Predoiu: Blocarea evaluărilor reprezintă o „autosabotare” a intereselor sistemului judiciar



Cooperarea sistemului judiciar pentru Studiul de Impact și Analiza Performanței Sistemului Judiciar reprezintă un test al maturității și bunei credințe, susține ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, precizând că tergiversarea furnizării datelor necesare este o abordare penalizatoare pentru sistem.
Ministrul Justiției declară că, dincolo de dificultățile consultantului independent și, în consecință, ale Ministerului de a finaliza Studiul de Impact, cu cât sistemul va îndepărta în timp finalizarea prin lipsa de cooperare în furnizarea datelor, cu atât mai mult va amâna momentul regândirii schemelor de personal.
În opinia demnitarului, blocarea evaluărilor reprezintă o „autosabotare” a intereselor sistemului, iar refuzul unor părți ale sistemului, „inclusiv din vârful piramidei”, de a furniza date, înseamnă implicit o risipă financiară.
În newsletterul Ministerului Justiției, publicat luni, ministrul Predoiu scrie că în raportul din vara anului 2010, prima recomandare a Comisiei Europene a constat în efectuarea unei evaluări independente a sistemului judiciar: „Inițierea unei analize independente a performanței sistemului judiciar și operarea modificărilor structurale esențiale, inclusiv, dacă e cazul, transferul magistraților”.
„Ministerul Justiției s-a angajat imediat în discuții de substanță cu reprezentanții Comisiei, desfășurate pe parcursul lunilor care au urmat raportului, pentru a clarifica scopul analizei independente a performanței sistemului judiciar (Analiza), mecanismul tehnic de realizare potrivit opticii Comisiei și, mai ales, convenirea faptului că Analiza sau recomandările care vor rezulta nu vor reprezenta un nou benchmark în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare. După ce aceste clarificări și asigurări au fost obținute, și în special, având în vedere faptul că o serie de evoluții pe teren recomandau efectuarea unei astfel de evaluări, Ministerul s-a pronunțat în sensul demarării Analizei”, notează ministrul Predoiu.
Apoi, raportul din februarie 2011 recomanda: „Până la următoarea evaluare a Comisiei, din vara anului 2011, România ar trebui să se axeze în special pe lansarea unei revizuiri independente a sistemului judiciar (…)”.
Ministrul Justiției afirmă că Statele Membre ale Uniunii Europene au reiterat această necesitate cu ocazia negocierii textului concluziilor Consiliului UE, elaborate pe baza raportului intermediar din februarie 2011.
Ministerul Justiției a realizat recomandarea Comisiei formulată în Raportul din februarie 2011 și a lansat proiectul, câteva etape importante fiind deja realizate.
În urma negocierilor cu reprezentanții Autorității de Management PODCA s-a identificat posibilitatea de finanțare a studiului din fonduri europene (85 la sută) și naționale (15 la sută) și procedurile sunt în stadiu avansat de realizare, mai notează sursa citată.
Ministrul declară că studiul va fi efectuat de Banca Mondială, împreună cu care Ministerul Justiției are deja o cooperare eficientă în proiectul refacerii logisticii infrastructurii judiciare.
Potrivit demnitarului, analiza vizează aspecte precum organizarea și funcționarea instituțiilor din sistemul judiciar, managementul resurselor sistemului, procesele suport ale sistemului judiciar.
„În lunile următoare Analiza va implica direct sistemul judiciar, odată încheiate formalitățile care țin în prezent în principal de Ministerul Justiției, PODCA, Banca Mondială sau Comisia Europeană. Evident, cooperarea sistemului judiciar în ansamblul său, înțelegând prin aceasta în primul rând magistrații, personalul auxiliar, șefii instanțelor și parchetelor, prim grefierii și grefierii șefi, va fi esențială pentru reușita Analizei”, subliniază Cătălin Predoiu.
În opinia ministrului, în special șefii instanțelor și parchetelor vor avea un rol cheie în mobilizarea magistraților.
Din această perspectivă, afirmă Predoiu, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) poate juca un rol proactiv în conștientizarea și încurajarea magistraților de a participa la realizarea Analizei într-o manieră onestă și profesionistă.
„Magistrații au tot interesul să coopereze pentru efectuarea acestei evaluări, care va putea revela vulnerabilitățile sistemului și soluțiile pentru rezolvarea lor”, susține Predoiu.
El adaugă că Executivul va putea aloca resursele necesare în măsura în care echipa de proiect va confirma faptul că Analiza s-a făcut pe baza unor date și informații furnizate corect și profesionist de către sistem.
„Cu cât mai corect este studiul și mai ferme asigurările evaluatorilor privind acuratețea concluziilor, cu atât mai puternic argumentul necesității investițiilor în sistem și cu atât mai conturată și întemeiată științific obligația Executivului de a le efectua. Cu cât mai repede este finalizată Analiza de către echipa Băncii Mondiale, cu atât mai repede va veni și acțiunea Executivului. Aceste concluzii sunt valabile și pentru Studiul de Impact privind noile Coduri, care sunt în plină desfășurare. Tergiversarea furnizării datelor necesare Studiului de Impact sau oferirea de date care nu sunt corecte, reprezintă o abordare, poate chiar o tactică, penalizatoare pentru sistem. Dincolo de dificultățile consultantului independent și, în consecință, ale Ministerului de a finaliza Studiul de Impact, cu cât sistemul va îndepărta în timp finalizarea prin lipsa de cooperare în furnizarea datelor, cu atât mai mult va amâna momentul regândirii schemelor de personal”, declară demnitarul.
Astfel, Ministerul Justiției adresează încă odată magistraților, personalului auxiliar și reprezentanților acestora invitația și solicitarea de a coopera eficient în realizarea Studiului de Impact.
Aceeași invitație și solicitare o adresează și pentru Analiza Performanței Sistemului Judiciar efectuată de Banca Mondială.
Potrivit ministrului, ambele evaluări sunt căi pentru mai binele sistemului judiciar și justițiabililor, cetățeni sau persoane juridice.
„Blocarea acestor evaluări reprezintă o «autosabotare» a intereselor sistemului și afectarea intereselor justițiabililor. Ambele evaluări costă bani și avem obligația să utilizăm acești bani eficient. Refuzul unor părți ale sistemului, inclusiv din vârful piramidei, de a furniza date, înseamnă implicit o risipă financiară”, conchide ministrul Justiției.