Preda: Și fruntași PD care au avut „bube în cap” vor ajunge în atenția DNA



Vicepreședintele PD Cezar Preda a declarat, vineri, că în atenția DNA vor ajunge și fruntași democrați, care „au avut de-a lungul vremii bube în cap”, precizând că miniștrii și secretarii de stat au fost avertizați de conducerea partidului că aceia „care fură și fac ce a făcut PSD o încurcă”.
Cezar Preda a susținut, într-o conferință de presă la Buzău, că dosarele aflate în atenția DNA în momentul de față, respectiv cel al lui Adrian Năstase și al lui Dinu Patriciu, sunt dosare vechi, cărora le-a venit rândul să fie rezolvate, nefiind în nici un caz fabricate de la schimbarea puterii.
„Atunci când s-a înființat, PNA a început să facă dosare. Acum le-a venit data scadentă. Sunt dosare la greu, să nu credeți că nu vor fi și fruntași pediști care au avut de-a lungul vremii bube în cap. Nu există așa ceva. Dosarul lui Năstase este rezultatul unei plângeri făcute de deputatul Mona Muscă în timpul PSD. Și a venit scadența. Cu Patriciu a fost scandal încă din timpul PSD. Nu sunt fabricate acum”, a afirmat vicepreședintele PD.
„Nu a fost Birou Permanent să nu se spună: «Atenție la afaceri!». I-am chemat pe toți secretarii de stat, miniștrii și i-am atenționat că vor plăti în doi ani de zile. Lucrurile ies la iveală. Cei care fură și fac ce a făcut PSD o încurcă”, a mai spus Cezar Preda.