Latovlevici a făcut ce-a făcut și i-a dat dreptate lui Pițurcă: în loc să respingă de pe linia porții lui, a dat-o în poarta cealaltă! În această controversă artificială despre profilul de fundaș al lui Latovlevici, propun să alegem partea bună, adică aceea că degeaba are Pițurcă dreptate, asta nu-l afectează cu nimic pe jucătorul Stelei. E ca și cum ai spune despre un tenisman că e mai bun pe rever decât pe forehand. Asta e, se va plia pe o anume tactică. Sigur, dacă Latovlevici ar vrea (și ar și putea) să se perfecționeze pe segmentul de bază al postului său, asta n-ar fi decât în folosul său. Dar el poate continua fără probleme și la nivelul actual fiindcă, atenție, Pițurcă n-a spus că e bun în ofensivă și catastrofal în defensivă, ci doar că excelează într-o direcție în comparație cu cealaltă. Un exemplu pentru Latovlevici ar putea fi Contra. Nu întâmplător acesta a făcut carieră în fotbalul spaniol, acolo unde latura ofensivă e la mare preț. De exemplu, prin ce ne-a rămas nouă în memorie finala Cupei UEFA dintre Alaves si Liverpool? Păi prin scor, în primul rînd, apoi prin driblingurile și fentele de centrare cu care Guriță își întorcea adversarii în colțul careului. A fost magnific, a dat două pase de gol, însă tot la fel de adevărat este că apărarea din care făcea parte a încasat nu mai puțin de 5 goluri! Randamentul său ofensiv îl punea în umbră pe cel defensiv, ceea ce a făcut ca, atunci când a ajuns la Milan, să fie folosit mijlocaș. Da, poate fotbalul italian nu i s-ar potrivi nici lui Latovlevici, dar cine spune că Il Calcio e o destinație obligatorie? Acolo modelul e „Tractorul” Zanetti, despre care e greu să spui ce știe mai bine să facă, să se apare sau să atace. Sau, ca să ne întoarcem în timp, Maldini a făcut de toate în atac, dar nimeni nu poate spune că nu se achita la superlativ de treaba „murdară” din apărare. Să nu uităm că fotbalul italian a dat de curând și un Balon de Aur tip fundaș de fier, Cannavaro, care excela aproape într-un singur sens, acela din fișa postului.
Ca să concluzionăm, singurul risc pentru Latovlevici este ca profilul său de jucător să nu-i fie pe plac lui Pițurcă, adică unui antrenor care pornește în primul rând de la ideea de a nu primi gol. Dar asta nu înseamnă ca oficialii steliști (și cu atât mai puțin nevestele lor!) trebuie să exagereze și ei cu ofensiva…