Poziția trupului în timpul rugăciunii depinde de pricina pentru care ne rugăm

Cum este mai bine să stăm la rugăciune: în genunchi, cu fața la pământ, cu mâinile ridicate, în picioare?
În ce privește starea trupului în timpul rugăciunii, depinde de pricina pentru care ne rugăm. Într-un fel stăm la rugăciune când suntem în necaz – în genunchi sau cu fața la pământ – și în alt fel când mulțumim lui Dumnezeu pentru tot binele ce ni-l dă. Vedem aceasta la Domnul, Care este idealul și povățuitorul nostru al tuturor, că poziția în care stătea la rugăciune era după felul în care Se ruga. Iar în biserică trebuie să se țină seama de buna cuviință, să nu tulburăm pe alții. Când ne rugăm sau cântăm, să le facem cuviincios.
Ceea ce trebuie să știm este că Dumnezeu privește în inima noastră cum ne aflăm față de El și față de aproapele nostru și câtă dragoste avem, dându-ne mai înainte model viața Sa, ca pildă de urmat. Intrarea la rugăciune cu umilință și ținută cuviincioasă consună cu psalmistul care zice: „Vezi smerenia mea și osteneala mea și lasă toate păcatele mele“ (Psalm 24, 19).
Ce trebuie să facă monahii de astăzi pentru a trăi cât mai aproape de Hristos?
Să facem și noi ce au făcut părinții noștri în trecut. Aceia se rugau neîncetat lui Dumnezeu. Să ne rugăm și noi. Părinții noștri fugeau de grijile și ispitele lumii. Să părăsim și noi grijile pământești, mândria acestui veac, plăcerile trecătoare, vorbirea deșartă, clevetirea. Părinții cei de demult citeau Sfânta Scriptură și pe Sfinții Părinți și se osteneau să facă tot ce învățau aceștia. Să ne ostenim și noi a cunoaște, a face și a citi sfintele cărți, că ele ne vor rămâne pe viitor singurele călăuze spre Hristos.
Dacă vrem să ne mântuim, să împlinim cu fapta cele trei voturi monahale pe care le-am dat la tunderea în monahism. Iar dacă încă nu ne temem de moarte și ne îndoim în inima noastră că nu ne vom mântui, să alergăm la milostenie. Adică, să ne rugăm pentru oameni, să mângâiem pe cei întristați și să miluim pe săraci după putere, că aceia se vor ruga lui Dumnezeu pentru noi. Numai să nu ne stăpânească gândul mândriei și al slavei deșarte.
(arhim. Ioanichie BĂLAN, Convorbiri duhovnicești – cu protos. Daniil Băicuș și arhim. Iachint Unciuleac)