Predoiu îl propune pe Morar la conducerea DNA



Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a anunțat, vineri, într-o conferință de presă, că îl propune pe procurorul Daniel Morar în continuare la conducerea Direcției Naționale Anticorupție. Predoiu a afirmat că are zece motive pentru care îl susține pe Morar la conducerea DNA.
Printre motive, Cătălin Predoiu a enumerat încrederea procurorului general al României, Codruța Kovesi, în Daniel Morar, precum și faptul că acesta și-a schimbat atitudinea în ultima perioadă față de presă. Predoiu a mai invocat încrederea pe plan extern de care se bucură procurorul șef al DNA.
În urmă cu o săptămână, ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a avut o întâlnire cu procurorul general al României, Codruța Kovesi, și cu procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție, Daniel Morar, pentru „evaluarea echipei DNA”.
„În cadrul întâlnirii de la Ministerul Justiției s-a trecut în revistă evaluarea echipei DNA, necesitatea creșterii acurateții anchetelor și necesitatea obținerii în vară a unui raport de țară cât mai bun. Am exprimat menținerea Ministerului Justiției pe poziția conform căreia procurorii trebuie să evite dezbaterile și polemicile politice și să se concentreze pe anchete și eficiență”, a declarat, pentru MEDIAFAX, ministrul Predoiu.
Procurorul general Codruța Kovesi a afirmat, la rândul său, că decizia sa de delegare a lui Daniel Morar în continuare la conducerea DNA relevă faptul că acesta gestionează bine problemele direcției, dar dă și un semnal de continuitate și stabilitate instituțională.
În urmă cu două săptămâni, ministrul Justiției a afirmat că va avea consultări pe această temă, în 23 ianuarie, cu procurorul general al României, Codruța Kovesi, care i-a prelungit delegarea lui Daniel Morar pentru trei luni, la fel și lui Doru Țuluș, șef al Secției a II-a din DNA, și lui Carmen Gâlcă, procuror general adjunct al Direcției. Singurul căruia nu i-a fost prelungită delegarea pe funcție a fost procurorul Mircea Zărie, adjunct al lui Daniel Morar, care s-a pensionat.
„În maxim două săptămâni o să fac o propunere. La acest moment, cea mai probabilă propunere va fi Daniel Morar. Eu m-am referit la una dintre ele care, dacă vreți, este cea mai interesantă. M-am referit la propunerea procurorul șef al DNA. În următoarele două săptămâni voi face o astfel de propunere”, a spus Cătălin Predoiu, în urmă cu o săptămână.
Noul președinte al Consiliului Superior al Magistraturii, Virgil Andreieș, a afirmat, în 21 ianuarie, că percepția asupra activității Direcției Naționale Anticorupție (DNA) este foarte bună și că s-au schimbat mentalitățile cu privire la instituție după ce a venit Daniel Morar.
„După părerea mea, DNA trebuie să-și urmeze același curs. La DNA s-au schimbat niște mentalități, (…) cred că în mandatul lui Morar”, a spus judecătorul Virgil Andreieș, fost președinte al Curții de Apel Cluj.
Pe de altă parte, aupra DNA – condusă de procurorul clujean Daniel Morar – este o percepție foarte bună, a spus Virgil Andreieș, care a fost întrerupt de Victor Ponta, ministru PSD pentru Relația cu Parlamentul, care l-a întrebat pe președintele Consiliului Superior al Magistraturii când opinia publică greșește, atunci când susține că CSM are o imagine proastă sau când are o percepția bună asupra DNA.
Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, și-a declarat susținerea față de șeful DNA Daniel Morar, pe care în septembrie anul trecut vroia să-l schimbe. El cerea atunci Consiliului Superior al Magistraturii să-l înlocuiască pe șeful DNA cu procurorul Monica Șerbănescu – care a fost respins de CSM.