Poveștile țesute ale Marcelei Larionescu sau durabilitatea lucrurilor simple

La Galeria de Artă „Ion Irimescu” din municipiul Suceava a avut loc, cu două zile în urmă, vernisajul expoziției de tapiserie a artistei plastice bucovinene Marcela Larionescu. O expoziție, așa cum a remarcat prof. Gabrel Baban, președintele Filialei Suceava a Uniunii Artiștilor Plastici, „extrem de omogenă și bine închegată”, prin care creatoarea, care a parcurs deja traseul definirii sale artistice, „își trădează prin tematica abordată și prin cromatică obârșia de la Brodina”. Obârșie care-i îngăduie să simtă pulsul pământului pe care-l descântă în tapiseriile sale realizate în tehnica scoarțelor țărănești, în care motivele și elementele tradiționale capătă, prin prelucrarea plastică, forma fragilă și rafinată a unor semne esențiale pentru structura vizual-narativă a universului său. Tapiseriile Marcelei Larionescu, despre care Lucia Pușcașu, ca voce incontestabilă a breslei, a spus că este “singura din județ care a rămas credincioasă acestei tehnici”, fac dovada unei native înzestrări pentru o formă de expresie artistică decorativă, pentru care există, din păcate, prejudecata că s-au experimentat deja toate soluțiile originale. Cei care vor încerca să deslușească tâlcul poveștilor sale țesute, prin care (așa cum observa criticul de artă Valentin Ciucă în medalionul pe care i l-a dedicat în albumul intitulat “Un secol de arte frumoase în Bucovina”) artista face dovada că “știe să stilizeze inspirat lumea formelor și ajunge astfel la elocvente sinteze”, vor avea satisfacția, după ce vor reuși să pătrundă dincolo de materialitatea texturii, de a simți lunecarea într-un univers al emoțiilor lăuntrice, un univers tăcut și transtemporal. Create ca laude aduse pământului, tapiseriile și macrameurile (macrameuri „adevărate”, cum spune ea, adică „lucrate prin legarea firelor, nu prin croșetare”), decupate parcă din peisajul unduitor și împădurit al Obcinilor Bucovinene, m-au dus cu gândul la spusele lui Mihail Sebastian: “Durabile nu sunt în realitate decât lucrurile simple, care nu epatează, care nu revoltă, dar care exprimă adevăruri omenești de totdeauna”.