Cei care trag semnale de alarmă după momentul de la Priștina se referă în exclusivitate la precedentul pe care l-ar putea constitui independența Kosovo pentru ca și alte teritorii să ajungă în această situație.
Puțini sunt cei care se referă și la un alt înțeles al cuvântului precedent. Și anume la faptul că provincia Kosovo a obținut independența fără o Rezoluție a Consiliului de Securitate, urmare exclusivă a voinței unei forțe, Uniunea Europeană, care nu poate fi izvor de drept internațional în cazul Kosovo: Serbia nu face parte din Uniunea Europeană. E drept, ea face parte din continentul european. Uniunea Europeană e însă o asociere de țări membre definită până acum prin două caracteristici:
1) N-are vocație de imperiu, ca să-și permită a impune soluții de forță, nici măcar în interiorul UE, d-apoi în afara ei.
2) Nu cuprinde toate țările de pe continentul european.
Serbia e însă membru a ONU.
În aceste condiții, ONU a putut trimite o forță de supraveghere (MINUK) în Kosovo în virtutea Rezoluției 1244 a Consiliului de Securitate. Indiferent că a vrut sau nu, Serbia, ca țară membră a ONU, a fost obligată să se supună Rezoluției. Cu de la sine putere, Uniunea Europeană a decis să se implice în sprijinirea independenței Kosovo prin trimiterea unei forțe alcătuite din jandarmi, juriști și polițiști (Eulex) pentru a lua locul MINUK. Transferul de forță protectoare n-a fost însă stipulat de o Rezoluție a Consiliului de Securitate. Dacă Serbia accepta prezența acestei forțe chiar și după independența Kosovo (pentru a proteja enclavele sârbești și monumentele sârbești), n-ar fi fost nici o problemă. În absența atât a Rezoluției Consiliului de Securitate, cât și a acceptului Serbiei, acțiunea Uniunii Europene e o gravă încălcare a dreptului internațional.
Traian Băsescu a susținut în câteva discursuri (de la întâlnirea cu corpul diplomatic acreditat la București), 23 ianuarie 2008, de la conferința organizată la Bruxelles în 31 ianuarie 2008 de „The German Marshall Fund of the United States” că proclamarea independenței Kosovo încalcă „numele de drept internațional care sunt baza ordinii internaționale de astăzi”. Diagnostic corect.
Numai că și trimiterea Eulex în Kosovo încalcă normele de drept internațional prin asumarea de către o putere regională (UE) a pretenției de a face ordine în spațiul său geopolitic. Asemenea UE și Rusia, China, Japonia ar putea interveni într-un conflict în afara granițelor lor pe motiv că respectivul are loc în sfera lor de influență. Acceptând să participe cu 175 de polițiști și jandarmi în Eulex, România acceptă de facto independența Kosovo. Câtă vreme Serbia nu recunoaște independența, Kosovo aparține Serbiei. Și, în consecință, fără acceptul Serbiei pe acest teritoriu nu pot fi trimise forțe străine, indiferent de natura lor. Cazul Kosovo se constituie astfel într-un precedent periculos. Nu numai pentru dreptul internațional, dar și pentru imaginea Uniunii Europene.
