să vezi și să nu crezi!

Praful și pulberea!



Surprize: am aflat, în podul casei, gazete vechi de 30-40 de ani. Sunt scrise cu â din i, poartă, pe frontispiciu, îndemnul „proletari din toate țările, uniți-vă!” și-s redactate în limba de lemn a epocii. Și am dat peste pronosticurile anului 1973 cu privire la evoluția umanității – de fapt, dulci iluzii ale omenirii: în 1982 se va obține vindecarea cancerului, în 1983 va fi inaugurată prima bază umană pe lună, în 1985, durerile fizice vor fi complet anihilate prin procedee electronice; tot în 1985, Oceanul Atlantic va fi traversat în 50 de minute; în 1986 se vor realiza sporuri de inteligență pe bază medicamentoasă, în fine, în 1988, media de viață pe Terra va depăși 90 de ani. Cât despre sport: în 1985, recordul la 100 m plat va coborî sub 8 secunde, în 1987, organe artificiale, din material plastic, le vor înlocui pe cele paradite în accidente competiționale (așa că Halep n-ar mai fi abandonat la Stuttgart…), iar în 2000 se va desfășura primul concurs de atletism pe alte planete. Praful și pulberea s-a ales din toate aceste prea optimiste pronosticuri! Barem o previziune să fi fost confirmată, dar… nici una, zero!! Și nu-i vorba de o proorocire a babei Vanga, ci de cifre și date selectate după consultarea „viitorologilor” de prestigiu și a unor faimoase instituții de cercetare din Europa și America. De unde se vede că așa numiții „futurologi” au și stofă de politicieni: promit marea cu sarea, într-un perpetuu entuziasm de-a dreptul delirant! Drept pentru care îmi permit să nu iau în seamă o pronosticare „globală” ce avertizează că se așteaptă nici mai mult nici mai puțin decât … dispariția bărbaților!! Nu-i o cimilitură încâlcită și interpretabilă gen Nostradamus, ci argumentată științific de rezultatul unor îndelungate studii clinice și paraclinice: cromozomul Y, mai firav și mai retractil la partea bărbătească, agresionat de factorii poluanți, se va zbârci și ofili până când sexul tare se va retrage de pe scena istoriei! Măi, să fie! Asta înseamnă că urmașele urmașilor noștri vor putea admira curiozitatea numită „bărbat” doar în cine știe ce rezervație, să zicem la Vânju Mare, unde au fost păstrate, prin grija „Societății pentru Istoria Masculinității” și a Muzeului Antipa, ultimele exemplare de Ghiță, Vasile și Codrin! Să ne îngrijorăm? Doar Domnul poate ști. Ai senzația că în chiar numele lui glăsuiesc apostolii de azi ai futurologiei, între care Ray Kurzweil (în anii ′80 prezicea inspirat rolul central pe care internetul îl va avea în viața omenirii!), entuziast susținător al integrării inteligenței umane cu cea artificială: „Vom deveni în mai mare măsură non-biologici. Abilitățile biologice ale minții umane se dezvoltă în ritm liniar, pe când cele non-biologice ale tehnologiei se dezvoltă exponențial.” Până în 2045, crede Kurzweil, „ne vom extinde inteligența de un miliard de ori.” Și ce-o să fie? Acum, corpul uman funcționează cu un „software învechit”. Modificându-l, vom izbuti să ne controlăm greutatea indiferent de ce mâncăm, să eradicăm maladii „globale” precum diabetul, iar „în maximum zece ani vom avea la dispoziție realități virtuale absolut convingătoare, cel puțin în ceea ce privește simțurile vizual și auditiv.” Hainele ni le vom confecționa acasă, utilizând imprimanta 3-2, care se va insinua în cele mai multe dintre procedeele tehnologice actuale. Agricultura va deveni verticală, economisindu-se astfel mare parte din suprafața Terrei, pe masă vom avea bucate din plante hidroponice, fructe, legume și carne clonată in vitro. Energia utilizată va proveni exclusiv din sursa solară. Munca fizică ne-o vor face roboții, și, probabil, perpetuarea speciei se va asigura prin fertilizarea in vitro. Speranța de viață (s-a dublat în ultimii 200 de ani) va continua să crească. Efectul final: vom rămâne pururi tineri! Și cum bărbații urmează să dispară (n-a spus-o Kurzweil, dar o susțin colegi de-ai dumisale la fel de respectabili), mă-ntreb dacă nu va deveni teribil de plicticoasă o lumetânără exclusiv feminină, în care toată literatura întemeiată pe „un băiat iubea o fată” (inclusiv „Romeo și Julieta”) devine obiect de muzeu, dau faliment producătorii de aparate de ras, de „Viagra” și suspensoare, iar sublimele noastre texte de muzică ușoară, croite pe eternul „vei pleca / vei reveni” o iau la vale, pe apa Sâmbetei. Mie, unul, nu mi-ar displace să viețuiesc într-o lume exclusiv feminină, însă, vedeți Dvs., dispariția sexului tare ne paște fără alegere și cruțare; nu-i, deci, aplicabilă soluția balcanică „ori toți scăpăm, ori toți muriți”. Așa că închei, firește, cu un îndemn adresat femeilor de pretutindeni: bucurați-vă de noi… cât mai suntem!



Recomandări

Judecătorii au stabilit definitiv că cei patru autori ai agresiunii în stradă de la Burdujeni pot fi cercetați în libertate, sub control judiciar

Judecătorii au stabilit definitiv că cei patru autori ai agresiunii în stradă de la Burdujeni pot fi cercetați în libertate, sub control judiciar
Judecătorii au stabilit definitiv că cei patru autori ai agresiunii în stradă de la Burdujeni pot fi cercetați în libertate, sub control judiciar

Șoldan: persoanele afectate de inundațiile din județul Suceava vor primi sprijin din partea Consiliului Județean

Șoldan: persoanele afectate de inundațiile din județul Suceava vor primi sprijin din partea Consiliului Județean
Șoldan: persoanele afectate de inundațiile din județul Suceava vor primi sprijin din partea Consiliului Județean

Peste 200 de apeluri de urgență după ploile virulente de duminică seară, victime salvate dar și un om luat de ape

Peste 200 de apeluri de urgență după ploile virulente de duminică seară, victime salvate dar și un om luat de ape
Peste 200 de apeluri de urgență după ploile virulente de duminică seară, victime salvate dar și un om luat de ape