PPCD Suceava are o nouă conducere interimară



Organizația județeană a PPCD are o nouă conducere interimară numită direct de la București de Biroul Național de Conducere al partidului. Pe funcția de președinte a fost plasat Radu Iacoban, pe cea de prim vicepreședinte, Cristinel Macovei iar pe funcția de secretar Dan Strutinschi, fost consilier județean, al cărui traseu politic a început la PAC și a continuat la PNL și PUR. Biroul Național de Conducere al PPCD a numit nu mai puțin de opt vicepreședinți, printre aceștia regăsindu-se fostul senator PNȚCD, Petru Juravlea, fostul deputat țărănist Dorin Vatamanu și fostul viceprimar al municipiului Suceava, Bogdan Bicsi. Ceilalți vicepreședinți sînt: Constantin Tîrziu, Ilie Grigorean, Ion Iliescu, Gheorghe Lazăr și Gabriel Nicola. Radu Iacoban a declarat că noua conducere interimară a PPCD Suceava este hotărîtă să refacă din temelii organizațiile locale și să crească numărul de consilieri locali de la 14 la 18. „Vrem să reactivăm organizațiile locale existente și să înființăm altele noi. Pînă la alegerile din 2004 am avut 64 de organizații locale”, a spus Iacoban.



Recomandări

Președinta interimară a liberalilor suceveni, Angelica Fădor, a fost aleasă membră a Biroului Executiv al PNL la nivel național

Președinta interimară a liberalilor suceveni, Angelica Fădor, a fost aleasă membră a Biroului Executiv al PNL la nivel național