Biserica Ortodoxă prăznuiește Duminica Tuturor Sfinților în prima Duminică după Duminica Pogorârii Sfântului Duh. Prin aceasta se arată că rostul venirii Sfântului Duh în lume este sfințirea oamenilor. Dacă nu serbăm Duminica Tuturor Sfinților imediat după Duminica Pogorârii Sfântului Duh, nu înțelegem deplin nici lucrarea Duhului Sfânt în lume și nici rostul Bisericii lui Hristos, și anume sfințirea oamenilor.
În această duminică, a pomenirii tuturor sfinților, cunoscuți și necunoscuți de oameni în timpul istoriei sau încă nerecunoscuți oficial de către Biserică, dar cunoscuți de Dumnezeu, trebuie să medităm asupra învățăturii Bisericii referitoare la sfințenie: Ce este sfințenia? Cine este izvorul sfințeniei? Care este scopul dobândirii sfințeniei în viața oamenilor? Înțelegerea ortodoxă asupra acestei teme se bazează pe Sfânta Scriptură interpretată de Sfinții Părinți și pe experiența mistică (liturgică și filocalică) a Bisericii Ortodoxe.
Iisus Hristos – Unul Sfânt (Unus Sanctus) este legătura dintre Preasfânta Treime și Biserica – Una Sfântă (Una Sancta).
Sfințenie
Cuvântul sfințenie și adjectivul sfânt, precum și verbul a sfinți sunt limbajul cel mai specific și mai popular al Bisericii creștine, în general, și al Bisericii Ortodoxe, în special. Într-un sens general, totul este sfânt în Sfânta Biserică, în Una Sancta, sau totul trebuie sfințit: spirit și materie, oameni și activități, timp și veșnicie, casă și cosmos.
Cu toate acestea, când întrebăm ce este sfințenia în sine, este greu de găsit o definiție simplă. Sfințenia este lăudată, cântată, dorită, uneori percepută existențial, prin trăire, dar definirea ei conceptuală rămâne totuși o dificultate, pentru că ea poate fi descrisă în manifestările ei, în rodirile ei, dar nu poate fi definită în esența ei. Sfințenia se manifestă în lumea aceasta, în creația lui Dumnezeu, dar nu este din lumea aceasta; sfințenia este însuși Dumnezeu prezent în lume, dar nu din lume. De aceea tot ce apare sfânt sau sfințenie în lumea aceasta își are izvorul unic în Dumnezeu, singur sfânt în Sine și prin Sine.
Acest adevăr îl exprimă Liturghia euharistică ortodoxă în momentul pregătirii pentru a primi Sfânta Împărtășanie, prin dialogul dintre preot și credincioși:
– „Sfintele Sfinților”(adică Darurile sfinte se dau sfinților)!
– „Unul Sfânt, Unul Domn Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu-Tatăl .”
Îngerul Gavriil descoperă acest adevăr Fecioarei Maria când îi spune că Fiul pe Care ea Îl va naște ca om, prin prezența și lucrarea Preasfintei Treimi asupra ei, este într-un mod unic Sfântul, El fiind Fiul unic și veșnic al lui Dumnezeu: „Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine și puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea și Sfântul Care Se va naște din tine, Fiul lui Dumnezeu Se va chema” (Luca 1, 35).
În Maica Domnului este deja anticipată vocația Bisericii
Sfințenia ei vine din faptul că a purtat în ea și a arătat lumii pe Sfântul, pe Iisus Hristos, prin Care se descoperă lumii viața, iubirea și harul Preasfintei Treimi.
Dumnezeu Cel Sfânt este Preasfânta Treime. Sfințenia Preasfintei Treimi este sfințenie absolută în sine ca plinătate și perfecțiune de viață în iubire, în comuniunea Persoanelor distincte, eterne, infinite și interioare una alteia. Iubirea ca viață pentru altul, ca dăruire de Sine totală a Persoanelor divine se comunică, dincolo de ființa Lor inaccesibilă, ca energii necreate sau har.
Sfințenia Preasfintei Treimi este comunicată Maicii Domnului sub formă de plinătate a harului. Astfel, Maica Domnului devine Preasfântă (Panaghia) întrucât devine cea plină de har (Luca 1, 28). Sfințenia ei este comunicată, împărtășită. Ea nu are sfințenia în sine, ci participă la sfințenia lui Dumnezeu, sau primește sfințenia de la Dumnezeu.
Sfințenia Maicii Domnului vine în mod deosebit de la Fiul lui Dumnezeu, Cel Unul Sfânt, pe Care ea Îl poartă în sine de la zămislirea Lui ca Om în pântecele ei și Îl arată lumii de la nașterea Lui în lume.
În Maica Domnului este deja anticipată vocația Bisericii de a purta în ea pe Hristos Cel Unul Sfânt, Unul din Sfânta Treime, și de a-L binevesti lumii. De aceea, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu este Icoana Bisericii (Figura Ecclesiae), iar Biserica lui Hristos – Unul Sfânt e una, sfântă, sobornicească și apostolească. Hristos, Unul Sfânt (Unus Sanctus), este Capul Bisericii Una Sancta. Sfințenia Lui se comunică permanent Bisericii, pentru ca ea să fie permanent Trupul tainic și sfânt al lui Hristos.
Sfințenia este văzută ca fiind desăvârșirea omului
Toată viața liturgică a Bisericii, toată asceza, toată activitatea filantropică, toată activitatea misionară trebuie să fie căutare, primire și manifestare a iubirii sfinte a lui Dumnezeu pentru lume, iubire sfântă care s-a arătat în Hristos – Dumnezeu-Omul și care ni se comunică prin Sfântul Duh.
De aceea, viața creștinului a fost numită”viață în Hristos” sau „viață în Sfântul Duh” (Sfântul Nicolae Cabasila), iar scopul vieții creștine este”dobândirea Duhului Sfânt” (Sfântul Serafim de Sarov).
Primirea inițială a darului sfințeniei se face în Taina Sfântului Botez,prin apă și Duh Sfânt, când omul se pune în relație de comuniune cu Tatăl, Fiul și Sfântul Duh.
Sfânta Taină a Mirungerii se celebrează în Ortodoxie imediat după Botez, pentru a confirma că noul botezat primește darurile Sfântului Duh pentru a crește spiritual în sfințenie. De aceea se pronunță cuvintele „pecetea darurilor Sfântului Duh” când se celebrează această Taină. Îndată după aceasta, noul miruns sau confirmat primește Sfânta Euharistie, pentru a se arăta că el este membru deplin al Bisericii, adică membru deplin al Trupului tainic (mistic) al lui Hristos plin de Sfântul Duh.
Astfel, Botezul ortodox cuprinde întreg programul mistagogic al vieții creștine: comuniunea cu Sfânta Treime, cultivarea darurilor Sfântului Duh și creșterea ca membru al comunității eclesiale euharistice. Prin urmare, sfânt devine creștinul care ia în serios Botezul său cultivând în toată viața sa darurile primite la Botez.
Întrucât sfințenia este văzută ca fiind desăvârșirea omului, Biserica cinstește pe sfinți ca fiind icoane ale lucrării Duhului Sfânt în oameni, dascălii cei mai siguri și prietenii cei mai apropiați ai oamenilor, pentru că sunt prietenii cei mai apropiați ai lui Hristos Dumnezeu-Omul. Amin.
(† Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române)
