Pravila de seară a creștinului ortodox

Creștinul este dator să aibă grijă de viața sa spirituală, atât printr-o pravilă sau rânduială personală îndeplinită cu binecuvântarea duhovnicului, cât și prin participarea la marea familie a Bisericii, la comunitatea eclesială adunată în comuniune de rugăciune. Referindu-ne la viața religioasă personală, primul și cel mai important moment dintr-o zi a creștinului autentic este ceasul rugăciunii. Creștinul de azi obișnuiește să se roage în momentele importante ale zilei, dar mai ales dimineața și seara.
Întrebuințăm rugăciunea în diferite alte ocazii, dar știm noi într-adevăr să ne rugăm? Ce este de fapt rugăciunea și ce folos sufletesc aduce ea omului? Rugăciunea este actul esențial, fundamental al vieții noastre religioase, este mijlocul de a ne pune în legătură directă cu Dumnezeu prin înălțarea gândului, a inimii, a voinței noastre, spre El. Rugăciunea a fost numită de către Sfinții Părinți convorbire cu Dumnezeu și înălțarea minții către Dumnezeu sau cererea celor ce se cuvin de la Dumnezeu. Rugăciunea seamănă în suflet cu acele semințe din care înfloresc în veșnicie florile raiului. Rugăciunea este, după cuvântul Sfintei Scripturi, o formă de înțelepciune care ne ajută să înțelegem voia lui Dumnezeu, indiferent dacă este făcută la Biserică (rugăciune publică sau obștească) sau în fața icoanei, acasă (rugăciune particulară), recomandată de Mântuitorul Iisus Hristos.
Nevoia de rugăciune
Nevoia de rugăciune trebuie să fie pentru credincios și pentru sufletul acestuia precum este hrana materială pentru trup. De cele mai multe ori oamenii simt nevoia de a se ruga în clipe grele ale vieții, în momente de încercare și întrebuințează rugăciunea doar până simt o îmbunătățire sau o rezolvare a problemelor cu care ei se confruntă. Însă, atitudinea corectă în ceea ce privește relația cu Dumnezeu prin rugăciune este una de perseverență și continuitate în acest proces duhovnicesc de conlucrare cu Dumnezeu.
Aceia care „utilizează“ rugăciunea cu gândul „să o încerc și pe asta“ nu fac altceva decât să ispitească pe Dumnezeu, folosind o metodă străină vieții și trăirii personale de până atunci, așteptând miracole peste noapte. Atitudinea corectă a bunului creștin este aceea de a se deprinde cu necesitatea și importanța rugăciunii, ca însoțire și unire cu Dumnezeu. De aceea, fiecare credincios trebuie să aibă o rânduială, o pravilă zilnică de rugăciune, de cele mai multe ori și firesc ar fi să o primească sau să o săvârșească cu binecuvântarea preotului duhovnic.
Așa cum respirația este un fenomen perpetuu, tot astfel rugăciunea este inerentă firii noastre și cei care o practică, cei care o trăiesc mărturisesc că mintea și inima ajung prin exercițiu continuu să se roage fără a mai rosti cu buzele cuvintele de negrăit ale slavei lui Dumnezeu.
Seara, ca moment de terminare a lucrului zilei, ca moment de liniște și odihnă a sufletului, este cel mai prielnic timp liturgic de rugăciune, de întâlnire cu Dumnezeu prin ceea ce noi numim în cărțile noastre de cult „Rugăciuni de seară“.
Acest moment special al fiecăruia dintre noi ne amintește în primul rând de timpul copilăriei, pentru că încă de atunci micul creștin simte nevoia de a se ruga, de a vorbi cu Dumnezeu, și mai ales cu Îngerul Păzitor. Acest fapt se permanentizează și devine ca un moment al nostru de liniște și pace sufletească, prin rostirea pravilei respective, așa cum găsim expus în toate cărțile de rugăciuni. Rostim întotdeauna rugăciunile începătoare (Împărate Ceresc…; Sfinte Dumnezeule… Preasfântă Treime… și Tatăl nostru), continuăm cu toată evlavia, în fața sfintei icoane și a candelei aprinse, cu frumoasele tropare de umilință „Miluiește-ne pe noi, Doamne, miluiește-ne pe noi“ – rugăciuni de mare trăire și intensitate duhovnicească, pentru a ne introduce în atmosfera de tainică comuniune cu Dumnezeu; urmează apoi o serie de rugăciuni mai ample către Dumnezeu Tatăl, alcătuite de Sfântul Macarie cel Mare, apoi Rugăciune către Domnul nostru Iisus Hristos a Sfântului Antioh, Rugăciune către Duhul Sfânt, către Născătoarea de Dumnezeu și către Sfântul Înger, păzitorul vieții noastre. O rugăciune deosebit de profundă este și cea dinainte de culcare alcătuită de Sfântul Ioan Damaschin, care se rostește înaintea patului, cu un accentuat conținut eshatologic, urmată de câteva scurte rugăciuni care se spun însoțite de închinăciuni.
Rugăciunea nu este doar de cerere, ci și de mulțumire și laudă adusă lui Dumnezeu
Nu putem încheia rânduiala rugăciunii de seară fără însemnarea cu Sfânta Cruce, căci îndată se rostește rugăciunea Sfintei Cruci, iar Sfinții Părinți îndeamnă și povățuiesc pe credincioși ca îndată să adoarmă rostind rugăciunea inimii „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul“, timp în care să ne gândim la ziua judecății și la cum vom sta înaintea lui Dumnezeu.
Potrivit râvnei și evlaviei noastre, putem continua pravila cu un acatist al sfântului zilei, al Acoperământului Maicii Domnului, al Îngerului Păzitor și altele precum se arată în cărțile noastre de rugăciuni. Trebuie să știm că rugăciunea nu este doar de cerere, ci și de mulțumire și laudă adusă lui Dumnezeu.
Dar lumea contemporană a pierdut într-o mare măsură duhul de rugăciune, iar starea de ascundere a lui Adam de la fața lui Dumnezeu după căderea în păcat tinde să se perpetueze din ce în ce mai mult în interiorul omului modern, care nu mai găsește calea de întoarcere către bucuria paradisiacă, către împăcarea cu Creatorul său, încercând tot felul de pseudocredințe care nu numai că nu ajută pe om, ci îl îndepărtează și-l aruncă în întunericul existenței sale departe de o legătură autentică și mântuitoare cu Dumnezeu.
Așadar, „vorbiți între voi în psalmi și în laude și în cântări duhovnicești, lăudând și cântând Domnului, în inimile voastre, mulțumind totdeauna pentru toate întru numele Domnului nostru Iisus Hristos, lui Dumnezeu și Tatăl“ (Efeseni 5, 19-20).
(Pr. asist. dr. Cosmin SANTI, sursa: Ziarul Lumina)