Prea repede, prea tare, prea aproape

Să fim pragmatici: Simona a avut două meciuri grele, pe muchie, iar un plan rezonabil era să ajungă la Pliskova măcar cu o victorie. S-a întâmplat asta, poate invers decât s-ar fi estimat. Meciul cu Svitolina a fost unul în oglindă, doar că în oglindă era o Simona în vână maximă, care ar fi stat în schimburi la nesfârșit. Așa că Simona cea adevărată, și deci mai uzată, a fost nevoită să vină cu ceva în plus. Pentru unele jucătoare asta înseamnă să vină la plasă, pentru altele să pună scurte, iar pentru Simona să dea la linie. Să atace fileul neforțată nu prea s-a întâmplat în cariera ei, iar pentru scurte nu are mâna altora, cred că nici nu le exersează. A încercat ea să rupă ritmul, dar cu o scurtă bună și una în bandă nu prea îți vine să continui. Așa că nu i-a rămas decât să atace, lucru pe care îl face mai bine decât Svitolina, doar că suprafața nu o ajuta, așa cum s-a întâmplat de pildă la Wimbledon, cu acel 6-1, 6-3 din semifinală. Astfel, se trezea cu prea multe mingi înapoi, deci trebuia să dea mai repede, mai tare, mai aproape de linie. Când numai asta e soluția, poarta e deschisă pentru neforțate, așa că înfrângerea a venit cumva logic. Dar nu e panică, semifinala stă în racheta ei, cu Pliskova rolurile se vor inversa, avantaj noi.
Fără să insist prea mult, inserez o scurtă referință la gafa de piar a piaristului. Căci este gafă, oricât a mai încercat el s-o dreagă ulterior. Respectivul trepăduș a luat locul unei profesioniste de la o agenție foarte bine cotată, fiind plasat acolo cu calda recomandare a băieților valabili din federație, care încearcă să-și ascundă incompetența și dezinteresul în spatele reușitei personale a Simonei. O prea indulgentă Simona l-a acceptat în echipă, așa că iat-o acum expusă chiar de omul de la comunicare, a cărui menire este exact reversul. PR înseamnă relații cu publicul, ori publicul Simonei este în covârșitoare proporție compus din români plecați pe alte meleaguri. Oamenii ăia au și ei copii, așa cum au și soții Andreescu, pe care vor să-i vadă realizați și apreciați, inclusiv în România, iar ăla bagă fitile că au ales alt steag. Nu se face.

Recomandări

Aproape 100 de producători și meșteri populari sunt prezenți până duminică la festivalul „Lume, Lume… hai la târg” din Muzeul Satului Bucovinean din Suceava

Aproape 100 de producători meșteri populari sunt prezenți până duminică la festivalul „Lume, Lume… hai la târg” din Muzeul Satului Bucovinean din Suceava
Aproape 100 de producători meșteri populari sunt prezenți până duminică la festivalul „Lume, Lume… hai la târg” din Muzeul Satului Bucovinean din Suceava

Călin Georgescu a ajuns în mijlocul sinistraților din Broșteni: „Solidaritatea pe care am văzut-o aici demonstrează că suntem un popor măreț și curajos”

Ceartă violentă în Consiliul Local Suceava, pornită de la banii Poliției Locale și indemnizațiile primarului și viceprimarilor

Ceartă violentă în Consiliul Local Suceava, pe banii Poliției Locale și indemnizațiile primarului și viceprimarilor
Ceartă violentă în Consiliul Local Suceava, pe banii Poliției Locale și indemnizațiile primarului și viceprimarilor

Selecție de elevi cu vârste între 12 și 18 ani, din toată țara, pentru proiectul Romanian Youth Jazz Orchestra

Cockteil… cu amor, umor și poezie. Istorii ițcănene (1)