Povestire cu tâlc



– Ai vrea să-mi iei un interviu, deci… zise Dumnezeu.
– Dacă ai timp… i-am răspuns. Dumnezeu a zâmbit.
– Timpul meu este eternitatea… Ce întrebări ai vrea să-mi pui?
– Ce te surprinde cel mai mult la oameni?
Dumnezeu mi-a răspuns:
– Faptul că se plictisesc de copilărie, se grăbesc să crească… iar apoi tânjesc să fie copii, își pierd sănătatea pentru a face bani… iar apoi își pierd banii pentru a-și recăpăta sănătatea, se gândesc cu teamă la viitor și uită prezentul, iar astfel nu trăiesc nici prezentul, nici viitorul, trăiesc ca și cum nu ar muri niciodată și mor ca și cum nu ar fi trăit.
Dumnezeu mi-a luat mâna și am stat tăcuți un timp. Apoi am întrebat:
– Ca părinte, care ar fi câteva dintre lecțiile de viață pe care ai dori să le învețe copii tăi?
– Să învețe că durează doar câteva secunde să deschidă răni profunde în inima celor pe care îi iubesc… și că durează mai mulți ani pentru ca acestea să se vindece, un om bogat nu este acela care are cel mai mult, ci acela care are nevoie de cel mai puțin, există oameni care îi iubesc dar, pur și simplu, încă nu știu să-și exprime sentimentele, doi oameni se pot uita la același lucru și că pot să-l vadă în mod diferit, nu este suficient să-i ierte pe ceilalți și că, de asemenea, trebuie să ierte pe ei înșiși.
– Mulțumesc pentru timpul acordat… am zis umil. Ar mai fi ceva ce ai dori ca oamenii să știe?
Dumnezeu m-a privit zâmbind și a spus:
– Doar faptul că sunt aici, întotdeauna.

(Octavian PALER)