Prea liberul arbitru

Mai rar să se poată cuprinde în ediția de luni toate meciurile jucate de echipele din fruntea clasamentului. Dinamoviștii au fost decretați campioni și de matematică, nu numai de rudele mai îndepărtate numite probabilități și statistică. Bravo lor, sezonul acesta au meritat din plin, reușind chiar să ia toate punctele rivalelor Steaua și Rapid, o premieră istorică. Calificarea diectă în grupele Ligii Campionilor n-a depins de ei, însă pot ajunge acolo câștigând o dublă intermediară, iar asta chiar depinde de ei.
Dar peste meciurile importante de sâmbătă a plutit fantoma arbitrajului românesc. Nicicând n-a ieșit mai bine în evidență lipsa de personalitate, de decizie, până la urmă, începe să se vadă din ce în ce mai limpede, de valoare. Cronologic, tonul l-a dat Balaj la CFR Cluj – Rapid. A adoptat un stil britanic, tolerând intrările bărbătești, deși la unele s-a depășit limita și chiar trebuia fluierate. Totuși, judecând cu aceeași unitate de măsură pentru ambele combatante, a descurajat simulatorii și pe cei care, dacă simt o mână pe ei, se părbușesc clamând “acoperirea regulamentară”. Dar, există un mare dar…, a viciat rezultatul refuzând oaspeților, în final de meci, un penalty clar ca lumina zilei polare. Nu cred că n-a văzut hențul, dar a preferat să meargă pe burtă, ceea ce denotă lipsă de personalitate, inclusiv din partea arbitrului asistent sub ochii căruia s-a derulat faza, acesta refuzând să-și asume vreo responsabilitate.
A urmat reprezentația bărbosului Tudor. Grație imaginilor de la nivelul gazonului, l-am urmărit la tragerea la sorți a terenului și mingii, în compania celor doi căpitani de echipă. Nici un zâmbet, chip săpat în piatră, vorbe puține, cu greu eliberate printre fălcile încleștate. Parcă nu era un meci de fotbal, ci o confruntare între gladiatori, la care viața învinșilor depindea de direcția în care se îndrepta degetul cezarului. Oare chiar așa o fi și în viața de zi cu zi?! Spre deosebire de colegul Balaj, a fluierat un penalty inexistent cu o siguranță de sine care te făcea să te îndoiești de ceea ce vedeai cu propriii ochi. Tudor este genul de arbitru, căruia i se potrivește alăturarea cu “suveran”, numai că suveranii pot fi și dictatori…
Corpodean a închis șoul cântăreților din fluier. Într-un meci lipsit de miză reală, el, fiind cel mai bun arbitru al sezonului trecut (!), a reușit și altceva decât predecesorii săi! A fluierat ce-a văzut, dar a aplicat un regulament alternativ, creat probabil în laboratoarele proprii. Dacă e cel mai bun, i se permite să improvizeze, nu?! La sfârșit, ca să nu-și iasă din mână, ne-a servit și un “unșpe metri” ca desert, care probabil trebuia să ne convingă că n-are mamă, n-are tată, n-are câini! Măcar n-o să-l mai auzim pe Borcea văitându-se că spartanii lui n-au primit nici un penalty în acest campionat. Na, că vi l-a dat Corpodean și după aia l-a dat mai departe!