Vicepreședintele PDL Cezar Preda a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că reducerea TVA la alimentele de bază poate afecta puternic stabilitatea macroeconomică, precizând că acest proiect este cea mai gravă disfuncționalitate a PDL de la momentul celor mai recente alegeri interne.
Preda a spus că proiectul reducerii TVA la alimentele de bază a trecut de Senat din cauza senatorilor care îl susțin pe Emil Boc și a miniștrilor care nu ar fi fost prezenți la dezbateri, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Va fi o perioadă de foc, reducerea TVA este după părera mea cea mai gravă disfuncționalitate a PDL de când s-au declanșat alegerile interne. Cine pe cine susține? Toți susținătorii declarați ai moțiunii lui Blaga au fost în sala Senatului, iar cei care îl susțin pe Boc, n-au fost prezenți, nici măcar miniștri. Despre ce susținere vorbim? Acum la Camera Deputaților vom fi obligați să fim mulți ca această lege să nu treacă, pentru că acest Guvern nu are prevăzut în buget o asemenea reducere de venituri și poate agrava grav stabilitatea macroeconomică. E cea mai dură palmă pe care a primit-o prim-ministrul de la așa zișii susținători și de la oamenii din cabinet”, a declarat Cezar Preda.
Deputatul de Buzău a adăugat că trecerea Legii reducerii TVA la alimentele de bază poate genera căderea Guvernului, precizând că deputații PDL vor fi cu toții prezenți atunci când va fi luat în discuție acest proiect.
„O trecere a acestei legi poate să facă să pice Guvernul, iar dacă cei care clamează că-l susțin pe Boc nu sunt acolo, înseamnă că aceasta e capacitatea de a-i coordona. Regret acest lucru și pot să-mi permit să mă angajez în numele deputaților PDL că vom asigura cvorumul ca legea să pice, iar Guvernul să-și poată continua activitatea”, a spus Preda
Preda a adăugat că oricum trecerea legii privind reducerea TVA la alimentele de bază nu ar aduce cu sine prețuri mai mici pentru populație ci doar bani în buzunarele producătorilor. „Vor fi bani în buzunarul producătorilor, nu se va reflecta în costul final, în două-trei luni prețurile vor reveni și ar fi un beneficiu dat producătorului și nu consumatorului final. Din declaratia domnului Tănăsescu care monitorizează exact situația ar putea fi pus în peroicol acordul cu Fondul”, a mai spus Preda.
Cererea de reexaminare formulată de președintele de Traian Băsescu asupra legii privind reducerea TVA la 5% la alimentele de bază a fost respinsă, miercuri, de Senat, care a menținut, astfel, textul legislativ inițial.
Proiectul legislativ propus de opoziție a fost adoptat pe 19 octombrie anul trecut și trimis președintelui spre promulgare, după ce deputații puterii au invocat o eroare de comunicare la votul lor favorabil. Principala prevedere a legii este reducerea TVA la 5% pentru alimentele de bază.
Cererea de reexaminare a președintelui, în care se solicita renunțarea la această prevedere, a fost respinsă de Senat prin acceptarea raportului negativ al comisiei, cu 53 de voturi „pentru”, 46 de voturi „împotrivă” și o abținere.
Tot pe 19 octombrie 2010, Camera Deputaților a adoptat și o propunere legislativă a deputatului PDL Mircia Giurgiu de modificare a Codului Fiscal, care prevede că „venitul impozabil lunar din pensii se stabilește prin scăderea din venitul din pensii a sumei de 2.000 de lei neimpozabile lunare”. A doua zi, deputații PDL, între care și miniștri, au susținut că au votat din greșeală în favoarea celor două proiecte.
Pe 2 noiembrie 2010, președintele Traian Băsescu a anunțat că retrimite Parlamentului cele două legi.
Președintele a declarat, miercuri, la Realitatea TV, că ar putea lăsa să intre în vigoare o lege privind diminuarea TVA la alimente dacă cel care îi cere acest lucru îi garantează că statul va mai putea să plătească salarii și pensii.