Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a declarat că dacă infracțiuni precum subminarea economiei naționale și coplotul nu se regăsesc în noul Cod pena (Cp), valorile sociale ocrotite fac obiectul protecției unor alte infracțiuni.
Întrebat de ce s-a simțit nevoia de a fi scoase infracțiunile de complot și subminarea economiei naționale – prevăzute de actualul Cod penal de articolele 165, alineatul 2, și 167, alineatul 1, și pentru care DIICOT a pus sub acuzare 40 de persoane din conducerea Romgaz, ANRE și InterAgro – ministrul Justiției a dat un răspuns de principiu.
„Reformele legislative au fost gândite cu foarte mulți ani în urmă și ele sunt făcute plecând de la constatări generale privind politicile penale ale statului la acel moment, privind legislația de drept comparat, în special legislația europeană, compatibilizarea legislației noastre cu cea a țărilor europene etc. Ministerul Justiției, indiferent cine a condus acest minister, a elaborat politici plecând de la principii și de la fenomene generale, a elaborat acte normative și le-a promovat pe baza unor obiective de politici penale generale. În niciun caz nu am avut și nu vom avea în vedere în această operă legislativă cazuri particulare sau dosare speciale”, a spus Predoiu.
Demnitarul a precizat că, pe de o parte, atât în ce privește legislația civilă, cât și cea penală există norme tranzitorii care să reglementeze aceste situații și, pe de alta parte, chiar dacă unele infracțiuni nu s-a mai găsit în configurația noile proiecte, valorile sociale ocrotite fac obiectul unor protecții, unor alte infracțiuni care combinate să continue această protecție.
Pentru complot și subminarea economiei naționale a fost începută urmărirea penală, în 14 decembrie 2011, împotriva omului de afaceri Ioan Niculae, Marin Mirea – administrator la InterAgro și președinte al Organizației Patronale a Poducătorilor de Îngrășăminte Chimice din România Nitrofosfor, Viorel Palașcă – secretar de stat pentru politica industrială MECMA în perioada 2007-2008, Darius Meșca – secretar de stat pentru energie în MECMA în perioada 2005-2009, Tudor Șerban – secretar de stat pentru energie și resurse minerale MECMA în perioada 2009-2010, Stelian Bănățeanu – director general adjunct al Direcției de Politici Industriale MECMA, Eugen Georgescu – vicepreședinte al Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).
De asemenea, este pus sub urmărire penală și Dan Victor Alesandru, apropiat al lui Ioan Niculae și administrator al unor firme conexe domeniului gazifer. El a deținut funcția de secretar de stat în 2005 în MECMA.
Este anchetată și Ioana Apan – director general adjunct, secretar general adjunct în MECMA, fiind numită președinte AGA a SNGN Romgaz în 23 iulie 2007, funcție deținută până în 7 iulie 2009, când a fost desemnată președinte al CA SNGN Romgaz, pentru o perioadă de patru ani.
Anchetatorii i-au pus sub acuzare și pe Marius Untescu – șef serviciu în cadrul MECMA, numit în 7 aprilie 2005 membru în AGA Romgaz, până la 10 februarie 2009, Adriana Oros – consilier MECMA-OSPI, numită în AGA în 10 februarie 2009, Monica Mitu – consilier MECMA, numită în AGA în 10 octombrie 2009.
Totodată, în dosar sunt urmăriți penal Alpar Kramer, Marcel Piteiu, Antal Francisc, Toth Francisc, Marius Leonte Veza, Eugen Mitea, Lucian Stancu, Lucia Ionașcu, Gheorghe Dîmbean, Corin Emil Cinrea, Cornelia Sărdan, Maria Mateș, Ioan Floin Iagăr, Ruben Diac, Nicolae Strava, Gabriela Ciobotă, Ioan Marius Sabău, Viorica Bordeiu, Iulia Săcălean, Mihaela Rusu, Radu Dan Păltan, Ionuț Bogdan, Ion Diaconu, Anca Antal, Andrei Iancu Popescu, Forin Todoran, Mioara Zainea, Rodica Bica, au declarat, joi, pentru MEDIAFAX surse oficiale.
Activitatea acestor persoane a fost monitorizată de către ofițerii Serviciului Român de Informații (SRI), care au sesizat Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) cu privire la faptul că la nivelul SNGN Romgaz SA Mediaș, Ministerului Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri (MECMA) și SC InterAgro SA București, începând cu anul 2005, s-a constituit o grupare infracțională formată din funcționari publici și oameni de afaceri care, prin influență și exercitare intenționat defectuoasă a atribuțiilor specifice funcțiilor, „acționează în mod concertat în vederea păgubirii financiare a societății naționale, punând astfel în pericol sistemul energetic național pe segmentul gazelor naturale”, au precizat pentru MEDIAFAX sursele citate.
Procurorii DIICOT susțin că cei 40 au desfășurat activități infracționale care au produs un prejudiciu de 126.000.000 de dolari patrimoniului SNGN ROMGAZ SA și bugetului consolidat al statului și au avut drept consecință punerea în pericol a sistemul energetic național”.
Procurorii au mai precizat că activitatea infracțională a vizat modalitatea de contractare de către societatea comerciala a unor cantități considerabile de gaze naturale, la prețuri mult diminuate față de cele practicate de SNGN Romgaz SA, obținerea de gaze naturale doar din producția internă, „cu eludarea reglementărilor legale în materie precum și menținerea facilităților acordate societatii, în condițiile în care înregistra datorii semnificative la plata gazelor furnizate”.