La Centrul Cultural “Grigore Vasiliu Birlic” a avut loc vineri, 5 iulie, la ora 18,00, premiera spectacolelor „Povești de dragoste” și „Karagiale reloaded”, piese puse în scenă de trupa de teatru “Birlic”, cu sprijinul regizorului Gheorghe Balint.
„Povești de dragoste” este o piesă care reunește trei povești de dragoste inspirate din viața reală, “Împăiați-vă iubiții”, de Teodor Mazilu, “Nu mai sunt iepurașul tău drag” și “Sandwich cu pui”, ambele de Matei Vișniec, prezentate într-o sală care a făcut față cu greu numărului mare de fălticeneni dornici de a viziona o piesă de teatru, în care personajele capătă de cele mai multe ori un instinct dramatic, uneori chiar tragic, dar cu o sensibilitate în exces, care le face de cele mai multe ori să cedeze în fața dragostei.
“Karagiale reloaded” este o parodie plină de amănunte picante din viața de zi cu zi a elevilor de liceu, care ne demonstrează că scrierile lui Caragiale sunt la fel de actuale în ziua de azi ca și acum un secol și ceva în urmă. Este o piesă în care se regăsesc elemente din „Pedagog de școală nouă”, „Domnul Goe”, „Amici”, „Five o’clock” și care la final te îndeamnă să citești sau să recitești operele lui Caragiale. Distinsul profesor din vremurile lui Caragiale este înlocuit de proful „cool” de la colegiu, damele manierate care se încaieră sunt înlocuite de tinerele care se bat în club, cetățeanul turmentat este înlocuit de elevul „etnobotanist”, iar domnul Goe este înlocuit de elevul costumat în ținuta lui Harry Potter și multe altele, toate personajele fiind aduse în „Era Facebook” și având ca modele așa-zisele vedete lipsite de cultură generală, dar care apar de dimineața până seara la posturile de televiziune sau țin prima pagină a ziarelor.
Patru spectacole într-o singură seară
“Acest eveniment teatral îl pregătim de ceva timp. Cred că vă aduceți aminte de «Al cincilea anotimp» și, cu toate că mulți credeau că nu va mai fi un al doilea spectacol, iată că astăzi sunt patru spectacole într-o singură seară. Asociația «Fălticeni Cultural», împreună cu elevii de la Colegiul Național «Nicu Gane» și un elev de la Colegiul «Mihai Băcescu» au pregătit aceste piese împreună cu regizorul Gheorghe Balint de la Teatrul «George Bacovia» din Bacău și sperăm ca această primă colaborare să fie baza și altor proiecte culturale. În toamnă vrem să avem o trupă de teatru «Birlic» cu cei maturi, să facem o piesă atât cu elevi, cât și cu maturi”, ne-a declarat preotul Liviu Mihăilă, președintele Asociației “Fălticeni Cultural”.
Actorii fălticeneni, la egalitate cu actorii profesioniști
Regizorul Gheorghe Balint a spus că se află la Fălticeni din două motive aproape egale, pentru părintele Mihăilă, fără de care nu ar exista trupa “Birlic”, fără de care nu ar exista la Fălticeni filme, concerte, muzică, teatru, folk, și pentru a realiza un spectacol extraordinar.
“Orașul are o șansă foarte mare cu acești copii fabuloși. Pe acești tineri eu nu îi consider amatori, pentru că lucrez la fel ca și cum aș lucra cu actori profesioniști, cu cinci ani sau o sută de ani de scenă. Sper să aveți o surpriză plăcută, ei au făcut un efort teribil, o să vedeți patru spectacole în această seară lucrate în trei săptămâni. Am apreciat și afișele făcute de Lavinia, o elevă care are stofă de grafician, are simț, are ochi, are fler, are tot ce trebuie. Nu aș fi putut lucra cu acești copii dacă nu ar fi avut minte, pudoare, inteligență”, ne-a declarat regizorul Gheorghe Balint.
După succesul înregistrat anul trecut cu „Al cincilea anotimp”, pentru trupa de teatru „Birlic” din Fălticeni aceasta este prima ieșire la public cu „Povești de dragoste” și „Karagiale reloaded”.