Dacă există un zeu al fotbalului, atunci acesta este geometru, altfel nu aranja cu mâna rezultatele Stelei și ale lui Basel din ultima vreme. Simetrie perfectă, și ca scor, și ca joc! Dar și hâtru trebuie să fie, mesajul său pentru Reghecampf fiind „ai grijă ce-ți dorești”. Vă amintiți că după meciul tur Reghe spunea că vrea să rupă blestemul și să nu mai repete rezultatele echipei de tineret. Ei bine, iată că puștii au bătut în Elveția, în timp ce seniorii s-au înecat la mal. Păcat, dincolo de această fatalitate, Steaua se întoarce cu toate punctele. Reghe a jucat în formula tip, salutară fiind în primul rând titularizarea lui Piovaccari. Italianul știe cum să stea și departe de careu, s-a văzut după cum a dejucat iarăși jocul la ofsaid al adversarilor. Kapetanos nu și-a însușit această tactică, el este prins în ofsaid nepermis de des. Practic, Piovaccari poate fi considerat singurul câștig al acestui sezon pentru Steaua. El nu consideră clubul ca rampă de lansare, ca mai toți jucătorii români, ci se bucură de tot ce i se întâmplă. Fie și numai de asta și tot merită apreciat. Spuneam acum câteva luni că va fi pasager în lotul Stelei pentru că de la anul ar trebui să-i fie suportat integral salariul imens, dar poate că italianul își va reduce pretențiile, nu-i puțin lucru să te simți apreciat la serviciu, fie și pe mai puțini bani.
Dintre ceilalți steliști, foarte rău a intrat în joc Chipciu. De unde ne temeam că ar putea evolua cu teamă, limitându-se la strictul necesar, ne-am trezit că aresta toate mingile ajunse la el, încercând mai multe decât putea duce! Mi s-a părut prea disperat în căutarea timpului pierdut, poate se gândea că un gol marcat i-ar fi adus chiar selecționarea pentru barajul cu Grecia. Un obiectiv rezonabil, pentru care are tot timpul, ar fi selecționarea în lotul pentru Brazilia. Asta dacă, bineînțeles, trecem de greci. Iar meciul Stelei de la Basel a fost, parcă, un preambul pentru baraj. Un gol al nostru ar însemna dificultate extremă pentru greci, i-am forța la ceva ce nu știu să facă: să atace. Dar despre asta vom mai avea timp să vorbim.