Persoanele fizice care au obținut anul trecut venituri din transferul titlurilor de valoare, din profesii liberale și din drepturi de proprietate intelectuală trebuie să depună declarația de venit, a precizat vineri Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF).
De asemenea, contribuabilii care au obținut venituri din activități agricole, din cedarea folosinței bunurilor și din activități comerciale au obligația să completeze declarații, potrivit unui comunicat al Agenției.
În categoria veniturilor comerciale sunt incluse și cele obținute din activități desfășurate pe baza contractelor de agent, comision sau mandat comercial, precum și din activități desfășurate în baza contractelor sau convențiilor civile.
Contribuabilii persoane fizice române, cu domiciliul în România, nu au obligația să depună declarația de venit, dacă anul trecut au obținut numai venituri a căror impunere este finală.
Din această categorie fac parte veniturile din salarii sau asimilate acestora, din pensii, din dividende, din dobânzi, din premii și jocuri de noroc, veniturile nete determinate pe bază de norme de venit, precum și veniturile din alte surse a căror impunere este finală.
ANAF solicită contribuabililor care nu au primit prin poștă formularele de declarații de venit pentru anul trecut să le obțină de la unitățile fiscale teritoriale sau să le acceseze pe pagina de Internet a instituției.
Termenul limită de depunere a declarațiilor de venit la unitățile fiscale este 15 mai.
Precizări ale ANAF privind persoanele care trebuie să depună declarații de venit
