Prea mari, așteptările



Cronologic, primul moment care merită amintit din prima parte a sfârșitului de săptămână, din punct de vedere sportiv, este meciul de debut al lui Cosmin Contra în Primera. A fost un 3-3 spumos între Getafe și Granada, cu un început cum nici nu se putea mai frumos, golul de 1-0 fiind semnat de Ciprian, care i-a răspuns astfel magistral noului său antrenor, acesta afirmând anterior că așteaptă mai mult de la el. Din păcate, deși Getafe a condus de trei ori (!), n-a fost să fie un succes pentru Contra, însă măcar a adăugat ceva zestrei de puncte, altfel foarte săracă. Nici nu avea cum să fie bogată, altminteri nu se punea problema să se apeleze la serviciile antrenorului român. Iată, în scurt timp de la debutul în meserie și fără performanțe comparabile cu ale lui Dan Petrescu, „Guriță” ajunge în campionatul în care a strălucit ca jucător, în timp ce „Bursucul”, cu un titlu la activ și isprăvi prin Liga Campionilor cu Unirea Urziceni, se află încă și mai la est de Anglia. Oricum, după Spania, odată și odată va veni și rândul Angliei să fie bifată de tehnicieni români.
Continuând pe firul timpului, foarte devreme în dimineața următoare am putut vedea încercarea Simonei Halep de a pătrunde în ultimul act de la Indian Wells. Așa cum m-am temut în articolul precedent, Radwanska a ridicat prea mult nivelul, aceasta fiind, cred eu, adevărata finală. Poloneza era favorita numărul 2, iar în finală va fi jucat aseară împotriva italiencei Pennetta, care a produs surpriza competiției, eliminând-o pe Na Li în cealaltă semifinală. Revenind la meciul Simonei, avem satisfacția platonică a unor raliuri de zile mari, pe care nu o dată jucătoarea noastră le-a câștigat. Așteptările au fost mari de la ea, poate chiar exagerate, multe case de pariuri dând-o chiar favorită în fața Radwanskăi! La băieți, o finală de zile mari care se va fi jucat între Djokovic și Federer, ultimul impresionând prin ușurința cu care l-a scos pe învingătorul lui Nadal, Dolgopolov, în doar o oră de joc! Văzându-l pe elvețian, mi-am adus aminte de acel „Quiet, genius at work!” (Liniște, geniu la lucru!)…



Recomandări