La Librăria Cărturești, din incinta Iulius Mall Suceava, va avea loc sâmbătă, 3 decembrie, la ora 14:00, lansarea a două volume adresate în egală măsură copiilor și adulților: „Poveste pentru oameni și femei” și „Un (H)umor pentru mintea copiilor”, cărți care-l au ca autor pe poetul humorean Sorin Poclitaru.
Dacă „Poveste pentru oameni și femei” este, așa cum spune scriitorul umorist Cornel Udrea, un basm în versuri „reciclat”, care aduce „o imagine insolită, ușor digerabilă, transformând întâmplările propriu-zise în motive de ludic consistent”, „Un (H)umor pentru mintea copiilor” este o plachetă de versuri pline de culoare, candoare și veselie dedicată celor mici.
Cărțile oferă celor care le răsfoiesc și deliciul vizual al graficii realizate de artista plastică Loredana Grigoraș și de maestrul Radu Bercea împreună cu un grup de copii talentați din Gura Humorului.
Pentru culoarea, candoarea și veselia evenimentului, care precede sărbătoarea lui Moș Nicolae, a fost invitat special corul de copii „Voces” din Dorohoi.