Fostul ministru al Justiției Cătălin Predoiu a declarat, duminică, că, în timp ce el și fostul premier Ungureanu au fost „miniștri tehnocrați, sprijiniți politic de PNL și ulterior PDL”, Victor Ponta a fost „unul dintre cei mai mediocri miniștri politici” și „parte a regimului Băsescu”, informează Mediafax. Ponta a fost un parlamentar care făcea cele mai penibile exerciții de lingușire pe lângă Băsescu și Boc ca să intre in guvernele Boc. Ponta chiar a fost parte a regimului Basescu, a fost parte a coaliției PSD – PDL, în timp ce Mihai Răzvan Ungureanu și subsemnatul am fost miniștri tehnocrați, sprijiniți politic de PNL și ulterior PDL. Ponta a fost unul dintre cei mai mediocri miniștri politici pe care i am văzut în cei patru ani de guvern, și am văzut mulți”, a spus, pentru MEDIAFAX, fostul ministru al Justiției, în replică la anunțul actualului premier conform căruia luni va avea loc la Parlament evenimentul „3 ani de la începutul sfârșitului regimului Băsescu-MRU-Predoiu”, unde sunt invitați toți parlamentarii care au votat, în urmă cu trei ani, moțiunea de cenzură împotriva Guvernului UngureanuPredoiu, care este și premier al guvernului alternativ al PNL, a calificat acest eveniment drept o manifestare de „politică ieftină”.




