Ingrediente:
(pentru 12 bucăți)
300 de grame de făină
25 de grame de drojdie
165 ml. de apă minerală carbogazoasă
1 lingură de zeamă de lămâie
45 de ml. de ulei
50 de grame de zahăr
1 praf de sare
coajă rasă de la o lămâie
1 lingură de esență de vanilie
sirop:
1 cană de zahăr (250 de ml.)
500 de ml. de apă
esență de rom sau rom veritabil
coajă rasă de lămâie
în plus:
2-3 linguri de gem de caise pentru finisat
făină pentru presărat, ulei pentru uns
Preparare:
Intr-un bol se cerne făina în care se încorporează sarea. La mijloc se face o “fântâniță” în care se adaugă zahărul (50 de grame) și drojdia.
Cu o lingură se freacă drojdia cu zahărul și se adaugă 50 de ml. din apa carbogazoasă la temperatura camerei, în care s-a adăugat lingura de suc de lămâie. Se acoperă cu un șervet umed (sau se înfoliază) și se dă la un loc călduț până când drojdia se activează și face bulbuci.
Întrucât aluatul va fi unul moale, destul de greu de lucrat, sugerez să fie frământat fie la mașina de pâine, fie la robot. Așadar, se adaugă în bol toată făina și maiaua, 1 linguriță din coaja rasă de lămâie (restul se păstrează pentru sirop), esența de vanilie și restul de apă minerală carbogazoasă și se frământă preț de 5-6 minute bune.
Se adaugă uleiul și se frământă în continuare până când uleiul se încorporează complet în aluat. Se presară făina într-un castron în care aluatul se așază, presărând făină și pe suprafață.
Se acoperă castronul cu un șervet umed și se așază într-un loc călduț, până când aluatul își dublează volumul.
Ungeți bine formele pentru prăjitură cu ulei și tapetați-le cu făină, apoi modelați 12 mingiuțe egale de aluat pe care le așezați în forme.
Se lasă prăjiturile să crească în formă într-un loc călduț până când umplu formele, moment în care se aprinde cuptorul, fixându-se la 200 de grade, neventilat. Până când se încinge cuptorul, prăjiturile vor depăși marginile formelor. Se dau în cuptorul încins și imediat se reduce temperatura la 180 de grade.
Cât timp prăjiturile sunt în cuptor, se prepară siropul: zahărul se caramelizează într-o cratiță, se stinge cu apă și se fierbe până când se dizolvă complet. Se oprește focul, se adaugă coaja de lămâie rămasă și esență de rom (sau rom veritabil, dacă doriți). Se acoperă cu capacul până la folosire.
Prăjiturile se coc în cuptor timp de 15 minute, apoi se verifică cu scobitoarea, dacă mai e nevoie se mai țin puțin. Imediat după ce s-au copt, prăjiturile fierbinți se plonjează în sirop, tăvălindu-se și pe o parte și pe cealaltă, să se îmbibe bine.
Prăjiturile bine însiropate se scot și se așază pe un platou (opțional, în coșulețe de hârtie, arată mai frumos).
Se finisează ungându-le cu gem pe suprafață și se răcesc foarte bine (la frigider) înainte de servire.
Variantă de frupt:
Dacă doriți să pregătiți varianta de dulce (din cartea The Cuisine of Italy, All Recipes): 300 de grame de făină, 10 grame de unt, 5 ouă, 1 lămâie, 1 pahar de lapte cald, 1 linguriță de zahăr, 25 de grame de drojdie, 1 praf de sare. Sirop și finisat: 300 de grame de zahăr, 1 pahar de rom, lămâie, gem de caise.
Se spumează untul moale cu ouăle bătute cu zahărul și sarea, se adaugă faina, coaja de lămâie și drojdia dizolvată în laptele cald (sincer, mi se pare enorm de mare cantitatea de lichid față de cea de făină, ar putea fi ok. doar dacă se folosesc numai gălbenușurile și paharul cu lapte are doar 150 ml.). Se frământă până când se obține un aluat elastic care se desprinde de pereții vasului, se lasă la crescut o oră și în rest exact cum am procedat eu mai sus.
(sursa: www.retetecalamama.ro)