Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, afirmă, într-un interviu pentru MEDIAFAX, că în unele dosare aflate la ICCJ e vorba despre tergiversare, că judecătorii nu trebuie să se uite neapărat la inculpat, ci la probe și precizează că nimeni nu a cerut un anumit tip de verdict într-un dosar sau altul.
În opinia sa, sfera dezbaterilor politice reprezintă un teren minat pentru DNA și declară că, din acest punct de vedere, personal, și-ar păstra discursul într-o sferă strict tehnică.
Referitor la activitatea Inspecției Judiciare, Cătălin Predoiu menționează atât creșterea numărului inspectorilor, dar mai ales eficiența individuală a acestora, criticând timpul pierdut cu controale de fond, a căror concluzie uneori este aceea că statul nu a pus la dispoziție mijloacele necesare, fără însă a se face o comparație între performanța celui verificat și cele ale colegilor săi.
Prezentăm integral interviul acordat Agenției MEDIAFAX de către ministrul Justiției, Cătălin Predoiu:
Reporter.: CSM și Înalta Curte sunt indicate în raportul CE ca fiind necesar a se mișca. Totuși s-a remarcat de-a lungul anilor faptul că, în pofida voinței CSM, în sensul reformelor impuse, sistemul a criticat, s-a opus, apoi s-a consolat. Ce pedale ar trebui apăsate pentru a accelera acceptarea noilor instrumente cum ar fi codurile, modificările pe inspecția judiciară?
Cătălin Predoiu: Eu aș aștepta, în primul rând, un plan strategic de la sistemul judiciar, ca să se ia mai în serios și să ia mai în serios Mecanismul de Cooperare și Verificare, pentru că nu este un simplu exercițiu birocratic, este de fapt o modalitate prin care noi am putea să aducem asta în justiția noastră la nivel european și în același timp să eliminăm orice umbră de îndoială mai există în unele capitale europene cu privire la capacitatea instituțională a României de a juca pe plan european. Acestea nu sunt cuvinte mari, sunt cuvinte care încearcă să releveze importanța strategică pentru România a acestui program. România nu are altă șansă istorică decât Uniunea Europeană și ea depinde de felul în care, în fiecare zi, fiecare instituție a statului își exercită atribuțiile. Deci asta ar fi cadrul general strategic, repet, în care sistemul judiciar are un rol foarte important.
În plan operațional cred că ar trebui să creștem eficiența managerială la nivelul Consiliului Superior al Magistraturii, să deplasăm activitatea consiliului de la declarații, intenții, planuri, programe, articole, exprimări pe bloguri, la acțiuni concrete, decise, să cooptăm mai strâns șefii de instanțe și parchete în efortul de pregătire profesională în primul rând în vederea implementării noilor coduri, și nu numai, să încercăm să explicăm inclusiv mergând în teritoriu, atât la MJ, cât și la CSM, obiectivele mecanismului, să discutăm cu șefii de instanță de la fiecare nivel aceste obiective. Trebuie să creăm, să încercăm cel puțin să creăm o stare de emulație la nivelul sistemului judiciar. Apoi, cum ni se spune și în raport de mai mulți ani, ar trebui în fine autonomizată Inspecția Judiciară și întărită capacitatea instituțională, astfel încât ea să devină într-adevăr un fel de element de regularizare a sistemului judiciar sub aspectul integrității și pregătirii profesionale.
Iată numai câteva dintre aceste direcții de acțiune. Putem, evident, să intrăm și în alte detalii, sunt foarte importante discuțiile și deciziile, sper, legate de corectarea programului, volumului optim de activitate, aducerea lui la parametri în care trebuie să funcționeze pe baza unei realități corect raportată de către instanțele de judecată în privința gradului de încărcare. Efortul de investigare a resurselor umane în sistem este important, pentru că ne oferă o imagine corectă a ceea ce trebuie să avem de făcut. În fine, măsuri imediate pentru a prelua resursele umane de la instanțele și parchetele care se vor desființa și le-am putea aloca în sistem. Să nu uităm că legea a fost promulgată și publicată în Monitorul oficial. Deci în toamnă, urgent, CSM-ul trebuie să se ocupe de aceste lucruri.
Rep.: Cheia spuneați că este la CSM în privința răspunderii magistraților. Sunt doar 20 de inspectori judiciari care fac investigații cu privire la tot ce înseamnă instanță și parchet din toată țara. Nu e un număr mic? Pe de altă parte se dorește un control de fond la ICCJ. Cum ați vedea reacția ICCJ atunci când va fi trimis un inspector de grad de curte de apel să verifice activitatea unui judecător suprem?
C.P: Din câte știu, CSM se află în procedură de recrutare a inspectorilor în toate pozițiile vacante pentru că Guvernul, la rândul lui, a deblocat aceste poziții și a dat posibilitatea CSM-ului să-și completeze aparatul la nivelul inspecției judiciare. Aceasta este o dimensiune, să spunem, extensivă a rezolvării. În același timp, cred că eficiența trebuie să crească prin mai buna performanță individuală a inspectorilor și printr-un management mai bun al inspecției judiciare. Ceea ce noi observăm este că în continuare se pierde timp cu controale de fond, care înseamnă parcurgerea a sute, poate mii de pagini, fără un rezultat concret sub aspectul măsurilor, vedem de asemenea că orice investigare a unor întârzieri în procesele de judecată se termină cu concluzii de genul „statul nu a pus la dispoziție suficiente resurse” fără să facă comparație între performanțele celui aflat în atenția inspecției și colegii săi, pentru evaluarea unui anumit istoric al performanței celui investigat.
Sau dacă e vorba de rol de judecată, soluția standard este că nu se poate amesteca instanța, pentru că e o chestiune de judecată. Deci cred că eficiența inspecției va veni dintr-o schimbare a acestui mod de a gândi, care este evident construit pentru a demonstra lumii că sistemul judiciar nu are probleme, ori lumea nu mai crede asta.
Rep.: Credeți că ceea ce propuneți dumneavoastră, ca inspecția judiciară să fie autonomă, va funcționa, în sensul că ieșirea de sub tutelă oarecum a CSM își va putea arăta forța până la urmă?
C.P.: Cred că o cât mai mare distanță a inspecției față de CSM va constitui în același timp o încurajare pentru cei din interiorul direcției să evolueze fără să se, mă rog, preocupe prea mult de reacția CSM, fără să tragă cu ochiul la reacțiile membrilor CSM. În același timp, nu e un panaceu această soluție. Ea trebuie combinată cu o altă mentalitate care trebuie să vină, un alt stil de management al instituției. Acest alt stil de management poate fi impus de actualul management sau de un alt management. Poate că un manager care este mai aplecat pe partea investigativă poate stimula și apetitul inspectorilor pentru concluzii mai tranșante și mai curajoase. Acești oameni care formează inspecția trebuie să înțeleagă că de ei atârnă într-un fel modul în care reacționează colegii lor magistrați. Este o reacție în lanț, o reacție domino.
În prima fază, la o analiză superficială, ar putea părea că este într-un fel o acțiune îndreptată împotriva magistraților. Dar asta ar fi o concluzie nedemnă pentru un om luminat, care înțelege că orice sistem are nevoie de anticorpi. Inspecția este un anticorp al sistemului judiciar. Dacă ea nu funcționează, acei magistrați care tarează sistemul vor continua să o facă și vor prolifera acest comportament. Prin urmare, ar ajunge să fie tarat de practici în afara legii până la urmă. Deci este foarte important ce face inspecția. Nu cred că numărul inspectorilor e cheia, cât modul prin care ei abordează problematicile și tonul pe care-l dă șeful inspecției judiciare. Curajul și fermitatea poate că nu lipsesc, dar nu cred că sunt încurajate suficient. Noi încercăm să încurajăm instituțional, dar, dincolo de această încurajare legal instituțională, ar trebui să vină și o încurajare operațional instituțională din partea CSM. Cred că CSM-ul ar fi primul care să încurajeze inspecția să fie foarte exigentă și aceasta nu poate contribui pe termen mediu și lung decât la binele și mai binele sistemului judiciar.
E valabil pentru orice profesie, pentru că aeeași problemă o au și alte profesii juridice. Avocatura are aceeași problemă după părerea mea și după părerea liderilor, pentru că am văzut la ultimul congres exprimându-se opinii în acest sens. Executorii judecătorești au aceeași problemă. Aș putea continua cu exemplele, dar e întotdeauna o rezistență, nu este un fenomen tipic românesc, și la alte profesii a existat aceeași discuție în momentul în care s-a trecut la noi standarde de integritate și la un criteriu mai sever. Spre exemplu, în Marea Britanie, profesia de avocat, în interior și-a instituit un corp de investigații și de judecată disciplinară care nu este controlat de profesie. Din această comisie superioară numai o treime din membri sunt avocați, restul sunt reprezentanți ai societății civile și ai altor profesii.
Prin urmare, fiecare profesie, fiecare instituție, în concluzie, are nevoie să încurajeze acești anticorpi, acest tip de instituție care are grijă ca nivelul de integritate și profesionalism să fie constant ridicat. Politica aceasta de mângâiere pe cap a celor care greșesc este o acțiune directă îndreptată împotriva sistemului judiciar. După cum atitudinea de exigență față de sistemul judiciar este o atitudine directă în sprijinul sistemului judiciar. Oricum, lumea nu mai „cumpără” această statistică pozitivă a inspecției judiciare. Cum eu vă spun că nu mai „cumpăr” demult statisticile pozitive ale comisiilor de disciplină din profesia de avocat.
Rep.: Credeți că era bună procedura la care apela Valeriu Stoica în perioada în care era ministru al Justiției de câte ori în CSM apărea un astfel de derapaj? Nu se lua o soluție de excludere, dar i se sugera. Practic, omul respectiv pleca până la urmă din magistratură. Din nefericire, după ce Valeriu Stoica nu a mai fost ministru al Justiției ,aceștia s-au întors în sistem.
C.P.: N-am date complete, dar, din ce-mi spuneți, este vorba de o atitudine de exigență, dar o atitudine exigentă după părerea mea ar constitui un semnal și dacă în prima fază o astfel de atitudine exigentă ar conduce poate la genul acesta de sancțiuni extreme, în timp cred că efectele ar fi rărirea cazurilor de abateri disciplinare, pentru că oamenii ar înțelege că nu e de glumă. Despre asta e vorba. E ca la grădiniță: dacă educatoarea e ultraindulgentă, atunci și copiii fac ce vor în grădiniță. Dacă ei știu că educatorul e un om integru, rezonabil, dar în același timp sever, atunci o să fie timp și de joacă, o să fie timp și de făcut lecții și așa mai departe. Deci e vineri și glumim puțin și simplificăm problema. Cam așa stă treaba. E undeva firesc, e natural. Când știi că regulatorul de integritate nu funcționează, atunci toată lumea lasă garda puțin jos și își vede de treabă.
Rep.: Susțineați în declarația dumneavoastră de presă de după publicarea raportului că ICCJ ar trebui să judece cu un ochi pe ceas și cu un ochi pe lege. Deja sunt voci care susțin că e periculoasă această indicație. O mențineți?
C.P.: Nu vreau sã sune ca o indicație, eu nu dau indicații, instanțele de judecată. Pe de altă parte ce observ este că, deja înainte de a mă pronunța eu în acest sens, Înalta Curte a dat puțin ceasul înapoi pronunțând acea decizie la nivelul Secției Penale prin care s-a hotărât ca perioada în care dosarul este suspendat când se judecă la Curtea Constituțională excepția de constituționalitate să nu fie calculată în cuantumul prescripției. Deci preocuparea există și la nivelul sistemului judiciar și mă bucur că există. Am avut discuții în contextul dialogului cu Comisia Europeană, cu președinta Înaltei Curți de Casație și Justiție și pe mine m-a convins de preocuparea dânsei față de această situație, cum și pe cei de la CE d-na președintă i-a convins că se ia în serios această problemă. Și poate că raportul a dat o primă de încredere Înaltei Curți, în modul în care au fost formulate problemele din curtea ICCJ. Dar în același timp această primă înseamnă și așteptări. Încă o dată vreau să fie limpede pentru toată lumea că nimeni niciodată nu a pronunțat solicitări legate de tipul unui anumit verdict într-un dosar sau în altul. Ceea ce este absolut necesar să se facă este să se judece aceste dosare și să se dea soluția pe care judecătorul o găsește dreaptă în raport cu probele de la dosar.
Rep.: Cel puțin de patru ani se tot susține acest lucru, în patru ani nu s-a făcut nimic pe partea aceasta. Sunt dosare care de patru ani zac pe la Înalta Curte. Îmi pare rău, nu pot să nu observ.
C.P.: Am observat poziții ale Înaltei Curți, studii care s-au aplecat asupra cauzelor de amânare. Există și motive, unele întemeiate, pe care le-au invocat judecătorii câteodată pentru trenarea acestor dosare, dar în unele dintre ele, după părerea mea, este clar vorba despre o tergiversare. Acolo nu poți să spui: „Nu am judecat, pentru că nu am avut săli”. În patru ani cred că ai fi putut găsi o sală să judeci dosarul.
Rep.: Exact. Dacă îmi puteți permite o observație. Din punct de vedere jurnalistic sunt interesată de anumite cauze și ale DIICOT, și ale altor structuri. Am observat că sunt dosare ale DIICOT la care, pe fond și apel, au fost date soluții și soluții grele, de 11-14-15 ani de închisoare, dosare cu șapte până la 11 inculpați. Deci acolo se mișcă repede lucrurile și vorbesc de dosare care au fost trimise în judecată anul trecut, în februarie-martie.
C.P.: Dacă această întârziere trenează, suspiciunile sunt inevitabile și nu trebuie nimeni să interpreteze o astfel de suspiciune drept o ingerință în actul de justiție. De aceea am spus că judecătorii trebuie să judece în materie de corupție după probe și nu după cariera prezentă sau viitoare în politică a inculpatului.
Rep.: Aceasta este percepția dvs.?
C.P.: Din moment ce întârzierile vin în aceste dosare, din moment ce nu toate pot fi justificate procedural sau logistic, atunci nu mai rămâne decât să mă întreb ce anume îl oprește pe acel judecător să treacă la judecată. Ei sunt independenți, nimeni nu se poate atinge de ei și e foarte bine să fie așa și așa va rămâne. Prin urmare, așa cum noi la Ministerul Justiției ne facem programul și agenda ministrului indiferent de opțiunile politice ale unora sau altora, cred că tot așa și judecătorii trebuie să judece fără să se uite neapărat la inculpat, ci la probe. Eu așa percep acea figură emblematică care simbolizează justiția, legată la ochi: nu te uiți la inculpat, te uiți la probe. Sper ca ceea ce ni se transmite de la nivelul Înaltei Curți, și anume o preocupare față de această soluție, să se materializeze în lunile care vin. În același timp, sper să se rezolve și această problemă a promovării judecătorilor la Înalta Curte, după cum sunt extrem de preocupat să rezolvăm în fine și problema acestui sediu al Înaltei Curți și când spun „sediu” nu mă refer doar la suprafața desfășurată aflată la dispoziția judecătorilor și personalului auxiliar, este o primă necesitate, dar sediul Înaltei Curți trebuie să fie o clădire extrem de reprezentativă, clădire care să arate că într-adevăr statul român acordă Justiției un rol pe care îl merită. Sigur că aici este o discuție că justiția trebuie să merite acest rol și aceste așteptări, dar peste tot pe unde am fost în lume am văzut sedii absolut impunătoare, remarcabile sub aspect arhitectural pentru tribunale supreme, curți supreme, înalte curți.
Rep.: S-au identificat locații?
C.P.: Eu cred că de aici trebuie să plecăm, de la premise și cred că atunci când vom lucra la această rezolvare din partea Guvernului cât și din partea Înaltei Curți și a sistemului judiciar trebuie să avem cu toții în vedere acest lucru și nu neapărat interese imediate. Este în principal rolul propriei conduceri a ICCJ, pentru că ei sunt ordonator principal de credite și ar fi trebuit demult să rezolve această problemă. Din păcate, până la venirea acestui nou președinte, preocupările s-au limitat la plângeri și la lamentări, nu și la acțiuni concrete, a fost și criza, sunt mai mulți factori, dar nu are importanță, trebuie să rezolvăm și această chestiune. Dar ar fi o greșeală să ne ascundem în spatele acestei probleme restante atunci când discutăm de tergiversarea dosarelor de mare corupție aflate pe rolul Înaltei Curți. Dacă se vrea cu adevărat rezolvarea acestei probleme, există soluții manageriale în condițiile prezente.
Rep.: Cum comentați faptul că CSM, în ședința de joi, a respins cererea de apărare a independenței procurorilor DNA, despre care Daniel Morar spunea că le este lezată prin afirmațiile politice față de investigațiile direcției? DNA are agendă politică, potrivit percepției dumneavoastră? Ce ați sugera pentru ca DNA să scape de povara unor astfel de acuzații?
C.P.: Cred că este de evitat să mă pronunț eu pentru CSM. CSM are un președinte, ar putea să se pronunțe el pe această situație, dar nu vreau în același timp să mă derobez de un răspuns dat acestei probleme. Din perspectiva MJ, noi am semnalat. Ori de câte ori am crezut că sunt probleme în sistemul judiciar, am făcut-o. Îmi aduc aminte că recent Inspecția Judiciară a fost mult mai sensibilă la cererile de apărare a reputației. Concret, atunci când noi am semnalat că unele dintre instanțe încalcă Ordonanța 71/2009 în activitatea de judecată, inspecția de judecată a constatat faptul că au încălcat aceste standarde și a emis această cerere de apărare a reputației. Iată că în cazuri care sunt mai limpezi și mai clare Inspecția și CSM par să fie mai puțin sensibile. Deci există o diferență de abordare, asta vreau să spun.
Pe de altă parte, m-ați întrebat de intersecția dintre comunicarea publică a DNA și mediul politic. Rămân la părerea că, așa cum prin prestația sa profesională DNA ne-a obișnuit că acest teritoriu al său este minat pentru cei care conduc fapte de corupție, tot așa cred că sfera dezbaterilor politice reprezintă un teren minat pentru DNA. Eu personal nu aș merge în acel teren minat, mi-aș păstra discursul într-o sferă strict tehnică, ținând de politicile de anchetă ale DNA, de activitatea concretă de investigație și trimitere în judecată. Dar pe de altă parte, există un anumit grad de libertate în exprimare, pe care trebuie să-l recunoaștem fiecărei instituții. Și fiecare instituție își construiește un anumit stil de comunicare, o anumită politică de adoptare a comunicării publice. Nu cred că trebuie să insistăm excesiv pe acest aspect. De altfel, după cum vedeți, nu mai este o problemă de sistem la nivelul DNA comunicarea publică.
Rep.: După raportul de țară, având în vedere că este deja vacanță judecătorească, aveți de gând să plecați în vacanță? Și dacă da, unde?
C.P.: Cred că planuri de vacanță fiecare ne facem și cred că e bine să ne facem dar cu punerea în aplicare, știți, e o problemă în România. Eu sper cel puțin ca în vacanță să ajung de la minister acasă ceva mai devreme.
Lucia Efrim, lucia.efrim@mediafax.ro
