Ministrul Cătălin Predoiu a anunțat, vineri, într-o conferință de presă, că a propus Ministerului Finanțelor ca bugetul pentru justiție pe anul 2009 să fie de 0,47 la sută din Produsul Intern Brut (PIB). Predoiu a susținut că Ministrul Justiției și Libertăților Cetățenești (MJLC) a propus Ministerului Finanțelor Publice un buget de 2.693.220 de mii de lei, reprezentând 0,47 la sută din PIB.
Potrivit demnitarului, bugetele MJLC, Ministerului Public, Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) și Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) propuse Ministerului Finanțelor Publice însumează 3.461.033 de mii de lei, reprezentând 0,6 la sută din PIB.
Predoiu a spus că pentru anul 2009 este prognozat bugetul la 57.902.100 de mii de lei, reprezentând o creștere economică de 2,5 la sută.
„Aceste bugete sunt încă în discuție. Este nerealist însă să obținem bugetele așa cum le-am propus având în vedere constrângerile bugetare solicitate de premier către toate ministerele. Pe de altă parte, ținând cont de particularitățile situației în justiție, respectiv subfinanțarea cronică din ultimii 15 ani, cred că sumele acordate trebuie să fie cât mai aproape de cele solicitate”, a spus Cătălin Predoiu.
De asemenea, ministrul Justiției a arătat că bugetul justiției reprezintă o investiție în viitor și nu o recompensă pentru performanțele prezente.
„Bugetul nu se reduce la salarii și prime”, a punctat Predoiu.
El a mai arătat că hotărârile judecătorești care constată drepturi salariale restante reprezintă drepturi aferente anilor anteriori și neonorate de stat.
Predoiu a spus că imaginea justiției a arătat în ultimul timp o performanță slabă și credibilitate scăzută, aceste aspecte putând fi de natură să afecteze bugetul și de aceea cere sistemului însuși, reprezentat prin CSM, să dea dovadă de înțelepciune, flexibilitate, responsabilitate și solidaritate socială.