Pozitiv/negativ

Hazoasă legea Funar&Ghișe: radioul și televiziunea vor fi obligate să furnizeze onor nației doar știri „echilibrate”: jumătate pozitive, jumătate negative! Numai că, vorba lui Archilochus, „Inima fiecăruia se bucură de altceva”.
Cum s-ar cuveni oare să categorisim vestea că Gigi Becali va candida la președinția României, pozitivă sau negativă? Nici-nici; aș zice doar că-i o știre penibilă și atât. Desigur, pozitivă pentru partidul Noua Generație (vă amintiți? Becali l-a cumpărat pur și simplu, la bucată!) și profund negativă pentru restul românilor, conștienți că, oricâte tumbe ar face democrația mioritică, rămâne imposibil să fie lăsată țara, mă-nțelegi, chiar pe mâna oricui… (așezați Dvs. termenul cel mai potrivit).
Pe undeva, demersul lui Funar, cu grăbire și-n unanimitate (!!) asumat de Senat, își poate găsi ceva susținere într-o știre (negativă, zic eu) apărută în presa ieșeană: nu mai sunt locuri la Socola! Venerabilul așezământ „Nu mai face față numărului mare de pacienți care au nevoie de spitalizare (…) În primele trei zile ale fiecărei săptămâni, saloanele din sectorul ’fără clanță’ devin neîncăpătoare (…) Medicii de aici declară că, într-o singură zi, sunt și câte 100 de internări.”
N-aș crede, totuși, că Jurnalul Pro-tv de la ora 17 zăpăcește de cap lumea într-un asemenea hal, determinând recordul absolut de internări la spitalul de nebuni. Mai degrabă lipsurile, nevoile și dezamăgirile de care-i răspunzător nivelul de trai, birocrația și hoțomănia generalizată. La urma urmei, presa lucrează cu materialul clientului și ce te faci dacă, într-o bună zi, n-ai destule știri „negative”? Tai din cele „pozitive”, ca să nu alterezi echilibrul funariot? Ca să nu mai vorbim despre faptul că poteca de la pozitiv la negativ și invers este, ades, mai subțirică decât firul de păr. Dacă, la Europenele de fotbal, Mutu transforma lovitura de la 11 metri, Pițurcă devenea strateg emerit, echipa României era primită în triumf la Otopeni și decorată la Cotroceni, iar în locul comentariilor acre am fi avut parte de ode la Nicoliță & comp. semnate de aceiași autori. N-a fost să fie; cât a lipsit?
De curând, computerul meu m-a blagoslovit cu cea mai pozitivă veste cu putință: textele de pe Google pot fi traduse automat din engleză în română. Pentru generația mea, îndopată cu franceză și rusă, știrea-i mană cerească: nu va mai trebui să buchisesc frazele cu dicționarul și nici să sun un prieten când nu-s sigur că același spin înseamnă ori „toarce lână”, ori „tur cu mașina”. Plin de speranțe, am dat, de probă, comanda „tradu acest text” unei pagini de informații a Agenției NSNBC- știri mondiale și mi-a sărit în ochi titlul „Copii născuți de război de rapiță”. Măi, să fie! Ce să aibă nașterea cu rapița? Într-un târziu, după epuizarea tuturor ipotezelor și după telefonul dat englezoaicei de serviciu, am înțeles c-ar fi vorba despre copii născuți în urma unor violuri, pe timpul războiului din fosta Jugoslavie. În engleză, pentru viol se utilizează termenul rape. Mașinăria de tradus a aplicat o terminație românească, astfel ajungându-se la… rapiță! Dar iată cum arată, tradus automat, un text despre Voltaire: „Când Voltaire s-a născut nu a existat cu adevărat, dar o biserica, care, desigur, a fost ignorant, tyrannical și barbarous la extrem. De crezuri religioase, în timp ce stricte și barbarous, nu interfereze cu personal de conduită de oricare dintre domnitori. Nu a fost glitter și arată și extravagance la exterior; sărăciei, a degradării și sub ignoranța. El a fost un copil puny, pe care Nimeni nu ar fi crezut în direct…” ș.a.m.d. Decât așa vești bune, mai bine lipsă!