După trei săptămâni de pauză, pe fotbaliștii Rapidului îi așteaptă sâmbătă un meci de 6 puncte pe Areni, în compania grupării Dunărea Galați, una dintre principalele contracandidate ale sucevenilor în lupta pentru evitarea retrogradării. „De obicei, o întrerupere forțată așa de îndelungată în mijlocul competiției nu este una binevenită, existând posibilitatea ca jucătorii să-și iasă din ritm. Există totuși și o parte bună în această situație și anume faptul că am avut timpul necesar pentru a recupera total din punct de vedere medical doi fotbaliști importanți, este vorba de Preda și Morariu, care acum sunt buni de joc pentru confruntarea cu Dunărea”, a declarat tehnicianul Rapidului, Bogdan Tudoreanu.
Rapidiștii nu stau tocmai rău în clasamentul adevărului
Tehnicianul sucevean spune că fotbaliștii săi sunt conectați la maxim pentru duelul de sâmbătă și nici n-ar avea cum să fie altfel, de vreme ce în ultimele trei săptămâni nu s-a discutat decât despre acest joc în vestiarul echipei.
„Clar, este un meci foarte important pentru noi, dar nu unul decisiv. Să nu uităm totuși că dintre cele cinci formații cu care ne luptăm pentru evitarea ultimelor două locuri retrogradabile, Rapidul, cu un punctaj de -5, stă cel mai bine în clasamentul adevărului. Prin comparație, ACS Buftea are -8, Dunărea Galați, -9, Farul, – 11, iar Dinamo II, -12”, a precizat Bogdan Tudoreanu.
Trei absențe importante au rapidiștii pentru confruntarea cu Dunărea Galați, Daniel Bălan, Marius Doboș și Maradona Chiriac, cu toții fiind suspendați.
Liga a II-a
Preda și Morariu sunt buni de joc pentru duelul cu Dunărea Galați
