Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a evitat să comenteze motivarea în care Judecătoria Sectorului 1 apreciază că președintele Traian Băsescu a săvârșit un act de violență fizică asupra minorului aflat în public la mitingul electoral din 2004, spunând doar că nu poate comenta cazuri particulare.
„Ministerul Justiției nu comentează hotărâri judecătorești în cazuri particulare”, a spus Predoiu, într-o conferință de presă susținută la Guvern.
Traian Băsescu a săvârșit un act de violență fizică asupra minorului aflat în public la mitingul electoral din 2004, se arată în motivarea deciziei Judecătoriei Sectorului 1, instanța susținând că declarația șefului statului făcută la o emisiune are valoarea unei mărturisiri extrajudiciare verbale.
Traian Băsescu a câștigat, în 19 octombrie, la Judecătoria Sectorului 1 procesul în care l-a dat în judecată pe Dinu Patriciu și a cerut despăgubiri de un leu pentru „minciună și trucarea unor filmări”, după publicarea unui film în care președintele părea a lovi un copil la un miting electoral din 2004.
Judecătoria Sectorului 1 a admis acțiunea așa cum a fost formulată de șeful statului și l-a obligat pe Dinu Patriciu la plata a 0,5 lei daune morale, precum și la publicarea deciziei în două publicații cu tiraj național, în două numere consecutive.
Instanța arată, în motivarea deciziei, că, „sub aspectul forței probante”, declarația președintelui Traian Băsescu are valoarea unei „mărturisiri extrajudiciare verbale”, care, în conformitate cu dispozițiile articolelor 1204 și 1205 Cod Civil, poate fi folosită ca probă împotriva celui care o face, „în pricinile în care este permisă administrarea probei cu martori”.
„În temeiul probelor arătate mai sus și ținând cont că prin verbul «a împinge» se înțelege și «a îmbrânci» (conform DEX, ediția 1998), instanța reține că reclamantul (Traian Băsescu – n.r.) a săvârșit un act de violență fizică asupra minorului aflat în public, la mitingul electoral din 2004”, notează judecătorul în motivarea deciziei, dată publicității miercuri.
Instanța mai arată că „nu este învestită cu o acțiune având ca obiect tragerea la răspundere a reclamantului pentru această faptă săvârșită în septembrie 2004”.
Judecătoria Sectorului 1 a avut în vedere și declarația dată de Teodor Meleșcanu, fostul ministru al Apărării în Guvernul Tăriceanu.
Decizia din 19 octombrie a Judecătoriei Sectorului 1 poate fi atacată cu recurs la Tribunalul București.
Președintele Traian Băsescu i-a dat în judecată pe Dinu Patriciu și firma Best Media, cea care edita cotidianul Gardianul, cerând despăgubiri de un lei pentru „minciună și trucarea unor filmări”, acțiunea fiind înregistrată la instanța Judecătoriei Sectorului 1 la începutul lunii decembrie 2009. Procesul a început în 21 aprilie 2010.
La rândul său, omul de afaceri Dinu Patriciu l-a dat în judecată pe președintele Traian Băsescu, cerând, într-un alt dosar înregistrat la Judecătoria Sectorului 1, despăgubiri de un euro. Dosarul a fost înregistrat la instanță în 3 decembrie 2009, iar proces a început în 4 mai 2010. Ultimul termen în acest dosar a fost în 18 octombrie, instanța stabilind ca discuțiile să continue în 13 decembrie.
Cotidianul Gardianul a publicat, în 26 noiembrie, un film în care președintele Traian Băsescu pare a lovi un copil peste față, în timpul unui miting electoral din 2004.
Omul de afaceri Dinu Patriciu declara, în aceeași zi, la Realitatea TV, că, de fapt, la mitingul de la Ploiești, din 2004, Traian Băsescu a lovit copilul de două ori, prima dată în plex și apoi peste față, așa cum apare în imaginile difuzate în presă. Omul de afaceri a ținut să sublinieze că nu este el cel care a dat înregistrarea în presă.
În 28 noiembrie 2009, Traian Băsescu anunța că îl va da în judecată pe Dinu Patriciu și cotidianul Gardianul pentru „minciună și trucarea unor filmări” și întreba conducerea ziarului de ce nu a făcut o expertiză a filmului.
În 1 decembrie 2009, președintele a solicitat Institutului Național de Expertize Criminalistice (INEC) un aviz de specialitate prin care să se stabilească dacă filmul din campania din 2004 conține urme de intervenție tehnică în sensul modificării integrității.
Două zile mai târziu, INEC anunța că a transmis Administrației Prezidențiale rezultatul verificărilor solicitate de instituție în legătură cu autenticitatea unei înregistrări din campania electorală din 2004. Tot atunci, președintele Traian Băsescu declara că, potrivit INEC, înregistrarea de la Ploiești conține elemente de editare computerizată în sensul alterării integrității, nu e autentică și nici nu reprezintă o copie realizată cu acuratețe a unei înregistrări autentice.
Șeful statului preciza că pe document se specifică faptul că alterările apar în multe locuri, dar și că este interzisă multiplicarea. Traian Băsescu afirma că a primit avizul cu adresă semnată de directorul INEC și că în acesta se susține că nu este vorba despre o lovitură.
Ulterior, și omul de afaceri Dinu Patriciu anunța că îl dă în judecată pe Traian Băsescu, pentru calomnie, acuzând folosirea de către președinte, la adresa sa, a apelativelor „mincinos” și „om care truchează casete”.