Un neamț sensibil preocupat de comunitatea românească
Ce s-ar putea spune despre o persoană care a ales să lase deoparte o viață frumoasă și tihnită într-o țară dezvoltată, în mijlocul unei familii numeroase și fericite, care s-a dedicat pur și simplu persoanelor nevoiașe, copiilor, familiilor acestora încercând să le aducă o rază de speranță și bucurie într-o existență cenușie? Multe? Puține? Niciodată îndeajuns.
Lutz Bodo Noack s-a născut pe 28 iunie 1943 (foto 1990, 2017), în orașul Kolkwitz – Germania. Sensibil la greutățile și suferințele oamenilor, încă din 1983 începe să desfășoare, în condițiile acelor vremuri, ajutorarea unor familii nevoiașe din România.
Revoluția din ’89, un moment de cotitură
Pe 22 decembrie 1989, aflându-se la granița cu Polonia și auzind ce se întâmplase în România, și-a spus „Acum știu unde îmi este locul”, inspirat de duhul lui Dumnezeu hotărând atunci că românii nevoiași vor fi principalii beneficiari ai proiectelor umanitare. Lucru care s-a și întâmplat și în ianuarie 1990 a efectuat primul transport de ajutoare. Aceasta a fost prima dată când Lutz Noack a călătorit în România după revoluție, dată pe care nu o va uita niciodată întrucât aceasta i-a schimbat definitiv viața.
În februarie 1992, acesta înființează, la Botoșani, asociația misionară „El rămâne credincios”. Tot în anul 1992, împreună cu alții devine membru fondator al Facultății „Nicolae Iorga” (Universitatea Hyperion București).
„Drumul lăsat în urmă în cei 27 de ani nu a fost unul ușor, ani în care speranțele au fost năruite poate din cauza moștenirii lăsate, mentalității diferite, punctelor diferite de vedere și diferențelor legislative. În 1997, a fost înființată cantina asociației, care oferă zilnic o masă caldă pentru copii nevoiași.Am convingerea că lumea poate fi schimbată în bine dacă sunt ajutați în primul rând copiii, mottoul asociației noastre fiind: «Caută binele orașului tău!»”, a menționat Lutz Noack.
Botoșănean prin adopție și implicare
„Sunt cetățean german prin naștere, dar mă consider botoșănean prin adopție, căci după 1990 am locuit mai mult la Botoșani decât în Germania”, spune Lutz Noack.
Nu numai copiii și familiile nevoiașe au fost destinatarii proiectelor umanitare ale asociației coordonate de Lutz Noack. Asociația a pus bazele unor colaborări cu diverse instituții din municipiul și județul Botoșani. La azilul de noapte a adus paturi, la unitatea de pompieri a donat trei mașini, funcționale și acum. În 2001, 16 asistenți de la serviciul de ambulanță au fost pe cheltuiala asociației în Germania, la un curs de pregătire, timp de o lună. În 2007, opt ofițeri superiori din conducerea IPJ au fost într-un schimb de experiență la poliția germană. Tot aici pot fi amintite produsele sanitare și alimentare donate ani la rând unităților spitalicești, respectiv Spitalul Județean Mavromati, Spitalul de Obstetrică și Ginecologie, Sanatoriul Podriga, Spitalul de copii, Azilul de bătrâni din Leorda, Trușești, Ștefănești, Penitenciarul Botoșani, Spitalul TBC Guranda etc.
În perioada 2000-2004, Lutz Noack a colaborat îndeaproape cu conducerea Primăriei Botoșani, fiind consilier pe probleme sociale al primarului Florin Egner. În paralel cu oferirea unei mese calde pentru 70-80 de copii nevoiași, Lutz Noack s-a implicat și în organizarea altor programe cu acești copii. Toți așteaptă taberele gratuite din Colibița – Bistrița. De asemenea, acestora li se oferă condiții bune, lucru posibil sponsorizărilor constând în brichete (material ecologic pentru încălzire fabricat din rumeguș) oferite de Holzindustrie Schweighofer, prin care se asigură căldura și apa caldă, dar și serbările Nașterii Mântuitorului de Crăciun, când copiii primesc daruri personalizate de la familii din Germania.
Asociația, în colaborare cu Crucea Roșie din Germania, prin voluntari, și filiala din Botoșani de Cruce Roșie, a implementat diverse proiecte. Ca o mică paranteză considerăm că ar fi onest să menționăm parte din sponsori fără intenția de a omite sau accentua în mod deosebit pe cineva: Dr. Oetker, Feodora, Holzindustrie Schweighofer SRL, SanitätshausReha Team BauerGmbH, Manfred Spedition, Herman Wader Schttiftung, Bauernfeind AG, Osteuropahilfe Garrel, SC Alpfa Prod SRL, Cătămărăști Deal, Apetrans SRL Botoșani, Transdor SRL Botoșani, diferite comunități creștine din Germania, persoane fizice.
Presa locală și regională din Germania relatează despre proiectele derulate de asociație la Botoșani. Pentru misiunea nobilă derulată în comunitate, în august 2013 i se conferă titlul de „Cetățean de onoare” al municipiului Botoșani, iar în 2015 este nominalizat și votat la „Gala 10 pentru Botoșani”.
„Eu din România nu iau nimic. Sunt aici pentru a oferi”,mărturisește Noack. El este hotărât să continue activitatea la Botoșani deoarece se consideră botoșănean și dorește să se implice în rezolvarea problemelor comunității.
Deși ar mai fi multe de adăugat despre acest uriaș blând cu o înfățișare dominată nu de alura sa și nici de barbă sau de mâinile trudite, ci de ochii săi, în prezența căruia te simți extraordinar pentru că știi că are pentru orice situație o soluție, pentru orice stare sufletească o vorbă bună, mă opresc aici pentru că știu că Domnia Sa nu este adeptul discursurilor. Ci al faptelor!