Povestiri legate de Nașterea Domnului

Prima povestire, care se aude prin unele părți din Transilvania, se leagă cu o credință cunoscută prin acele părți și care spune că pentru Crăciun e bine ca fiecare creștin să facă măcar câte un colac, care să aibă înfățișarea unei mâini cu degetele întinse.
Cuprinsul acestei povestiri este următorul:
„Când s-a născut Hristos, baba lui moș Crăciun-Crăciuneasa – s-a dus de a moșit pe Maica Domnului. Când a auzit moș Crăciun că femeia sa a lucrat în ziua lui, i-a tăiat mâinile pe loc. Atunci Crăciuneasa s-a dus la Maica Precesta și plângând i-a spus ce-a pățit, și i-a arătat mâinile. Maica Precestă a suflat peste mâinile Crăciunesei și îndată mâinile i s-au făcut frumoase și curate, iar nu zbârcite cum erau înainte de aceasta.
De atunci a rămas datina să se facă colac, care se unge pe deasupra cu gălbenuș de ou, ca să sclipească întocmai cum sclipeau atunci mâinile Crăciunesei”.
A doua povestire, care se aude prin Bucovina, ne spune că Maica Domnului era fată de împărat. Când a purces grea, împăratul s-a minunat. De aceea a întrebat-o dacă se cunoaște vinovată cu cineva. Sfânta Fecioară răspunzând că nu se știe întru nimic pătată, împăratul a chemat în sobor pe toți învățații și mai-marii împărăției lui și le-a dat la toți câte o bucățică de lemn uscat, de pădureț, ca să o țină în gură. Lemnul a rămas tot uscat la toți, fără numai la un unchiaș bătrân, la care îndată a slobozit frunze și flori. Și astfel a înțeles împăratul, tatăl Născătoarei de Dumnezeu, că fiul ei ce va naște este Duh Sfânt.
A treia povestire, care se aude prin părțile Moldovei de sus, are următorul cuprins:
„Într-un târg mare, din părțile răsăritului, era un negustor cu numele Oachim și avea o fată, Maria. Frumoasă, de nu i se găsea pereche pe lume, îi era dragă lui tată-său; și o ferea de lume, dar și ea se ferea, de mama focului.
De când era de cinci ani, i-a făcut un turnișor de sticlă și a pus-o să stea acolo cu o slujnică bătrână și cuminte. Numai păsările și îngerii puteau să răzbată la dânsa.
Ușa n-avea turnul, de ferești n-avea nevoie, iar de mâncare îi aducea un îngeraș de-al lui Dumnezeu.
Într-o noapte, așa dinspre zori, a venit la dânsa Arhanghelul lui Dumnezeu – Gavriil și i-a zis:
– Bucură-te, Marie, că tu ai să faci copilul fără bărbat; de aceea are să fie Dumnezeu.
Din clipa ceea, fata a rămas grea.
Vine într-o vreme tată-său, să se uite ce mai face; o întrebă de ce se îngrașă? Ea îi spuse că nu se știe cu nimenea și tot îi de la Dumnezeu.
Oachim spune [îndată] Anei, femeii lui, „că iacă ce-i cu fata noastră”. Mă-sa cercetează, întreabă, sucește – nimic. Tată-său strânge vraci și înțelepți, strică turnul, o scoate pe fată, o cearcă ei și o văd în tot chipul și găsesc că nu-i atinsă de bărbat, ci-i fata fecioară. Da tată-său nu vrea să creadă în ruptul capului, că l-a făcut de-i roșește obrazul de rușine și alta nimic. Dă s-o omoare !
Se pun înțelepții de capul lui și-i zic:
– Dacă s-a găsi vinovată, Dumnezeu i-a da după fapte! Îi dau ei un sfat și el se lasă după capul lor.
Cum era pe vreme de iarnă, pune la o sanie doi cai neînvățați și năvalnici, de să ferească Dumnezeu, și-i dă drumul prin târgul acela, Viflaiem.
Caii au purtat-o pe toate ulițele și către noapte au tras ei singuri la un om pe care-1 chemă Crăciun și care avea musafiri, căci era ziua lui.
Iese gospodina afară, întreabă ce-i? Maria îi spune:
– Ia-s o biată femeie nemernică; n-am unde înnopta; mă rog domniilor voastre, primiți-mă să dorm aici peste noapte.
– Nu pot, răspunse femeia lui Crăciun – căci n-am loc; am musafiri.
– Ia, o să stau si eu unde s-a indura Dumnezeu; chiar în iesle m-oiu culca.
O primește.
Maria își deshamă caii și-i pune la iesle, la un loc cu boii, se culcă și ea acolo și acuș o apucă durerile facerii. Femeia lui Crăciun aude pe Maria trudindu-se, se duce și-i stă într-ajutor, și naște pe copil prin creștetul capului. Învelește cu fân pe lehuză și se cam duce în casă să dea cafeaua și dulcețuri la musafiri, că se găteau de ducă. Cum era cu mânecile suflecate, ia tabla, dar uită să se spele de sânge.
Crăciun, când vede rușinea ce-i face femeia, repede ia o bărdiță, hăț mâinile și le pune pe prag, i le taie din coate și le azvârle în pod. Femeia se văicărează de durere și iese pe afară bocindu-se. Dar Maica Domnului din iesle o tot strigă să vie să o învelească cu fân, „căci caii tot au mâncat de deasupra mea”.
Pe vremea asta, o vrabie se pusese pe iesle și tot striga „giu-giuv”, adică Domnul Hristos îi giu; da Maica Domnului a blagoslovit-o și i-a zis:
– Vrabie, vrăbiuță, stejarul că are veac de 360 de ani, tu să ajungi să te scalzi în cenușa lui și moarte să nu mai ai, că tu mi-ai dat curaj, că-i giu pruncul meu!
Și de-atunci vrabia nu mai moare, decât numai dacă o ucide cineva din întâmplare – da-i mare păcat.
Tot striga Maica Domnului pe femeia lui Crăciun. Ce se văicărează, și zice:
– Cum nu ți-aș ajuta, soro dragă, da mi-a tăiat bărbatu-meu mâinile!
Maica Domnului îi zice să vie mai aproape, și-o blagoslovește, și-i face mâini de aur. O învelește femeia pe Maica Domnului și așa dă fuga în casă, bătând din palme. Bărbatul său, cum o vede, se uimește. Vede că a păcătuit înaintea lui Dumnezeu sfântul și merge la iesle de se roagă de iertare.
După asta, a mai ținut pe musafiri încă trei zile și a petrecut și mai și. Pe Maica Domnului cu Domnul Hristos i-a pus la un loc de cinste și i-a ținut patruzeci de zile în casa lui.
După trecerea celor patruzeci de zile, pornește fecioara Maria cu pruncul în brațe ca să se ducă din țara aceea, ca să nu taie pe prunc Irod împăratul, că el se temea să nu-i ia împărăția.
Maica Domnului, în drumul ei, trece pe lângă un om care semăna grâu.
– Buna ziua, zice Maica Domnului!
– Mulțumim domniilor voastre, că așa trebuie să zici la o femeie care are un copil în brațe, că și acela-i om.
– Semeni grâu?
– Da, oleacă de grâu, cât a dat Dumnezeu.
– Mâine să vii la secerat, zise Maica Domnului.
Se uită omul uimit la dânsa, dar nu zice nimic, – vezi că Dumnezeu l-a luminat, că așa trebuie să fie cum i-a zis.
A doua zi, omul cu femeia se pregătesc amândoi, se duc la ogor și drept că încep a secera grâu, care era cum trebuie de strâns.
Trec pe acolo doi Irozi, – soldați, – care căutau pe Maica Domnului.
– N-ai văzut o femeie cu un copil în brațe?
– Ba am văzut!
Da, când?
– Ia, când am semănat grâul ista!
– Ei, se gândesc ei, – e mult de-atuncea; și pornesc înainte la vânturat drumurile; cât pe ce să ajungă pe Maica Domnului.
Ajunge ea la o fântână nouă, cu apă multă și bună. Vede că are să-i ajungă, se bagă în fântână și-i seacă apa, iar Domnul Hristos a blagoslovit de au crescut buruieni împrejurul ei, de nu se vedea nimic într-însa.
Ajung irozii acolo.
– Iacă, până aici îi urma; unde oare au intrat ca în pământ? Bagă unul sabia: Păianjeni și nimic altceva.
S-au întors acasă, și au spus că nu găsesc nimic.
Maica Domnului a blagoslovit și s-a făcut la loc cum era și pe urmă s-a tot dus înainte de a trecut în altă țară”. (www.crestinortodox.ro )