Predică la Duminica a II-a după Rusalii, a Sfinților Români

În pericopa evanghelică de duminică Îl vedem pe Hristos Domnul umblând pe lângă Marea Galileei. Având nevoie de lucrători pentru Împărăția veșnică, S-a adresat unor pescari, zicându-le: „Veniți după Mine și vă voi face pescari de oameni” (Mt. 4, 19). Aceștia, lăsând corabia, mrejele și familia lor, au mers după Domnul, Care a făcut din ei solii mântuirii, în timp și spațiu.
Acest Hristos străbate de două mii de ani Galileea lumii noastre, cerându-ne să-L urmăm spre a găsi în El sens superior și demnitate adevărată. Mântuitorul nostru este „Calea, Adevărul și Viața” (In. 14, 6), încât, urmându-L, ne dovedim împreună-lucrători cu El la zidirea Trupului tainic, a Bisericii.
Așa devenim ucenici și Sfinți, asemenea înaintașilor din neamul nostru, pe care îi pomenim în această zi, numită Duminica Sfinților Români.
Iubiți credincioși,
Există un cuvânt preferat al lui Dumnezeu, există un cuvânt care adesea era pe buzele Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Există un cuvânt care este înscris cu litere de aur pe poarta cerului. Acesta este cuvântul „Vino!”. În Sfânta Scriptură sunt porunci și judecăți, căci Dumnezeu este un Dumnezeu al dreptății și al adevărului, dar deasupra tuturor vocilor răsună ca un refren chemarea „Vino!” (Mt. 11, 28; Lc. 5, 59; In. 21, 22).
„Vino”, a zis Hristos lui Petru, care s-a lepădat de El de trei ori. Petru a venit cu lacrimi de pocăință și a devenit unul dintre cei mai credincioși Apostoli. „Vino”, a zis Hristos lui Iuda. Tragedia lui Iuda a fost că el n-a venit. Dacă venea, ar fi fost iertat. În disperare, el s-a dus și s-a spânzurat. „Vino”, a zis Hristos tâlharilor, criminalilor și desfrânaților, tuturor fiilor și fiicelor, rătăciți în lume. Ei au venit și în Hristos au găsit ce căutau, ba chiar mai mult.
„Vino”, ne zice Hristos, iar noi spunem: „Doamne, la cine ne vom duce? Tu ai cuvintele vieții veșnice” (In. 6, 68). Unde mai putem găsi o astfel de iertare, o astfel de iubire, o astfel de putere, o astfel de viață nesfârșită? Pe cruce, brațele lui Hristos stau întinse, ca și cum ar vrea să ne cuprindă pe toți la El cu cuvântul „Vino!”… .
Întreaga Biblie poate fi rezumată în acest cuvânt, atât de frumos, atât de delicat, plin de iubire și compasiune, cuvântul preferat al lui Dumnezeu, adresat omului: „Vino!”.
Dumnezeu este gata să ne îndumnezeiască. Dar noi fugim ca niște lași, respingând această fericire. Ce prostie! Ce absurditate! Ce nebunie! Atât de mult dorește Dumnezeu acest lucru, adică să ne facă asemenea Lui, încât a venit pe pământ, S-a întrupat în scopul acesta (In. 3, 16).
Fiecare dintre noi este chemat de Dumnezeu la mântuire prin diferite căi și mijloace. La apelul iubirii lui Dumnezeu trebuie să răspundem „Da” prin credința și virtuțile noastre. Prin darurile cu care suntem înzestrați de Dumnezeu, suntem chemați la mântuire. Cu succesele sau insuccesele pe care le avem în viață, Dumnezeu ne cheamă la mântuire. Cu bucuriile și necazurile ce vin asupra noastră, Dumnezeu ne cheamă la desăvârșire, fiindcă „voiește ca toți oamenii să se mântuiască” (I Tim. 2, 4).
„Spre a ne duce la mântuire, Dumnezeu – zice Fericitul Augustin – transformă durerea în învățătură și lovește ca să vindece, nu ca să ucidă”. Cu oamenii pe care ni-i scoate în cale, Dumnezeu ne cheamă la mântuire.
„Conștiința este un învățător sincer; cine ascultă de ea, petrece fără de greșeală”
Sfântul Casian Romanul spune: „Dumnezeu ne ocrotește și ne împinge în așa fel încât, uneori, chiar fără voia noastră, ne duce la mântuire”. Dumnezeu ne cheamă la mântuire prin visele noastre.
Scriitorul bisericesc Tertulian afirmă, în acest sens, că „o mare parte dintre oameni află pe Dumnezeu datorită viselor”. Printr-un vis, mamei Fericitului Augustin i se aduce la cunoștință că fiul ei se va converti.
În vis, un tânăr strălucitor, vesel și surâzând, o întreabă pe Sfânta Monica de ce este așa tristă și mistuită de jale. Iar Sfânta Monica îi răspunde că datorită pierderii lui Augustin. Tânărul îi poruncește să fie fără teamă și să privească atent, pentru că în locul unde se afla ea, era și fiul ei Augustin.
Dumnezeu ne cheamă la mântuire prin conștiința noastră. Prin conștiință, Dumnezeu ne mustră pentru relele ce le-am făcut. Prin conștiință, Dumnezeu ne îndeamnă spre tot lucrul bun.
Sfântul Talasie Libianul spune: „Conștiința este un învățător sincer; cine ascultă de ea, petrece fără de greșeală”. Suntem purtați spre mântuire și de cărțile bune pe care le citim. Au fost multe cazuri în care unii oameni, în urma citirii Sfintei Scripturi, s-au convertit la creștinism, deoarece în cuprinsul acestei cărți au descoperit căile adevărate spre iluminare și desăvârșire.
Sfântul Efrem Sirul zice: „Frate al meu, trezește-te și te sârguiește de-a pururea a te lipi de citirea Sfintelor Scripturi, ca să te învețe pe tine cum se cade a fugi de cursele vrăjmașului și a dobândi viața veșnică”.
Iată, deci, că Dumnezeu lucrează în multe chipuri, ca noi să ajungem la mântuire. Dumnezeu vrea să Se dăruiască El Însuși mie, ție și fiecărui om.
Dacă ne lăsăm „cuprinși” de Dumnezeu, El Însuși este Acela Care ni Se descoperă și ni Se comunică, în măsura în care noi Îl primim: „Și, tuturor celor care L-au primit, le-a dat putere să devină fii ai lui Dumnezeu și din plinătatea Lui noi toți am luat har peste har” (In. 1, 12 și 16).
Dacă deschidem ușa, dacă spunem „Da”, El intră și ne face pe noi locuința Lui, chivotul Lui. Intrând în ființa noastră, cinează cu noi și noi cu El (cf. Apoc. 3, 20). Pe Domnul Hristos L-au urmat și L-au primit în viața lor nu numai pescarii Galileei, ci și fiii și fiicele acestui neam. Ei și-au predat ființa lor Mântuitorului, ca să ne lase nouă moștenire o credință puternică și adevărată.
Sfântul Sinod a hotărât, la 20 iunie 1992, ca de acum și până la sfârșitul veacurilor, în întreaga Biserică Ortodoxă Română, să se numere cu Sfinții și să se cinstească după pravilă cu slujbă specială și cu acatist toți Sfinții din neamul nostru, știuți și neștiuți.
Pentru cinstirea acestora, s-a instituit atunci „Duminica Sfinților Români”, care este așezată în Calendarul Bisericii noastre în fiecare an, în a doua Duminică după Rusalii. Îi cinstim astăzi pe cuvioșii pustnici care, după spusa Mitropolitului Dosoftei, au dus o viață tot așa de ascetică precum cea a Sfinților din Tebaida.
Între cei care au trăit deplin viața călugărească, se numără Sfântul Nicodim de la Tismana, Sfântul Daniil Sihastrul, Sfânta Teodora de la Sihla și Sfântul Calinic de la Cernica. Îi cinstim astăzi și pe acei martiri români care au ținut sus stindardul Crucii în vreme de prigoană, pecetluind cu sângele lor propria mărturie, precum Sfinții Mucenici de la Niculițel, din veacul al IV-lea; apoi pe Sfântul Ioan Valahul (†1662) și pe binecredinciosul voievod Constantin Brâncoveanu cu fiii săi: Constantin, Ștefan, Radu, Matei și sfetnicul Ianache, martirizați de turci, în ziua de 15 august 1714.
Toți aceștia, prin rugăciune și evlavie sau prin suferință și jertfă pentru adevăr și dreptate, au atins culmea desăvârșirii, au devenit „temple ale Duhului Sfânt” (cf. I Cor. 6, 19).
(Pr. Ion Cârciuleanu, Sursa: http://www.doxologia.ro/)