Praga, „Orașul de aur”, a născut în 1883 doi scriitori de geniu: Kafka și Hašek (II)



Dar cum spiciul său nu a avut efect în cazul unui coleg de celulă, când acesta îi cere lui Švejk să-i împrumute cureaua pentru a-și face felul, obiectul îi este oferit cu amabilitate, împreună cu câteva sfaturi pentru ca spânzurarea să fie eficientă. Noi, oamenii, trebuie să ne ajutăm.
Până să ajungă într-un loc cu totul deosebit cum e linia întâi a frontului, candidul rotofei este el însuși câmp de luptă pentru medici: unii îl socotesc atins de „tâmpenie totală”; alții îl văd ca pe un simulant perfect, deși „cu mintea redusă”. Și, cu toate că însuși subiectul disputei ține să înlăture dubiile, subliniind franș că el este un „idiot adevărat”, cuvântul său nu are greutatea dorită.
Faptul că este chemat la oaste, în pofida acestor beteșuguri la care se adaugă un mic reumatism, este de natură să-l flateze pe marele patriot Švejk, care lasă la o parte modestia: „sunt o carne de tun clasa una”.
Lectura cărții lui Hašek este utilă și pentru cei care fac permanent confuzie între „umor” și „satiră”, punând sub semnul umorului caricaturile grupului „Divertis” ;i tumbele lui Garcea. Atitudinea binevoitoare a lui Švejk, râsul lui larg și iubitor care poate înconjura Pământul pe la Ecuator, toleranța cu care găsește scuze oricărui păcătos, aceasta este marca umoristului.
Švejk nu se obosește să caricaturizeze războiul, fiindcă războiul se caricaturizează singur. Iar prin contrast cu blajinătatea acestui soldat de ispravă, cruzimea și stupiditatea marilor confruntări armate ies și mai puternic în evidență. El nu-i decât un reporter mucalit, aflat întotdeauna la locul acțiunii, pentru a consemna cu acuratețe faptele. Dacă faptele sunt grotești, nu mai e nici vina, nici meritul său.
Bunăoară, bonomul ostaș n-are nici o contribuție la predicile volante pe care preotul militar Katz le ține la minut, cum ai bea o bere la botul calului, trupelor ce pleacă să-și lase oasele pe front. Și dacă slova Domnului se îmbină armonios cu duhul șerpuitor al coniacului supt de popă, predica n-are decât de câștigat în cursivitate, asigurându-și o mai trainică priză în sufletul eroic al soldatului: ”Ostași, astăzi veți pleca pe front, și așa mai departe. Îndreptați-vă acum gândurile spre Dumnezeu și așa mai departe, de bună seamă. Nu puteți ști, de bună seamă, ce se va întâmpla cu voi și așa mai departe…”
Iubirea lui Švejk pentru oameni are un efect contagios asigurat. Capturat de un șef vigilent de post pe când își căuta disperat regimentul, și suspectat c-ar fi spion rus, Švejk găsește repede un dialect comun, pe timpul interogatoriului. Curând, șeful de post îl ține pe suspect de gât, îl mângâie și-l numește „scumpul meu băiat slav, spionașul meu”, în timp ce emoția face să-i șiroiască fața de lacrimi.
Există însă și oameni care-ți amărăsc zilele; cu ei nu o poți scoate la capăt, oricât te-ai munci. În fața lor, se cade să ai o viziune cosmică a lucrurilor și să aplici întrebarea retorică aparținând unui camarad de front, căruia un ofițer îi făcea viața imposibilă: „Ce e căpitanul Wenzel față de măreția naturii? Un zero.”
Aceeași viziune cosmică asupra micilor inconveniente pământești îl face pe bufleiul soldat să pronosticheze, rotindu-și ochii peste câmpul de bătaie: ”După război, o să fie aici o recoltă grozavă. Ăștia n-au să trebuiască să cumpere făină de oase; e foarte avantajos pentru țărani când le putrezește un regiment întreg pe pământurile lor; e un îngrășământ bun.”
E foarte avantajos pentru noi că Praga, „Orașul de aur” cum i se mai zice, a născut în 1883 doi scriitori de geniu: Kafka și Hašek. Multe sunt potrivirile dintre ei: inclusiv că au murit tineri, la 40, respectiv 41 de ani… Inclusiv depresiile, care îi marcau puternic… Inclusiv faptul că operele lor fundamentale – Soldatul Švejk și Procesul – au rămas neîncheiate.
Dar dacă primul, Kafka, s-a apărat de asprimile vieții decolând literar în fantastic, al doilea a făcut-o alegând realismul cel mai frust. Însă opera ambilor a manifestat o înclinație deosebită pentru culoarea neagră și pentru nesfârșitele ei nuanțe.
Marca Škoda, după cum se știe, a devenit parte integrantă a brandului Volkswagen, în traducere „Automobil popular”. Švejk nu-i nici el decât un vehicul popular, accesibil oricui. Cu el, lumea poate fi străbătută în condiții de maxim confort, asigurând priveliști de neșters.