Predică la prima duminică din Postul Mare, Duminica Ortodoxiei

Până la revenirea glorioasă a lui Hristos, „Biserica înaintează peregrinând printre persecuțiile lumii și mângâierile lui Dumnezeu” (cf. Fericitul Augustin). Duhul Sfânt face din Biserică „templu al Dumnezeului Celui viu” (II Cor. 6, 16) și din mădularele ei face „părtași ai firii celei dumnezeiești” (II Pt. 1, 4).
Dreptmăritori creștini,
Prima Duminică din Postul Paștilor se numește Duminica Ortodoxiei, sărbătoare care a fost așezată în prima Duminică din Postul Mare, a anului 843. Atunci creștinătatea ortodoxă a obținut o strălucită biruință asupra iconoclaștilor, asupra celor ce se împotriveau icoanelor și le scoteau afară din sfintele biserici.
Pentru noi cei de astăzi, Duminica Ortodoxiei ne aduce amine de acest triumf decisiv al adevărului în trecutul Bisericii dreptmăritoare. De asemenea, Duminica Ortodoxiei ne cheamă să ne bucurăm de ziua onomastică a Bisericii, prilej minunat pentru noi de a cugeta la frumusețea tainică a Ortodoxiei.
Iubiți credincioși,
Ieslea Betleemului, Crucea Golgotei, Mormântul gol și muntele Măslinilor de unde Iisus S-a înălțat la ceruri, dar mai ales sfânta zi a Rusaliilor sunt cele cinci coloane de granit pe care se fundamentează Biserica lui Hristos.
Într-o predică de Rusalii, Sfântul Ioan Gură de Aur glăsuiește astfel: „Precum Hristos a spus despre Sine: Iată, Eu cu voi sunt până la sfârșitul veacurilor și de aceea putem serba Crăciunul pururea așa și despre Duhul Sfânt a spus: Va fi cu voi în veac și de aceea putem serba și Cincizecimea pururea. Ba putem prăznui chiar în fiecare zi atât Învierea cât și Cincizecimea, pentru că în fiecare zi e și Duhul Sfânt și Domnul înviat cu noi”.
Duhul Sfânt, pătrunzându-ne cu prezența Sa, ne face tot mai mult după chipul Fiului, adică fii adoptivi ai Tatălui. Unde este Hristos și Duhul cu noi? În Biserică unde Duhul Fiului coboară nevăzut, dar în chip real, întocmai cum S-a coborât în chipul limbilor ca de foc la Cincizecime sau la Rusalii.
Credința ne ajută să pătrundem în lumea suprafirească a Bisericii, „stâlp și temelie a adevărului” (I Tim. 3, 15) și deci, deținătoarea adevărului mântuitor. În acest sens, Sfântul Irineu scrie: „Unde este Biserica, acolo este și Duhul Sfânt. Iar unde este Duhul Sfânt, acolo este plinătatea harului și tot adevărul”. De aceea, Biserica a fost numită și raiul cel duhovnicesc, în care i se descoperă credinciosului lumea supranaturală, unde se află tainele ei cele mai adânci.
Biserica, după expresia Sfântului Ipolit, este locul „unde înflorește Duhul”; ea este „cortul lui Dumnezeu printre oameni” (Apoc. 21, 3) și „mama noastră” (cf. Gal. 4, 26).
În Biserică este cuprins tot ce există: Dumnezeu și creația, cerul și pământul, spiritualul și materia, eternul și temporalul, nemărginirea și spațiul. În Biserică avem cele șapte Sfinte Taine, canale de sfințenie, prin care se revarsă în lume energiile necreate, fluviile harului sfințitor. Aici, ori de câte ori se săvârșește Sfânta Liturghie, Se coboară Hristos și Duhul Sfânt, se coboară forțe cerești care nu ating pământul, cetele îngerești și duhurile fraților noștri adormiți, care vin în casa lui Dumnezeu spre a-și lua bucuria din jertfa lui Hristos, celebrată pe Sfântul Altar.
Biserica este un „laborator” duhovnicesc în care cele pământești se unesc cu cele cerești, firea omenească fragilă și slabă se întâlnește cu harul Duhului Sfânt și devine diamantul de mare preț în care strălucește Dumnezeirea. În Biserică se află plenitudinea mijloacelor de mântuire; în ea noi dobândim sfințenia, prin harul lui Dumnezeu.
Biserica este locul în care se înaintează spre înviere. Biserica este pelerină spre cer, pentru că Hristos e Cale spre cer și Cel Ce călătorește cu ea și în ea spre cer. Biserica este rugul aprins, dar nemistuit de focul iubirii dumnezeiești. Biserica este nava care ne scoate din limitele timpului istoric. Biserica este Vitezda în care se pot spăla și curăți toți cei bolnavi, oprimați și dezorientați, furii, desfrânații, lacomii, ucigașii și dezmoșteniții soartei, primind gratuit iertarea. Biserica este Împărăția cerurilor pe pământ, care strălucește oamenilor prin cuvântul, faptele și prezența lui Hristos.
Biserica ne transmite pe Hristos din ea și ocazionează sălășluirea în noi a lui Hristos, Care locuiește în ceruri. Hristos este Capul Bisericii, Trupul Său tainic (Efes. 1, 23), ale cărui membre suntem noi toți cei botezați, miruiți și împărtășiți cu Sfintele Taine.
Dar mare este bucuria și speranța noastră când știm că în viața Bisericii, alături de Hristos, un rol extraordinar îl are Preacurata Lui Maică, care a fost dată ca mamă ucenicului Ioan de către Iisus, când murea pe Cruce, prin cuvintele „Femeie, iată, fiul tău!” (cf. In. 19, 26-27). Din acel moment a devenit mama lui, mama Bisericii și mama noastră a tuturor.
În cer și pe pământ, nimeni nu iubește ca ea, nimeni nu miluiește ca ea. De aceea, acum și în ceasul morții, dacă o avem pe Maica Domnului avocat sau mijlocitoare, nu se poate să pierdem procesul chiar dacă am avea un noian de vină. Pe bolta Altarului este Maria, Panaghia (Preasfânta), iar pe cupola turlei este Hristos, Pantocratorul (Atotțiitorul), așa că Mama și Fiul coboară surâsul lui Dumnezeu asupra umanității adunate în Biserică și conduc Biserica spre piscurile Împărăției neînserate. Fiul lui Dumnezeu ne-a dat-o pe Mama Sa ca și mai mult să îndrăznim a ne apropia de El.
Avea dreptate poetul Ioan Alexandru când spunea: „Mama și Pruncul sunt de ajuns/Acest pământ în veci să fie uns”. Mama participă, alături de Prunc, la soarta de suferință a omenirii, ușurându-i-o.
De-a lungul veacurilor s-au ivit prooroci mincinoși, păgâni, eretici, comuniști atei, liberi cugetători, care au sfâșiat în bucăți cămașa lui Hristos, sau au defăimat adevărul Dumnezeiesc și l-au desfigurat. Dar Biserica dreptmăritoare, călăuzită de Duhul Sfânt, a păstrat învățătura de credință neștirbită, ferind pe credincioșii ei de minciună și de rătăciri.
Deși Biserica creștină a fost tulburată de prigoană sângeroasă și de batjocură disprețuitoare, a biruit. Fără bani, fără oști, fără tancuri, Biserica a înfrânt toate uneltirile spiritului și ale puterii „celui rău” (cf. Mt. 6, 13) și pășește calmă precum pășește soarele peste învolburările norilor care îi întunecă uneori lumina, dar nu o pot stinge. „Ce e val, ca valul trece”, zice marele nostru poet Mihai Eminescu. Biserica plutește înainte mândră și biruitoare, continuându-și misiunea ei divină în această lume.
Biserica este mereu triumfătoare. Alături de ea s-au prăbușit regate, tronuri și ideologii care păreau veșnice. „Casa lui Dumnezeu” (I Tim. 3, 15) rămâne neclintită ca acea cetate sau casă zidită pe stâncă peste care au venit valuri și vânturi, dar nu s-a prăbușit (cf. Mt. 7, 25). Biserica, acest pom al adevărului, s-a întărit prin furtuni și a confirmat că este sădirea lui Dumnezeu, Celui Ce a zis: „Biserica Mea nici porțile iadului nu o vor birui” (Mt. 16, 18). Ea rezistă pentru că este umbrită de Duhul lui Dumnezeu, Care o întărește și o susține.
Până la revenirea glorioasă a lui Hristos, „Biserica înaintează peregrinând printre persecuțiile lumii și mângâierile lui Dumnezeu” (cf. Fericitul Augustin). Duhul Sfânt face din Biserică „templu al Dumnezeului Celui viu” (II Cor. 6, 16) și din mădularele ei face „părtași ai firii celei dumnezeiești” (II Pt. 1, 4).
Iubiții mei,
Dacă dorim să fim moștenitori ai vieții veșnice trebuie să rămânem în Biserică unde putem afla mântuirea, în timp ce atâția oameni stau afară de acest așezământ Dumnezeiesc, acolo unde este întuneric și plutesc în umbrele morții.
Sfântul Ciprian spune clar: „În afara Bisericii nu există mântuire”. Rămânând credincioși Bisericii, ne dovedim urmași vrednici ai strămoșilor și voievozilor, care, în vremuri grele, au rămas uniți în jurul Altarului străbun.
Sfântul Constantin Brâncoveanu spunea: „Dacă e cu putință, mai bine este să mori de o mie de ori decât să-ți renegi credința strămoșească”.
Cei ce nu trăiesc potrivit învățăturilor Bisericii și nu pun în lucrare darurile pe care ea ni le oferă, pot fi pedepsiți ca sluga leneșă care și-a îngropat talantul. De aceea, Sfântul Apostol Pavel ne atenționează: „Tu, care te lauzi cu Legea, Îl necinstești pe Dumnezeu, prin călcarea Legii!” (Rom. 2, 23).
Duminica Ortodoxiei ne cheamă să biruim forțele păcatului și să-L mărturisim pe Hristos prin viața noastră. Făcând așa, cinstim într-adevăr numele de creștin și ne agonisim bucurie, pace și răsplată, pe pământ și în ceruri. Amin.
(IPS Irineu Pop-Bistrițeanul, sursa: Doxologia.ro)