Mii de pelerini au venit, și vineri, la Catedrala Patriarhală din Capitală, așteptarea lungă la coadă fiind amăgită cu povești despre îngeri păzitori, ventuze puse cu benzină, vremurile comunismului și sfinți care unesc oamenii în credință.
Pentru a ajunge să se închine la moaștele Sfinținților Nectarie de la Eghina, Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureștilor, și ale Sfinților Împărați Constantin și Elena, unii pelerini au venit de cu noapte, alții, mai spre dimineață, iar cei mai mulți, aproape de ora 7.00.
Vineri, la 7,45, coada depășește doi kilometri, trecând de intersecția cu 11 Iunie – Gheorghe Preotescu și îndreptându-se spre Rondul Coșbuc. Pentru cei aflați la capătul cozii, dincolo de intersecție, nu mai sunt garduri ale Jandarmeriei, pentru delimitarea grupurilor și menținerea ordinii. Totuși, pentru ca lumea să știe unde se termină coada, a fost adusă, ca reper, o mașină mare a Jandarmeriei.
Grupurile de pelerini nu sunt compacte și nici egale. Unele sunt formate din aproximativ 50 de oameni, altele mai mari sau mai mici. Strategia jandarmilor – să lase între grupuri, din când în când, spații foarte mari. „Este strategia noastră la astfel de pelerinaje. În primul rând, supraveghem mai ușor grupurile mici. Apoi, dacă avem spații libere, pelerinii au sentimentul că rândul merge mai repede și sunt mulțumiți. Dacă sunt mulțumiți, nu avem incidente”, explică unul dintre jandarmi.
Același jandarm spune că amplasarea gardurilor este necesară pentru că unii oamenii nu sunt civilizați. Altfel spus, sunt prevenite saltul peste rând și furatul locului la coadă.
„Dacă nu am pune garduri, ar intra în față, nu ar respecta rândul, ar fi învălmășeală. Așa, însă, este bine.Și pentru ei, și pentru noi. Am venit aici de seara, dar asta ne este meseria. Cine să facă treaba asta?”, mai spune jandarmul.
Lângă coada pelerinilor, o alta, mai subțire, dar vizibilă: coada grămezilor de gunoi. Iar asta pentru că nu sunt coșuri în care pelerinii să arunce paharele de plastic din care au băut cafea sau ceai, sticlele de suc, farfuriile sau casoletele de la sarmale și ambalajele de la stixuri, cornuri și ciocolată.
Nimeni, însă, nu se arată deranjat de gunoi. Oamenii au alte procupări. După ce se așează la coadă, primul gest este să-și facă o cruce mare, semn de mulțumire că au ajuns până acolo, chiar dacă sunt veniți din București sau din provincie, dar și de speranță că vor apuca clipa în care să se închine sfinților aduși la Patriarhie pentru ei.
„Dacă ai răbdare, treci. Fata mea a fost la Iași, la Cuvioasa Parascheva. A stat de la 13,30 la 21,00. Alții, de la 7,30 la 23,30. Eu, anu’ trecut, am stat aici de la 6,00 la 16,00. A mers foarte bine”, spune o femeie.
O altă creștină întreabă: „Ce ne facem dacă ni se face rău?”. Răspunsul vine de la prima femeie: „Am o farmacie la mine, am de toate. Și, apoi, este Salvarea aici”.
O alta intervine: „Și eu am fost la Sfânta Parascheva. Am avut scăunel cu mine. Dar nu mi-a trebuit nimic, pentru că era un tânăr care tot timpul s-a ocupat de mine”.
„Îngerul păzitor”, completează altcineva și discuțiile continuă.
Femeia ocrotită de îngerul păzitor la Iași deapănă o întâmplare tristă, dar pe care o privește acum ca pe o încercare de la Dumnezeu. „În vara asta, m-am ars. Îmi puneam ventuze. Îmi pun des. Mă doare spatele, la umeri. S-a terminat gazul. A venit o vecină și a zis că mai are ea puțin. S-a dus și l-a adus. Dar nu era gaz. Era benzină. Vedeam focul cum arde. Noroc că aveam capul legat”, a povestit ea.
Femeile din jur își dau cu părerea. „Trebuia să miroși înainte să dai foc”. „Ventuzele se pun cu spirt”. „Ba mai bine cu țuică. Țuica este cea mai bună pentru ventuze”. „Eu știu că dădeam cu spirt pe un șomoig de vată. Am și acum acasă șomoiogul”.
Victima ventuzelor cu benzină își continuă relatarea despre necaz. „A fost așa, ca o orbeală. Am stat în spital. Așa am meritat, păcatele mele…”.
Discuțiile se mută apoi în vremurile comuniste. „Era mai bine pe vremea aia. Eram egali. Aveam toți servici. Acum, se fură”, spune o femeie trecută de 50 de ani.
O alta intervine: „De furat, s-a furat mereu”.
După care vine picătura de filosofie, din gura unei alte femei aflate la coadă: „Acuma… intră slabi și iese grași. Totuși, mai bine săraci. Toți ajungem în același loc, «dincolo»”.
Inevitabil, colocviul ad-hoc nu poate ocoli comparația cu Occidentul. „E greu și în străinătate. Eu am două fete, una în Italia și alta în Germania. Prima s-a adaptat, a doua nu. Dacă nu știi limba, este greu”, spune o mamă, aflată două rânduri mai sus.
Un telefon perturbă conversația. „Alo! Am plecat la 3 din Buzău, la 7 eram aici”.
Lângă coadă, comerțul este în floare. „Ia batiste, ia batiste!”, strică o femeie pirpirie.
Oferta negustorilor ambulanți este însă mult mai diversă. „Flori, două la un leu! Ia două la un leu! Ia busuiosc! Covrigi calzi! Ia covrigi!”. Și lumea lua.
Negoțul se oprește odată ce coada intră pe Aleea Dealul Mitropoliei. Aici, începe urcușul spre Catedrala Patriarhiei. Oamenii sunt mai relaxați, chiar dacă mulți s-au așezat la coadă încă de la miezul nopții. În cel mult o oră și jumătate, vor ajunge la racle.
Pe la 9.15, începe Slujba Sfintei Liturghii. Pe podiumul special amenajat lângă Catedrala Patriarhală, IPS Efrem, mitropolit de Ydra, Spetses și Eghina conduce soborul de ierarhi în care se află IPS Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, Preasfințitul Părinte Siluan, episcopul Ortodox Român al Ungariei, Preasfințitul Părinte Macarie, episcopul Ortodox Român al Europei de Nord, Preasfințiții Părinți Ciprian Câmpineanul și Varlaam Ploieșteanul, episcopi- vicari patriarhali, Varsanufie Prahoveanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor. Toți oficiază slujba închinată Sântului Dimitrie Izvorâtorul de Mir – sărbătoritul zilei de 26 octombrie.
Slujba poate fi văzută pe ecranele montate pe Colina Bucuriei. Acum, pelerinii sunt mai puțin vorbăreți. Scriu acatiste. Între filele albe pline de nume, strecoară câte o bancnotă de cinci sau zece lei. Apoi, scriu pe filă suma și data.
Telefoanele sunt, în continuare, legătura cu cei de acasă. „Nu am ajuns, mai am puțin”, răspunde o tânără, în timp ce-și trage o fustă peste pantaloni. „Îmi pun fusta. Nu pot merge în pantaloni, că doar sunt femeie”. Convorbirea vizează apoi acatistele. „Bine, scriu. Marin, Ion, Gina…”.
Tânăra trage după ea o geantă de voiaj mare. Are la ea multe haine pe care vrea să le atingă de moaște. „Sunt ale celor care nu pot veni, Ne ajutăm, ce să facem”, explică ea.
Apoi, mitropolitul Efrem le vorbește miilor de pelerini, subliniind că viața personală trebuie să fie în acord cu cuvântul evanghelic. Discursul are referiri la progresele științei și tehnologiei, care n-ar trebuie să altereze valorile universale. „Puterea omului, îndeosebi cea intelectuală, este uriașă. Niciodată nu s-a putut exprima în toată extinderea ei, ca în vremea noastră. Odată cu progresul științei, putem să interpretăm și să înțelegem aproape totul. Cu evoluția tehnologiei putem să dobândim lucruri altădată de neconceput. Acestea generează un sentiment de autosuficiență arogantă, un antropocentrism egoist și un materialism miop și lipsit de filosofie. Depășim viteza sunetului, dezintegrăm puterea atomilor, am zdrobit, prin sistemul digital, hotarele cugetării și îmbătați de succesul tehnologizării lumii, am pierdut interesul nostru față de Cel ce a creat lumea și modul cum a fost aceasta creată. Slava deșartă a izbânzilor umane a diminuat slava lui Dumnezeu Creatorul. În final, s-a alterat și criteriul moral. Așa numitele valori universale, precum solidaritatea, respectul reciproc, demnitatea, dreptatea, democrația ș.a au înlocuit virtuțile sfintele ale credinței nădejdii și dragostei”.
De coada pelerinilor se apropie o femeie care vrea să le împartă de mâncare. Un tânăr, însă, o oprește. „Nu aveți voie aici. Ieri, a venit o femeie care ar fi vrut să împartă ceva pentru soțul ei care a murit. Nu a lăsat-o. Nu este voie. Să mergă în altă parte”.
Un bărbat încearcă să explice situația: „Am aflat că oamenii care vor să împartă alimente trebuie să mergă cu ele în centrele Patriarhiei, apoi le împart ei. Spun că e pentru securitatea sanitară”.
În apropiere de moaște, oamenii se împart în două grupe; se apropie prin dreapta și prin stânga raclelor. Se închină și ating de moaște pachetele grele pe care le-au adus. Primesc în dar, pentru osteneală, flori și busuioc atinse de moaște. Își fac cruce și pornesc spre casă.
„Sunt fericită. Mi-a ajutat Domnul”, spune o tânără.
„A meritat”, spune o alta.
În curtea Patriarhiei, se împart sarmale. Oamenii se înghesuie să prindă două-trei. Mai iau și o sticluță cu agheasmă, se închină până la pământ și pornesc care de unde a venit, cu gândul că Sfinții îi vor ajuta. Le-au cerut multe, dar mai ales să fie sănătoși.
Cei care n-au apucat să ajungă la racle privesc cu invidie spre cei care s-au închinat. Și mâine, sâmbătă, este însă o zi. Ziua Cuviosului Dimitrie Ocrotitorul Bucureștilor, când alte mii și mii de oameni vor ajunge la moaște. Miercuri, joi și vineri, au reușit asta peste 50.000.
Elvira Gheorghita, elvira@mediafax.ro
