Predispoziția pentru un viitor comportament infracțional, detectabilă de la vârsta de trei ani

Predispoziția pentru un viitor comportament infracțional al copiilor care nu manifestă frică, considerată un răspuns normal față de sunete puternice și neplăcute la vârsta de trei ani, reprezintă dovada potrivit căreia acești copii vor comite infracțiuni la vârste adulte, informează Reuters.
Acest studiu, publicat luni în American Journal of Psychiatry, realizat de mai mulți cercetători din Statele Unite și din Marea Britanie a comparat rezultatele obținute în urma unui studiu anterior, realizat pe un eșantion de 1.800 de copii născuți în anii 1969 și 1970 în Insula Mauritius din Oceanul Indian, cu cazierele lor judiciare după 20 de ani.
Frica de consecințe
La vârsta de trei ani, copiii au fost testați pentru a măsura nivelul lor de „condiționare a fricii”, un parametru care măsoară frica de consecințe. Copiii care asociază sunetele neplăcute sau alte experiențe neplăcute cu frica vor fi mai puțin predispuși spre a comite acte antisociale, deoarece ei vor asocia astfel de experiențe cu pedepsele acordate pentru aceste acțiuni.
Cercetătorii au testat răspunsurile copiilor de trei ani la zgomote neplăcute, folosind un detector de minciuni. Atunci când cercetătorii au analizat cazierele judiciare ale participanților, după 20 de ani, au constatat că 137 dintre aceștia – 131 de bărbați și 6 femei – aveau cel puțin o condamnare.
Comparativ cu aproape 300 de participanți care nu aveau nici o înregistrare în cazier, cei 137 de participanți au avut reacții mult mai slabe în fața zgomotelor puternice, la vârsta de trei ani.
Această descoperire ar putea să întărească concluziile unui studiu anterior, potrivit căruia psihopații și copiii cu probleme comportamentale, în vârstă de 11 ani, prezintă anomalii similare într-o anumită zonă cerebrală, denumită „complex amigdalian”. Această zonă este responsabilă cu gestionarea fricii de consecințe.
Infracțiunea reprezintă o construcție complexă
Deoarece acest studiu a ținut cont de factorii sociali, precum educația parentală, numărul părinților din familie, statutul socio-economic și mărimea familiei, factorii biologici se află la originea acestor „emoții trunchiate” înregistrate în cazul copiilor de trei ani, consideră medicul Adrian Raine de la Universitatea York din Marea Britanie, coautor al studiului.
Cu toate acestea, cercetătorii avertizează asupra faptului că rezultatele studiului lor nu oferă însă o modalitate biologică de identificare a viitorilor infractori.
„Infracțiunea reprezintă, în mod cert, o construcție complexă, care implică interacțiuni multiple între genetică, creier, familie și influențe sociale”, consideră autorii.
Însă ei concluzionează că descoperirea lor ar putea să sprijine ideea potrivit căreia predispoziția pentru activități antisociale și infracționale s-ar putea găsi adânc înrădăcinată în creierele copiilor, ceea ce înseamnă că, dacă aceste rezultate vor fi confirmate, „eforturile făcute pentru a preveni și a trata aceste probleme universale de comportament se vor putea baza tot mai mult pe o serie de intervenții medicale timpurii”.