Acesta este unul dintre subiectele care ar trebui să te preocupe în mod special, acum, că vine vara… Mai ales dacă ești, sau îți propui să devii o fire sportivă, să mergi cu bicicleta, să alergi, să faci o drumeție la munte sau să înoți în apele înspumate ale… ah, mării…
Pur și simplu nu există varianta ca cineva, care își petrece timpul în aer liber, să ignore importanța nevoii de a-și rehidrata corpul, de a-și asigura fluidele pierdute, în timpul exercițiului.
Bea, bea, bea!!! Poți supraviețui celei mai toride zile, dacă îți asiguri necesarul de fluide, în timp ce faci mișcare. Acest sfat se aplica la ORICINE face sport pe perioada verii, nu numai la atleții de performanță!
– Apropo, știi câtă apă ar trebui să bei, în mod normal, fără a exersa?
Vei avea nevoie de 2 litri de apă, pentru o “mișcare” de 90 de minute. Dacă nu stai mai mult de 90 de minute, acești 2 litri de apă ar trebui să îți ajungă numai bine. Poate ți se va părea cam multă apă pentru așa un interval de timp, dar dacă bei așa cum trebuie (des, la 10-15 minute, câteva înghițituri bune, sănătoase – doar nu ești o turturică) nu vei mai avea apă la sfârșitul sesiunii.
Și, încă ceva! Cu cât apa este mai rece, cu atât mai bine! Uită de toate zvonurile auzite, cum că apa rece poate provoca dureri de burtă… studiile au demonstrat că apa rece trece din stomac în tot sistemul mult mai repede decât cea la temperatura corpului. Aceasta înseamnă că te vei re-hidrata mai repede, un lucru foarte important. Umple sticla cu apă pe jumătate, bag-o la congelator cu o noapte înainte, și completează cu apă rece, înainte de a pleca de acasă! Până când vei ajunge s-o bei, căldura de afară o va aduce la temperatura optimă. Nu exagera! Evită să bei apa prea rece atunci când ești supraîncălzită. Riști să faci un șoc!
Dacă vei face efort susținut mai mult de 90 de minute, apare altă problemă!!! Ai ghicit, vei avea nevoie de mai multă apă!!!
Toate aceste sfaturi sunt pentru efortul propriu-zis pe care îl vei face. Totuși, va trebui să te hidratezi cu mult înainte de a pleca de acasă. Vreau să spun, cu zile înainte! Mâncând o mulțime de fructe și legume, vei oferi corpului tău minerale și elemente esențiale, care, în mod normal, se elimină prin transpirație. Dacă vei rămâne deshidratată și fără aceste substanțe, și numai atunci, vei începe să simți “febra musculară”.
Evită alcoolul în zilele dinaintea celei în care urmează să faci efort. Acesta (alcoolul) are efect de deshidratare a corpului. Sari și peste toate produsele care conțin cofeină (ceai, cola, cafea, etc), deoarece aceasta are, la rândul ei, efect diuretic.
Apoi, nu uita de acele sfaturi, pe care le-ai mai primit, de-a lungul timpului:
– poartă haine deschise la culoare, care reflectă lumina soarelui
– poartă haine din materiale naturale, ușoare (bumbac, de preferință)
– nu uita să îți acoperi capul cu o șapcă
– folosește creme cu protecție solară
Sursa: www.idieta.ro
