Popular-creștinii suceveni îi cheamă la matcă pe foștii țărăniști care dintr-un motiv sau altul au părăsit partidul să se alăture PPCD pentru a pune umărul la redresarea acestuia. “Îi invit pe foștii colegi din PNȚCD Suceava pe care i-a purtat valul către alte formațiuni politice să se alăture PPCD și să-și aducă aportul la revigorarea acestuia”, a declarat prim vicepreședintele PPCD Suceava, Cristinel Macovei. Printre cei care sînt așteptați “la bază” Macovei i-a nominalizat pe Eugen Girigan, în prezent la PSD, pe fostul secretar general al Prefecturii, Bogdan Cristache, actualmente membru PNL și pe fostul viceprimar al Sucevei, Costică Dăscăliuc, în prezent independent din punct de vedere politic. Prim vicepreședintele PPCD Suceava s-a abținut să-l nominalizeze pe fostul președinte al țărăniștilor suceveni, actualul prefect Orest Onofrei, probabil gîndindu-se că acesta va renunța la politică în favoarea carierei de înalt funcționar public. Măsura privind chemarea în PPCD a foștilor țărăniști dispersați acum prin alte partide a fost luată la ședința Comitetului Național de Conducere al PPCD desfășurată recent la București. Atunci s-a mai hotărît anularea tuturor sancțiunilor de excludere din partid cu excepția cazurilor care au produs consecințe juridice nerezolvate. La nivel central sînt așteptați să revină în partid fostul prim ministru țărănist Radu Vasile și ex-deputatul Vasile Lupu.