În sezonul care marchează schimbarea sistemului de desfășurare a campionatului, prin introducerea secțiunilor de play-off și play-out, fotbalul românesc a început primul în Europa. E drept, dimpreună cu fotbalul din Croația, dar premiera rămâne premieră. Remarc și o ciudățenie a fotbalului bucureștean: urmează calea locuitorilor din cartiere, migrând spre localitățile învecinate. Locuiesc în Drumul Taberei și cel mai apropiat stadion este cel din Ghencea. Nu mai găzduiește meciuri de primă ligă. La distanță comparabilă, în sensul celălalt al tramvaiului 41, se află stadionul din Regie. Și el e pierdut pentru meciurile de primă ligă. O stație mai sus, sub Grant, se găsește stadionul din Giulești. Cum Rapidul a retrogradat în B, nici aici nu se va vedea fotbal de primă ligă. Nici stadionul din Cotroceni, fief-ul Progresului, nu e departe, dar a fost scos de mai multă vreme din circuitul aceluiași fotbal de primă ligă. De altfel, în Regie și Cotroceni nu se joacă nici măcar fotbal din ligile inferioare, în primăvară am prins derby-ul de tradiție Sportul-Rapid pe un teren în campusul din Agronomie! Departe, dincolo de Piața Victoriei, pe mereu aglomeratul bulevard Ștefan cel Mare, rezistă încă „Groapa” lui Dinamo. Aceasta găzduiește doar meciuri de pluton, a căror acoperire în tribune n-ar justifica închirierea Arenei Naționale. La ce public mai atrage Dinamo, probabil doar meciurile cu Steaua ar fi rentabile. Trăgând linie, doar pe Dinamo și pe Arena Națională, acolo unde își joacă Steaua meciurile, se mai poate vedea fotbal de primă ligă în București! Iar Steaua și Dinamo au rămas singurele echipe din capitală, după ce, la un moment dat, era inflație de echipe bucureștene. Ironia sorții este că, așa cum spuneam la început, fotbalul bucureștean s-a mutat la țară! În acest sezon, Concordiei Chiajna, care are stadion propriu, i s-a alăturat FC Voluntari, numai că aceasta își va juca meciurile deocamdată în Groapă, asta până când se vor finaliza lucrările de modernizare la stadionul din Voluntari, pe numele său… „Anghel Iordănescu”! Iar din divizia B pândesc Clinceniul, Berceniul și Baloteștiul…