Liderul PDL Cătălin Predoiu a precizat, în replică la criticile lui Traian Băsescu la adresa sa, că nu a dat cu pumnul în masa nimănui, nu a stat la ușa nimănui, nu a cerut niciodată să rămână în Guvern, iar propunerile lui pentru șefia parchetelor au fost în interesul stabilității instituționale.
„Am aflat cu surprindere și dezamăgire despre declarațiile presedintelui Traian Basescu”, a precizat Cătălin Predoiu, într-o declarație remisă vineri MEDIAFAX, arătând că toate propunerile pe care le-a formulat, în mandatul său de ministru al Justiției, pentru șefia parchetelor au fost în interesul stabilității instituționale și obținerii de rapoarte de țară pe justiție pozitive.
„Singurele persoane cu care am discutat sporadic astfel de competențe ale Ministrului Justiției au fost procurorul general, procurorul șef DIICOT, procurorul șef DNA, președintele României. Propunerile la șefia parchetelor pe care le-am formulat nu au fost discutate cu oameni politici, din niciun partid. Domnul presedinte știe bine acest lucru și, la vremea respectivă, l-a apreciat. Discuțiile colaterale pe care alți oameni politici le-au facut între ei pe marginea propunerilor mele nu m-au privit și nu mă privesc”, a arătat Predoiu.
El a explicat că, în 2008, i-a propus adjunct pe Daniel Morar și șef pe Monica Șerbănoiu la DNA, pentru că știa că în Parlament se pregătea o propunere legislativă de desființare a DNA, dacă îl numea șef pe Daniel Morar. „A fost o soluție prin care am prezervat și DNA și pe Daniel Morar în interior, la vârf. L-am informat pe președinte în seara zilei de 9 august 2008, după ședința CSAT, despre faptul că voi formula aceste numiri în ziua de 11 August 2008. Președintele și-a manifestat dezacordul, mi-am păstrat punctul de vedere”, a menționat Cătălin Predoiu, adăugând că, după respingerea propunerilor sale de către președinte, a refuzat să facă alte propuneri pentru ca Morar să rămână la șefia DNA cu delegare.
„După respingerea propunerilor mele inițiale de către președinte, am refuzat să formulez alte propuneri pentru ca domnul Morar să rămână la șefia DNA cu delegare, lucru despre care l-am informat pe președinte într-o discuție pe care am avut-o în avionul prezidențial, în drum spre Coreea de Sud, în septembrie 2008. În acest fel, domnul Morar a rămas la șefia DNA cu delegare, până când, pe o altă majoritate, am fost în măsură să fac o nouă propunere, cu domnul Daniel Morar șef. Domnul Morar poate confirma aceste lucruri”, a adăugat Predoiu.
El a respins și acuzațiile lui Traian Băsescu că ar fi cerut să rămână în Guvern. „În decembrie 2008 mi-am încheiat primul mandat. Am fost solicitat de președintele României și primul ministru să continui. Am cerut, ca și premierului anterior, continuarea proiectului celor patru coduri și sprijin politic pentru ele. Nu am dat cu pumnul în masa nimănui, nu am stat la ușa nimănui, nu am solicitat niciodată să rămân în Guvern. Am fost de fiecare dată invitat și nu regret că am acceptat. În ziua căderii Guvernului Mihai Răzvan Ungureanu, în Parlament, domnul Ponta mi-a făcut o ofertă verbal, oferta pe care am refuzat-o pe loc. A doua zi, la Neptun, l-am informat pe premierul Mihai Răzvan Ungureanu despre acest lucru într-o discuție față în față și pe domnul președinte Băsescu telefonic. Am mai declarat aceste lucruri cu câteva luni în urmă. Mai mult, chiar în timpul mandatului premierului Mihai Răzvan Ungureanu, mi-am exprimat față de acesta preocuparea de a părăsi guvernul după obținerea raportului pozitiv de țară care ar fi urmat să apară în iulie 2012″”, a mai arătat Predoiu.
Președintele Traian Băsescu a declarat, vineri, că l-a deranjat faptul că liderul PDL Cătălin Predoiu a „îndrăznit să îi dea lecții publice”, arătând că acesta a venit la el la birou să îl roage să rămână ministru în Cabinetul Ponta.
Președintele a comentat, într-o emisiune difuzată de B1 TV și evz.ro, declarații făcute de Cătălin Predoiu la postul de televiziune.
„A venit și a spus cum a bătut cu pumnii în masă și a pus condiții și premierului și președintelui. Eu îmi amintesc că, în Guvernul Tăriceanu, domnul Predoiu a propus înlocuirea lui Daniel Morar de la DNA, cu o doamnă care nu prea avusese dosare importante în toată viața ei, era consilier. Iar mie îmi dădea lecții cum a renunțat președintele la Daniel Morar ori el, cu mănuța lui, a făcut propunerea de înlocuire a lui Daniel Morar, după primul mandat”, a spus șeful statului.
El a susținut că știe și „în ce condiții” s-a făcut această propunere de înlocuire a lui Daniel Morar, și anume „pe discuțiile din PNL și înțelegerea cu Hrebenciuc”.
„M-a deranjat tipul acesta de om. Vă spun eu, când l-am chemat să îl întreb dacă vrea să rămână în Guvernul Boc, după Tăriceanu, a avut o singură condiție, să îl propună pe Morar pentru al doilea mandat. Condiție pe care i-am pus-o eu, și nu el mie. A fost o singură condiție discutată, aceea că Morar va fi propunerea sa pentru al doilea mandat”, a mai arătat Traian Băsescu.
Președintele s-a declarat „deranjat” de faptul că Predoiu „îi dădea lecții”.
„M-a deranjat că îmi dădea lecții domnul Predoiu, când el a fost la mine, să mă roage, să vorbesc cu Victor Ponta să îl mențină și în Guvernul lui. La mine a fost în cabinet și nu la altcineva. Sigur că am vorbit și m-a refuzat Ponta. Cu o anumită motivație, m-a refuzat. Omul ăsta să nu îndrăznească să îmi dea lecții publice”, a mai afirmat șeful statului.
Întrebat dacă are un anume entuziasm față de candidatura lui Cătălin Predoiu pentru prezidențiale, Traian Băsescu a răspuns: „Ba da, să candideze, dar fără să mintă. Să spună că din acest motiv nu l-am vrut pe Morar la DNA și din acest motiv am fost la președinte să intervină la Ponta”.