Lecția de religie

Predică la duminica a doua din post: Iisus – doctorul sufletelor și trupurilor noastre



Marcu 2:1-12 „Și intrând iarăși în Capernaum, după câteva zile s-a auzit că este în casă. Și îndată s-au adunat mulți, încât nu mai era loc, nici înaintea ușii, și le grăia lor cuvântul. Și au venit la El, aducând un slăbănog, pe care-l purtau patru inși. Și neputând ei, din pricina mulțimii, să se apropie de El, au desfăcut acoperișul casei unde era Iisus și, prin spărtură, au lăsat în jos patul în care zăcea slăbănogul. Și văzând Iisus credința lor, i-a zis slăbănogului: Fiule, iertate îți sunt păcatele tale! Și erau acolo unii dintre cărturari, care ședeau și cugetau în inimile lor: Pentru ce vorbește Acesta astfel? El hulește. Cine poate să ierte păcatele, fără numai unul Dumnezeu? Și îndată cunoscând Iisus, cu duhul Lui, că așa cugetau ei în sine, le-a zis lor: De ce cugetați acestea în inimile voastre? Ce este mai ușor a zice slăbănogului: Iertate iți sunt păcatele, sau a zice: Scoală-te, ia-ți patul tău și umblă? Dar, ca să știți că putere are Fiul Omului a ierta păcatele pe pământ, a zis slăbănogului: Zic ție: Scoală-te, ia-ți patul tău și mergi la casa ta. Și s-a sculat îndată și, luându-și patul, a ieșit înaintea tuturor, încât erau toți uimiți și slăveau pe Dumnezeu, zicând: Asemenea lucruri n-am văzut niciodată”.
Mâine este a doua Duminică din Postul cel mare. Biserica sărbătorește în această zi și memoria Sf. Grigorie Palama, arhiepiscopul Tesalonicului, care a trăit, a activat și a strălucit în secolul al XIV-lea. Pericopa evanghelică este din Evanghelia după Marcu și menționează vindecarea paraliticului din Capernaum.
Hristos a avut ca a doua patrie a Sa, după Nazaret, orașul Capernaum. Dacă Dumnezeu-Omul a avut o patrie, cu atât mai mult noi. Iisus se preocupa de a doua Sa patrie, se preocupa așadar de oamenii pe care îi iubea și îi vindeca, de vreme ce Acesta putea să o facă.
Și fiind într-o casă, a adunat atâta lume, încât nu mai puteau încăpea înăuntru. Patru oameni i-au adus un paralitic pe o targă, și au avut atâta credință oamenii aceștia să îl ducă pe semenul lor ca să-l ajute Hristos, încât au devenit chiar inventivi. L-au coborât pe acoperiș, au descoperit acoperișul și cu targa l-au coborât în casă, în fața picioarelor lui Hristos. Și Iisus văzând credința acestor oameni, a spus paraliticului: „Iertate îți sunt păcatele tale”.
… Și sufletul lor s-a umplut de bucurie
Fariseii care erau acolo și care așteptau momentul ca niște vipere, au spus: „Și cine este acesta care iartă păcatele? Ajunge! Numai Dumnezeu poate ierta. Și ce? Deosebit lucru este să ierți păcatele”. Pe de altă parte, contradicția păcatului este aceeași. „Dar cum era capabil să dea iertare paraliticului? Păcatele nu se văd”.
Și Iisus a citit gândurile lor. Pe toate le citește Iisus. Și le spune: „Ce considerați? Eu am făcut ce era mai greu. Vreți să fac și ce este mai simplu? Cel mai greu este să iert păcatele, cel mai ușor este să-l ridic”. I-a spus slăbănogului: „Scoală-te”. Și s-a sculat. Și întregul popor a văzut și a spus: „Așa ceva niciodată nu am văzut. Așa ceva niciodată nu s-a arătat. Prima oară vedem asemenea fapte”. Și sufletul lor s-a umplut de bucurie.
Acesta este Hristosul nostru. Când Îl apropiem, și bolnavi de am fi și orice de-am avea, ne simțim bine, ne echilibrăm, ne vindecăm. [Hristos] este doctorul sufletelor și trupurilor noastre. Pentru că ceea ce ne înnebunește și astăzi și întotdeauna este păcatul. Fiindcă, cine poate să ierte păcatul? Nici medicamentele, nici unul, nici altul. Nu va fi ce vrea Altul. Conducătorul planetei! Păcatul numai de Dumnezeu se iartă. Și atunci omul se liniștește și își recapătă forțele.
Nimeni nu a învins Lumina lumii
A doua Duminică a Postului este, aș spune, în continuarea Duminicii Ortodoxiei. În timp ce în Duminica precedentă, cea a Ortodoxiei, ignoranți ai Răsăritului doreau să stingă Lumina lumii, pe Hristos, acum amenințarea vine din Apusul cel sălbatic, de la monahul Varlaam și de alții, care au vrut să se lupte cu Lumina lumii. Dar nimeni nu a învins Lumina lumii.
Și când este nevoie, Lumina lumii distinge mari personalități precum împărăteasa Teodora, despre care am amintit în duminica trecută. Acum îl distinge pe Sf. Grigorie Palama, care a învins ateismul apusean și a rămas statornic în fața lui. Fiindcă apusenii au vrut să schimbe modul de viață în Biserica Ortodoxă și își spuneau între ei: „Cine nu știe filozofie, nu se mântuiește”. Și alte asemenea lucruri caraghioase.
În vreme ce, înăuntrul Bisericii, oricine ia Lumina necreată, dumnezeiescul Har se mântuiește. Fie el incult, fie el modest și ultimul din lume. Deoarece prima dată a fost omul și după aceea știința; [aceste] științe care sunt semnul căderii. La început omul Paradisului a vorbit direct cu Dumnezeu. Și când a pierdut Paradisul, a vorbit în mod mai indirect cu Dumnezeu, prin Sfintele Scrieri și prin litere. Și avem din nou triumful Ortodoxiei, triumful lui Hristos, triumful Bisericii.
Și duminică, la aceste clipe și ceasuri grele, și pentru popor și pentru întreaga lume, singura care poate să ne ajute și să ne mântuiască este Biserica Ortodoxă. Biserica lui Hristos cel Înviat. Să ne gândim la aceasta.
(traducere din neo-greacă de Alexandru PRELIPCEAN, după: Arhim. Ananias Koustenis, To kirigma tis Kiriakis, tom. A: Triodio-Pentakostario, Ekd. Akti, Leukosia, 2009, pp. 57-61, predica: „O Iisous: iatros psihon kai somaton”)



Recomandări

Lumină din carte, lumină din suflet – Ziua Educației la Liceul Teoretic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni

Lumină din carte, lumină din suflet – Ziua Educației la Liceul Teoretic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni
Lumină din carte, lumină din suflet – Ziua Educației la Liceul Teoretic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni

Directorul medical al spitalului din Suceava, dr. Valeriu Gavrilovici, este doctor în științe medicale și șef de lucrări la Facultatea de Medicină

„Lăsați-vă prinși în năvodul iubirii lui Hristos!” – Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic la Duminica a XVIII-a după Rusalii (Pescuirea minunată)

„Lăsați-vă prinși în năvodul iubirii lui Hristos!” – Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic la Duminica a XVIII-a după Rusalii (Pescuirea minunată)
„Lăsați-vă prinși în năvodul iubirii lui Hristos!” – Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic la Duminica a XVIII-a după Rusalii (Pescuirea minunată)