Predică la Nașterea Maicii Domnului, sărbătoarea de astăzi

Ființa pământeană care a adus cea mai mare bucurie în istoria mântuirii atât în cer cât și pe pământ, prin faptul că L-a născut pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos, pe cât este de prețuită de poporul drept credincios, pe atât este de ignorată de anumiți confrați ai noștri, protestanți și neo-protestanți (zis și pocăiți), care, paradoxal, se declară și ei buni creștini. Și nu doar ignorată: aceiași confrați nu irosesc nici un prilej de a grăi de rău despre ea, ca despre o „femeie oarecare”: că n-a fost fecioară, că a mai avut copii etc.
În concluzie, spun ei, nu scrie în Biblie s-o cinstim, iar referirile la ea sunt puține și nu pot constitui temei pentru a o pomeni în rugăciunile noastre. Nu vom răspunde acum tuturor atacurilor sectare, care sunt cel mai adesea rezultatul ignoranței și al relei credințe, dar vom deschide Sfânta Scriptură și vom arăta că, dimpotrivă, Maica Preacurată este mult și cu evlavie pomenită, uneori la vedere, alteori mai tainic.
Ceea ce este „la vedere”, nu amintim decât foarte pe scurt (și nu integral), căci este ușor de găsit. Exemplificăm doar: Arhanghelul Gavriil îi aduce din cer mesajul divin, zicându-i „bucură-te ceea ce ești plină de har!”; Elisabeta, verișoara sa, o întâmpină, la rândul ei, rostind „binecuvântată ești tu între femei!”; o femeie din popor, minunându-se de frumusețea pildelor rostite de Iisus, exclamă spontan: „Fericit este pântecele care Te-a purtat și sânii la care ai supt!”; iar când Mântuitorul nostru și fiul ei se afla pe Cruce, nu numai că n-a uitat-o, ci, în pofida chinurilor și durerilor dramatice, i-a acordat o atenție specială, încredințând-o ucenicului iubit, prin cuvintele: „Fiule, iată pe mama ta!”.
Să luăm aminte că a zis „mama ta”, nu „mama Mea”. Cu alte cuvinte, „să ai grijă de ea ca de propria mamă”. Aceasta pe de o parte. Pe de alta, trebuie să înțelegem că Ioan, în acele clipe, reprezenta întreg neamul omenesc, astfel că „Iată mama ta!” înseamnă de fapt „Iată mama voastră, a tuturor!”, după cum „Femeie, iată fiul tău!” înseamnă pentru noi „Iată fiii tăi, adică întreg neamul omenesc!”.
Așadar, aceste câteva crâmpeie, o dată cu înțelesul lor în context, ne încredințează despre buna ei pomenire în Noul Testament. Însă, frumusețea surprinzătoare a lucrării dumnezeiești, pe care o supunem acum atenției dumneavoastră, constă în faptul că Maica Sfântă este mult și minunat pomenită și în Vechiul Testament. Este adevărat, nu direct, la primă vedere, ci tainic, prin imagini simbol și cuvinte proorocești.
Ca să pătrundem mai ușor în tainele câtorva dintre ele, este nevoie să ne amintim mai întâi că firul roșu al proorociilor Vechiului Testament îl constituie referirile la venirea lui Mesia, nimeni altul decât Iisus Hristos, Care se va naște din Fecioara Maria. De la un capăt la altul, Testamentul Vechi este străbătut de acest fir mesianic atât de stăruitor, încât pe bună dreptate se poate afirma că Hristos este subiectul nr. 1, cu toate că alte subiecte par să ocupe spații mult mai însemnate.
Această realitate l-a inspirat pe unul dintre specialiștii în studii biblice, părintele profesor de vrednică pomenire Nicoale Neaga, să publice o carte splendidă: „Hristos în Vechiul Testament” (Sibiu, 1944). De la acest titlu, nu doar frumos, ci cu totală întemeiere biblică, ne-am inspirat și noi în titlul cuvântului nostru, Maica Domnului în Vechiul Testament.
Vom vedea, astfel, chiar și numai din câteva exemplificări, că Fecioara Maria este o mare și sfântă prezență în paginile Vechii Legi, că firul mesianic care prevestește întruparea Mântuitorului este mereu împletit cu cel care proorocește despre lucrarea ei.
Suntem datori, însă, a preciza că referirile la Fecioara Maria nu pot fi sesizate nici de cititorul grăbit, nici de cel care nu apelează la tâlcuirea unui cunoscător al Sfintei Scripturi. Spațiul redus programat pentru cuvântul nostru nu ne îngăduie să evocăm aici foarte multe dintre locurile care „ascund” în ele pe Maica Domnului, mai ales că vom așeza, în paralel și câteva versuri din „Acatistul Maicii Domnului”.
Aceste versuri „traduc” admirabil, într-un limbaj poetic, mesajele din Scriptură și sunt, de fapt, ecoul liturgic al proorocirilor despre Fecioara Maria în cultul Bisericii. Nevoiți, așadar, să pomenim doar câteva dintre aceste locuri biblice (și nici acestea pe larg), îndemnăm pe cei care doresc să meargă până la capăt să completeze prin lectură personală ceea ce noi doar semnalăm:
– Facere 3, 15 („Protoevangheliul”): „Dușmănie voi pune între tine și între femeie, între sămânța ta și sămânța ei; aceasta îți va zdrobi capul, iar tu îi vei înțepa călcâiul…”. Sunt cuvintele rostite de Dumnezeu la adresa șarpelui, îndată după căderea protopărinților noștri, Adam și Eva, în păcat. „Femeia” care va zdrobi capul șarpelui (diavolul) va fi Maica Domnului, numită de Sfinții Părinți „Eva cea Nouă”, iar „sămânța ei” este Mântuitorul Iisus Hristos. Pe acest temei, un vers al acatistului spune: „Bucură-te, izbăvirea lacrimilor Evei”;
– Facere 28, 11-19 (viziunea lui Iacov la Betel): „Și a visat că era o scară, sprijinită pe pământ, iar cu vârful atingea cerul”. Sfinții Părinți văd în această „scară” pe Maica Domnului, care, ca mamă a Mântuitorului, a mijlocit unirea pământului cu cerul. De aceea în acatist, versificatorul glăsuiește: „Bucură-te scară cerească, văzută de Iacov!”;
– Ieșire 3, 2 (viziunea lui Moise): „Iar acolo (la Horeb) i s-a arătat lui Moise îngerul Domnului într-o pară de foc, ce ieșea dintr-un rug; și a văzut că rugul ardea, dar nu se mistuia”. „Rugul” o prevestește pe Maria, care, pământeană fiind, nu numai că n-a ars primind în ea „focul”, adică pe dumnezeiescul Prunc, ci a rămas fecioară. Iar acatistul zice: „Bucură-te, rugul cel nears, mai înainte văzut de primitorul legii, Moise”;
– Ieșire 16, 33 (vasul cu mană): „Iar Moise a zis către Aaron: ia un vas de aur și pune în el un omer cu mană și pune-l înaintea Domnului”. Mana, se știe, a fost mâncarea dată de Dumnezeu poporului israel în pustie. Această „hrană” este un simbol al Sfintei Euharistii, Trupul și Sângele Domnului. Iar „vasul” (numit și năstrapă) o simbolizează pe Maica Sa. Ei bine, acest vas, împreună cu tablele legii și toiagul lui Aaron, au fost așezate în chivotul mărturiei (Ieșire, 16, 34). Astfel, chivotul însuși o simbolizează tot pe Maica Domnului și de aceea alcătuitorul acatistului zice: „Bucură-te, chivot însuflețit, al sfințeniei Domnului”;
– Numeri 17, 8 (toiagul lui Aaron): „Iar a doua zi a intrat Moise și Aaron în cortul adunării și iată toiagul lui Aaron, din casa lui Levi, odrăslise, înmugurise, înflorise și făcuse migdale”. „Toiagul”, spun Sfinții Părinți, este Fecioara Maria, despre care în acatist citim: „Bucură-te, toiagul lui Aaron, care a odrăslit neputreziciunea”, adică pe Hristos Cel Care a înviat, nesuferind putreziciune în mormânt.
După cum se poate observa, am adus la vedere doar câteva imagini simbol, nu și proorocirile mesianice (prezente în Vechiul Testament într-un număr impresionant) care, o dată cu referirile la Mântuitorul, fac trimitere și la Maica Sa.
Aceste trimiteri pot constitui, desigur, subiectul altei cuvântări, care să aibă ca generic un verset din același acatist al Maicii Domnului, foarte frumos și sugestiv: „Bucură-te, plinirea vestirii proorocilor”.
Pentru cuvântul de acum, îndemnăm încă o dată pe toți creștinii noștri să nu se limiteze doar la puținul pe care l-am extras noi din Scriptură, ci să citească și contextul în care s-au făcut acele referiri care „ascund” în ele pe Maica Domnului.
Totodată, să citească cu atenție întreg Vechiul Testament, în care vor descoperi singuri și alte locuri care grăiesc tainic despre ea, de mare frumusețe în exprimare. Cunoscându-le, ni se va lumina pe deplin realitatea prezenței Maicii Preacurate în paginile Testamentului Vechi, fiind apoi în măsură a-i lumina și pe alți confrați ai noștri, care, din felurite pricini, nu-i recunosc sfințenia de mamă.
Căci ea este nu doar Maica Mântuitorului nostru, ci și a noastră, a tuturor celor care avem nădejde de mântuire prin rugăciunile ei. (Pr. Vasile Gordon)