Praznicul Sf. Varvara, la Parohia Misionară ,,Sf. Apostoli Petru și Pavel” Zamca



Praznicul Sf. Varvara, la Parohia Misionară ,,Sf. Apostoli Petru și Pavel" Zamca
Praznicul Sf. Varvara, la Parohia Misionară ,,Sf. Apostoli Petru și Pavel" Zamca

Parohia Misionară „Sf. Apostoli Petru și Pavel” din municipiul Suceava, str. Zamcei, situată în vecinătatea Mănăstirii armene Zamca, vă invită miercuri, 4 decembrie, să luați parte la Praznicul Sf. M. Muc. Varvara, după cum urmează: ora 8.00: Acatistul Sf. M. Muc, Varvara, Ceasurile; ora 9.00: Sf. Liturghie. Cu acest prilej veți putea să vă închinați la Icoana cu o părticică din moaștele Sf. M. Muc. Varvara, care se află în biserica noastră, icoană pe care am primit-o de la Mitropolia Bucovinei și Cernăuților cu ostenela ÎPS Meletie, Mitropolitul Cernăuților și a Bucovinei, și cu binecuvântarea ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților.
(Pr. Mihai Maghiar)



Recomandări

Credința și tradiția se păstrează cu sfințenie la marea sărbătoare de Sf. Maria de la Mănăstirea Putna, Ierusalimul Neamului Românesc

Mii de pelerini au participat la Sf. Liturghie de sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului de la Mănăstirea Putna
Mii de pelerini au participat la Sf. Liturghie de sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului de la Mănăstirea Putna

Povestea icoanei care a plâns și a moaștelor celor 75 de sfinți care au salvat de la demolare un spital și biserica din incintă, la Suceava