Toți trag, să își învelească țurloaiele, de plapuma, din nefericire mică, a bugetului. Prea mică pentru un război atât de mare. Când zic război, mă refer chiar la război. Președintele României, domnul Băsescu, enervat vizibil, a certat vârfurile Armatei îmbrăcate în costume de general și vârfurile civile ale politicii că nu acordă banii necesari înzestrării armiei române. 60 la sută din bani, a explicat ministrul civil al apărării, se duc pe lefurile personalului și alte cheltuieli administrative. De unde să mai echipezi Armata română cu avioane și tunuri NATO, cu rachete balistice și pușcoace care trag de după colț? În plus, oricât de iuți am fi noi la schimbatul lenjeriei de pat a Tratatului de la Varșovia cu una mai luxoasă a Alianței, nu putem să îi egalăm pe americani nici într-o mie de ani. Chiar dacă am răbda toți de foame un deceniu, limpăind doar ceai și pesmeți dimineața, la prânz și seara, și tot nu am putea cumpăra un submarin nuclear, să zicem. Sigur, îl înțeleg și pe șeful suprem al CSAT. El s-a dat rotund în fața mai marilor Alianței, s-a bătut pe burtă de la egal la egal cu Bush. Eu, zice, trimit trupe oriunde este nevoie în lume. Militarii mei sunt capabili să comande inclusiv batalioane de pușcași marini americani. De comandat mai merge. Comanda o dau, însă, cu pantalonii rupți în fund.
Îmi amintesc că șeful statului a fost nervos, la fel de nervos, ca la analiza Armatei și când Guvernul, mai de voie, mai de nevoie, mai îmbrâncit de PSD, a mărit substanțial pensiile. De unde bani? – s-a revoltat președintele. Bani erau și sunt, zice Guvernul, dar dacă mărim pensiile nu mai putem mări și bugetul militar. Dar bugetul militar îl ustură la orgoliu pe liderul regional și global Băsescu, egal în ambâț cu Bush și Putin.
De două zile fierb salariații în legătură cu o decizie care ba e, ba nu e, a Guvernului legată de bonurile de masă. Țipă toți, țipă Boc (electoral), măturăreasa Primăriei și directorul școlii. Nu se prefac. Chiar îi doare. Ce-i de făcut? Mai cumpărăm o sută de blindate NATO sau lăsăm bonurile de masă cum erau?
Summitul NATO de la București i-a făcut pe unii mai înalți decât i-a lăsat Dumnezeu. Ca să ajungă la chipiile Marilor Puteri străine, stau ca balerinele pe vârfuri. Numai că poziția doare. La dește și la buzunar.
Cât poți întinde plapuma bugetului pentru a nu rămâne în frig niște țurloaie, niște spinări sensibile, niște șale reumatice? Cum să-i înfofolești bine și pe dascăli și pe funcționari și pe amploaiații din marile birouri și pe moașele comunale? Cum să împaci și capra și varza și lupul? Dai o jumătate de varză caprei și o jumătate de capră lupului. Lupul nu este însă mulțumit. El vrea toată capra. Vrea armată de elită, teleghidată politic de la București, în toate teatrele de război ale planetei. Aici nu încape tocmeală, lasă să se înțeleagă președintele CSAT, încruntat nevoie mare cu ocazia bilanțului militar.
Ceaușescu ne-a obligat la o alimentație de adidași de porc și tacâmuri de găină pentru a construi Casa Poporului și a achita datoriile externe ale țării. Azi, datoriile sunt de două mai mari ca pe vremea Împușcatului, fără a face o stație de metrou în plus sau o jumătate de Pentagon. Băsescu vrea să acordăm prioritate Armatei. Ne atacă, cică, Iranul. Ne pândesc de după nori lunetiștii marțieni. Între timp, la mine la Sângeru, a dat iarba, ploile ultime au înviorat grădinile și până una alta – mi-o spun gureșele vietăți ale ogrăzii – e pace.
