei trei factori?
C.P.: Guvernul și-a luat responsabilitatea de a sesiza Parlamentul în urma deciziei pilot a CEDO în cauzele „Atanasiu și Poenaru împotriva României” și „Solon împotriva României”, a problemei pe care o reprezintă cele aproximativ 2.500 de cauze repetitive în domeniul proprietății suspendate pe rolul CEDO, precum și ca urmare a inconsecvenței legislative din ultimii 17 ani în domeniul proprietății. Dintr-un alt unghi de abordare, Guvernul și Parlamentul trebuie să țină cont simultan de interesele despăgubiților, de presiunea indirectă a CEDO și nu în ultimul rînd de limitele bugetare indicate de Ministerul Finanțelor Publice, adică de interesele întregii societăți.
Rep.: Să le luăm pe rând. Vă rog să explicați ce este aceea o „decizie pilot” a CEDO și ce înseamnă „cauze repetitive”?
C.P.: În situația în care există mai multe cauze repetitive care provin din aceeași deficiență internă de natură structurală, Curtea poate aplica procedura pilot. În acest sens, alege să soluționeze cu prioritate una sau câteva dintre ele și, în soluția pronunțată, încearcă sa determine: dacă a existat o încălcare a Convenției în cazul dat, disfuncționalitatea din sistemul intern care conduce la încălcare, variante posibile la dispoziția autorităților statale în vederea eliminării disfuncționalității respective, un remediu capabil să soluționeze cazurile similare (inclusiv cele deja pendinte pe rolul Curții) sau, cel puțin, să conducă la încheierea prin soluționare amiabilă a acestor cazuri. Curtea Europeană a Drepturilor Omului, aplicând procedura pilot, oferă statului respectiv o marjă de timp utilă pentru a lua măsurile interne necesare; în această perioadă cauzele aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului având același obiect cu cel al cauzei pilot sunt suspendate până la adoptarea de către statul pârât a măsurilor cu caracter general posibile a rezolva respectiva problemă structurală. Prima procedură pilot a fost utilizată de Curte în anul 2004, în cauza Broniowski contra Poloniei. Proceduri pilot sunt în curs de desfășurare și cu privire la alte state care au aderat la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale: Rusia (cauza Burdov) și Moldova (cauza Olaru). Prin cauze repetitive înțelegem cauze ce au ca obiect același tip de încălcare a Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și care evocă aspecte de deficiență structurală a sistemelor juridice în materia restituirii proprietăților.
Rep.: Ați menționat inconsecvența legislativă. Puteți detalia?
C.P.: Într-un interval de 20 de ani, avem mai mult de zece legi de restituire/acordare de despăgubiri. De exemplu, Legea fondului funciar nr.18/1991; Legea nr.169/1997 pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr.18/1991; Legea nr.1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr.18/1991 și ale Legii nr.169/1997; Legea nr.112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului; Legea nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989; Legea nr.247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente; Legea nr.1/2009 pentru modificarea Legii nr.10/2001; Ordonanța de urgență a Guvernului nr.94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România; Ordonanța de urgență a Guvernului nr.83/1999 privind restituirea unor imobile care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România; Legea nr.9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940; Legea nr.290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de Pace între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947etc).
Rep.: Ce spune CEDO în decizia pilot în cauzele „Atanasiu și Poenaru împotriva României” și „Solon împotriva României”? Cum explicați faptul că s-a ajuns la această situație la CEDO?
C.P.: Lipsa coerenței și aplicabilității sistemului de restituire sau compensare în materia proprietăților naționalizate instituit în România după 1995 a determinat Curtea să condamne sistematic țara noastră. Deci, modificarea repetată, inconsecventă a legislației privind măsurile reparatorii pentru imobilele preluate de stat în mod abuziv este principala cauză. Concret, prin aceste legi s-au stabilit în mod succesiv criteriile preluării de către stat a bunului „cu titlu” și „fără titlu”, s-a extins categoria de bunuri susceptibile a fi restituite; s-a mărit succesiv suprafața de teren retrocedată foștilor proprietari, s-au instituit, succesiv, principiile plafonării despăgubirilor acordate, al restituirii integrale în natură, al neplafonării despăgubirilor, vânzarea imobilelor naționalizate către chiriași, fără a se ține seama că la primării existau notificări depuse de foștii proprietari, neimplementarea sistemului de despăgubiri prevăzut de Legea nr.10/2001 și, ulterior, de Legea nr.247/2005, operaționalizarea relativ târzie a Fondului „Proprietatea”, etc. În timp, s-au adăugat epuizarea resurselor bugetare necesare acoperirii despăgubirilor acordate în temeiul legii, precum și rezolvarea diferită a chestiunilor de drept izvorâte din legile de restituire de către instanțele judecătorești, determinată aproape „natural” de fluctuația legislativă, apariția situațiilor tranzitorii, necorelări între soluțiile legislative, etc. Guvernul trebuie acum să deconteze aceste lucruri printr-o soluție tehnic posibilă și „fiabilă”, la cenzura CEDO, pe care Parlamentul urmează să o dezbată.
Rep.: Ce spune hotărârea pilot a CEDO?
C.P.: În sinteză, Curtea a sugerat statului român, orientativ, revizuirea legislației, îmbunătățirea mecanismului de restituire actual, preluarea eventual a unor modele din legislațiile altor state europene, care au fost validate de jurisprudența CEDO, limitarea despăgubirilor și eșalonarea lor pe o perioadă de timp, ceea ce ar putea reprezenta, în opinia Curții, măsuri susceptibile „de a asigura un just echilibru între interesele foștilor proprietari și interesul general al colectivității”.
Rep.: Ce consecințe sunt dacă Guvernul nu ar sesiza Parlamentul?
C.P.: Curtea Europeană a Drepturilor Omului a acordat statului roman o perioadă de 18 luni de la data la care hotărârea va rămâne definitivă, în care acesta să remedieze problema restituirilor, în concordanță cu prevederile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Termenul se împlinește la data de 12 iulie. Încălcarea termenului de 18 luni activează consecințele hotărârii pilot, în sensul că cele aproximativ 2.500 dosare (suspendate de Curtea Europeană la data pronunțării Hotărârii Pilot până la elaborarea unei noi legi de către statul român – 12 iulie 2012 ), vor fi activate, respectiv judecate, fiind posibil ca statul român să fie condamnat în fiecare dosar, la rambursarea de despăgubiri petenților în cauză, pentru imobilele preluate abuziv, calculul despăgubirilor efectuându-se la valoarea de circulație a imobilelor respective. Consecințele financiare pot fi explicate de Ministerul Finanțelor Publice și ar putea fi extrem de severe.
Rep.: Care este structura proiectului de lege ce va fi propus Parlamentului?
C.P.: Obiectul de reglementare îl constituie modalitatea de stabilire și de acordare a despăgubirilor pentru imobilele preluate de stat în perioada regimului comunist, precum și a despăgubirilor care se acordă cetățenilor români în conformitate cu prevederile unor legi speciale. Beneficiarii sunt deci persoanele care au formulat și depus, în termen legal, cereri privind restituirea bunurilor preluate în mod abuziv de stat în perioada regimului comunist, precum și persoanele care beneficiază de drepturi în temeiul legilor amintite mai sus (nr.9/1998, nr.290/2003, nr.393/2006). Principiile proiectului sunt accelerarea soluționării cererilor în materia restituirilor, formulate în condițiile legii și nesoluționate până la intrarea în vigoare a proiectului, instituirea măsurii de acordare de despăgubiri în numerar, ca unică măsură reparatorie, stabilirea modalității de evaluare a imobilelor preluate în mod abuziv de stat de către evaluatori autorizați, selectați în condițiile legii de către ANRP, plafonarea despăgubirilor la un cuantum procentual ce va fi prevăzut prin lege, eșalonarea la plată a despăgubirilor, instituirea unui control jurisdicțional al hotărârilor emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, atât în cazurile în care persoana îndreptățită nu este mulțumită de deciziile luate de autoritățile cu atribuții în domeniu, cât și în cazurile în care acestea nu emit hotărârea în termenele prevăzute de lege. Decizia aparține însă în final Parlamentului.
Rep: Sunt și alte state care au plafonat despăgubirile?
C.P.: Din studiile de drept comparat pe care le-am consultat la minister, precum și din discuțiile pe care le-am purtat recent cu vicepreședintele CEDO, Cassadeval, înțeleg că principii similare au fost adoptate prin lege de Polonia și Ungaria. De altfel, problematica CEDO a devenit una europeană, ca urmare a aglomerării curții cu dosare provenite din toate statele europene. Curtea a devenit victima propriului succes instituțional. De aceea, a fost lansat un proces de reflecție la nivel european pentru o reformă a CEDO.
Rep.: În ce constă reforma CEDO?
C.P.: Procesul de reformă al Curții Europene a Drepturilor Omului a fost lansat prin Conferința la nivel înalt de la Interlaken din perioada 18-19 februarie 2010 și continuat prin Conferința de la Izmir din 26-27 aprilie 2011. În acest context, președinția britanică a Comitetului Miniștrilor al Consiliului Europei va organiza, în perioada 18 – 20 aprilie 2012, la Brighton (Marea Britanie), a treia Conferința la nivel înalt cu privire la viitorul Curții. Cu această ocazie va fi semnată Declarația de la Brighton, document care propune un set de măsuri radicale privind avansarea procesului de ameliorare a activității Curții, dar și de transformare a rolului său pe mai multe paliere. Obiectivele urmărite vizează să se ajungă la un echilibru între hotărârile pronunțate de Curte și cererile introduce, să se permită Curții să își reducă numărul cauzelor aflate pe rol și să statueze într-un termen rezonabil, mai ales în cauzele în care au fost grav încălcate drepturile omului, să se asigure executarea completă și rapidă a hotărârilor Curții, precum și eficacitatea monitorizării executării de către Comitetul de Miniștri. Potrivit mandatului stabilit prin Conferința de la Izmir, Marea Britanie va iniția un proces de gândire strategică asupra viitorului rol al Curții pentru a se garanta astfel perenitatea instanței jurisdicționale europene. Cred că în cadrul acestei reforme este bine să susținem în continuare prezervarea recursului individual ca valoare supremă a construcției și filosofiei CEDO, precum și evitarea oricăror forme de asistență tehnică impusă de către Comitetul de Miniștri și a introducerii unui sistem de sancțiuni. În spirit de compromis și în ipoteza întrunirii consensului, s-ar putea accepta inițierea unei reflecții privind consacrarea pe termen lung în Convenție a principiului subsidiarității în marja de apreciere a statelor, precum și introducerea unui nou criteriu de admisibilitate și a avizelor consultative, transformarea Curții într-o instanță de tip pick and choose. Dar, repet, ar putea fi vorba de un proces pe termen lung desfășurat în paralel cu perfecționarea sistemelor judiciare naționale.
Rep.: Printre cauzele situației ați menționat și jurisprudența neunitară, dar ca o cauză secundară. Judecătorii nu au partea lor de vină?
C.P.: În materia restituirii proprietăților confiscate abuziv nedreptatea a izvorât uneori chiar din lege, în sensul că succesiunea și diversitatea soluțiilor au condus la jurisprudență neunitară. Evident, nu exclud erorile judiciare, dar principala cauză în această materie o constituie inconsecvența legiuitorului post-decembrist. O demonstrează analiza deciziilor CEDO și a celei pilot.
Rep.: Această problemă ridică tangențial și chestiunea resurselor umane în sistemul judiciar. Ce puteți spune despre aceasta?
C.P.: Rezolvarea problemei stă pe trei piloni, ce ar urma să fie implementați succesiv: realocarea rațională a resurselor umane existente în sistem, acoperirea locurilor vacante și extinderea schemelor. Primul pilon trebuia implementat de CSM încă din anii anteriori, al doilea și al treilea în comun de CSM și Guvern, în perspectiva reducerii volumului de muncă pe judecător și a implementării noului Cod de procedură civilă. Suntem în situația de a implementa simultan primii doi piloni în 2012. Pe baza lor, se va trece la extinderea schemelor în 2013. A inversa ordinea implementării celor trei piloni ar însemna acoperirea ineficienței cu noi poziții în sistem. Ar fi ilogic. Cum poți extinde schemele, dacă în prealabil nu le-ai reașezat judicios și nu ai ocupat pozițiile vacante? Colaborăm bine cu conducerea CSM și Ministerul de Finanțe în pregătirea primilor doi pași. Suntem foarte aproape să reușim ceea ce nu s-a realizat de peste 10 ani în sistem, și este grație în primul rând interesului atras de implementarea codurilor.
Rep.: Deci Codul de procedură civilă ar putea reprezenta în timp parte din soluție. Când va fi pus în aplicare?
C.P.: Când am lansat codurile în dezbatere parlamentară am afirmat că vor avea un efect de „tractare” a sistemului judiciar, pentru că va aduce în prim planul agendei publice Justiția în general, eficientizarea și extinderea schemelor de personal în particular. Sigur că înseamnă și un efort în momentul lansării în aplicare, de ce se poate face fără efort și bunăvoință? Codul de procedură civilă va fi pus în aplicare în 2012, aceasta este important. Tehnic, la Camera Deputaților se va fixa data lui de punere în aplicare. În funcție de rapiditatea adoptării legii de punere în aplicare, vom ști dacă acest termen va fi 1 iunie, 1 iulie sau alt termen, în funcție de momentul efectiv al adoptării legii. Este nevoie de un interval rezonabil de timp între data adoptării legii de punere în aplicare și data intrării Codului de procedură civilă în vigoare. Ideea centrală este că, după punerea cu succes în aplicare a Codului Civil, vom pune în aplicare și Codul de procedură civilă, prin efortul comun al celor trei puteri ale statului și acesta este un succes care nu poate fi contestat, dacă privim lucrurile cu luciditate și bună-credință.
