Prea departe!

Din totdeauna, politica internațională a lăsat întrebări fără răspuns, destule motivații rămânând și după veacuri necunoscute. Pentru multă lume – între care și sussemnatul – strădania pro-imigrație a Angelei Merkel se înscrie dacă nu printre enigmele secolului, atunci cu siguranță printre nedumeririle lui – în pofida numeroaselor tentative de decriptare a unei conduite nepopulare și cert păguboase electoral. Explicațiile sofisticate de tipul „Germania vrea să intre în politica mare, mondială, să iasă din tiparele strict europene, prin pacificarea Orientului Mijlociu, cu scoaterea USA, compromisă în zonă, și impunerea voinței în fața Rusiei și Israelului” complică inutil și încețoșează realitatea unei politici mult mai simplă decât pare. Povestea începe tocmai de pe la 1922, când C. Kalergi, considerat precursor al U.E., statua, la Viena, că „Rasa viitorului, euro-asiatico-negroidă, extrem de asemănătoare cu anticii egipteni, va înlocui multiplicitatea popoarelor (europene, n.n.) cu o multiplicitate de personalități”. Și nu-i deloc întâmplător că Premiul European Kalergi a fost decernat mai întâi Angelei Merkel și lui Herman Van Rompuy, fostul președinte al Consiliului European! Iar predicția imperativă a lui Kalergi s-a bucurat de consistenta susținere a Națiunilor Unite. Dintr-un Raport ONU 2002: „Până în 2025, Europa, continent cu o populație îmbătrânită și în declin, va avea nevoie de 159 milioane de imigranți”. Ar rămâne de văzut cât din demersul Angelei are scopul declarat (ba chiar trâmbițat), cel umanitar, și cât reprezintă pragmatismul nemțesc, autor cu decenii în urmă al unui transplant reușit de mână de lucru: cea turcească, „o binecuvântare pentru economie” într-o țară în care forța de muncă scade anual, în cifre absolute, cu peste jumătate de milion. Cam astea ar fi premisele, în bună măsură acceptabile. La ce s-a ajuns? Un exemplu: A. Ghazi a emigrat din Siria, refugiindu-se în landul german Renania-Palatinat împreună cu întreaga familie. Adică, cele patru soții și cei 22 de copii. A solicitat îndemnizație pentru fiecare membru al familiei, numai că legislația germană nu acceptă poligamia și a fost nevoit să-și aleagă o singură consoartă oficială, pe Twasaf, care i-a dăruit cinci copii. Ceea ce nu înseamnă că soațele rămase doar cu statut de „partenere”, precum și restul copiilor, n-ar primi un anume ajutor financiar din partea landului. Singurul contribuitor la fortifierea forței de muncă germane este, deocamdată, Ghazi. Care… nu lucrează nicăieri: se mulțumește cu ajutorul social. Explică: „Conform religiei noastre, am datoria de a petrece timp egal cu fiecare familie și nu trebuie să favorizez pe nici una dintre ele. Practic, sunt mereu pe drumuri pentru a fi împreună cu familia mea”. Grea obligație! Dificil de mulțumit o soață, darămite patru! Dar dacă-i ajunge ajutorul dat de Germania lui Merkel… Numai că bunăstarea nemților se întemeiază pe truda temeinică a unor zeci de generații; iat-o risipită acum de o politică prea generoasă față de cei ce vin la de-a gata pentru a nu fi suspectată de interese ascunse. Și în timp ce al de Ghazi se istovesc pe drumurile de la o nevastă la alta, dna Merkel susține proiectul de lege privind expulzarea românilor stabiliți în Germania: „Mai bine imigranți decât români” (confundați, probabil, cu țiganii), „statul german dorește urgentarea acestui demers de expulzare, întrucât foarte mulți români locuiesc în Germania datorită ajutorului social”. Afară cu ei, să-i facem loc lui Ghazi! Nu mai știu dacă legea cu pricina a fost votată, dar gestul ofensator al Angelei rămâne. O bădărănie pe care românii s-ar cuveni să n-o uite, nici s-o ierte. Mai mult: Angela vrea să sancționeze țările (inclusiv România) rezistente la primirea refugiaților, astfel încălcând flagrant principiul de bază al funcționării U.E., consensul. Nu-s deloc fan Putin, dar subscriu la cele susținute de „țarul” rus în discursul din august 2013: „Rusia nu are nevoie de minoritățile musulmane, acele minorități au nevoie de Rusia și nu le garantăm privilegii speciale…” O fi având imperioasă nevoie Germania de afluxul imigranților? Să zicem că da – dar cu ce drept încearcă Merkel să-și impună propria politică demografică celorlalte țări din U.E.? Un film românesc din 1981 se intitula „Angela merge mai departe”. În cazul Merkel, s-ar potrivi mănușă titlul „Angela merge prea departe”.