Povestea unui preot de neuitat (II)

Am mărturisit întotdeauna fascinanta și copleșitoarea imagine a prieteniei pe care am descoperit-o și în paginile unei corespondențe dintre un monah ajuns la demnitatea arhierească și familia preotului Petru Ciobanu din Slatina Fălticenilor.
După cunoștințele mele, aceasta este cea mai bogată (laborioasă) corespondență păstrată între un ierarh și familia unui preot de țară.
Începută în anii ‘50 ai veacului al XX-lea și încheiată în anul 2005, când Mitropolitul Antonie Plămădeală a trecut dincolo de lumea pământeană, prietenia aceasta postulează veșnicia.
În vremuri grele, monahul fugar, urmărit de autoritățile represive comuniste, a găsit înțelegerea, ajutorul și prietenia familiei preotului Petru Ciobanu și a preotesei Angela.
În casa lor, așezată sub cetatea Munților Stânișoarei, am găsit cu ani în urmă o dedicație a Mitropolitului Antonie Plămădeală, așezată pe pagina dintâi a cărții „Trei ceasuri în iad”: „Când viața mea a cunoscut ceasuri de iad, în casa preotului Petru Ciobanu m-am simțit întotdeauna ca-n rai”.
Sutele de pagini ale corespondenței pe care au purtat-o grăiesc, în perioade diferite, despre o prietenie care a cunoscut înălțimi greu de atins și frumuseți inefabile.
Scrisorile din anii â50 amintesc despre greutățile unor timpuri neprietenoase (potrivnice), lupta pentru supraviețuire a monahului ajuns la limită, pe margine de prăpastie, așa încât putem înțelege rătăcirile și strigătele de deznădejde ale acestuia, care au găsit ecou în paginile epistolare.
Marile tristeți au fost suportate mai ușor cu ajutorul și grija specială ale familiei preotului Petru Ciobanu.
După ce furtuna a trecut și monahul a primit recunoașterea Bisericii, i-a păstrat întotdeauna aproape pe prietenii de altădată, rămași prieteni pentru totdeauna.
Acest lucru se observă cu ușurință din epistolele trimise în timpul slujirii arhierești.
Grație acestei prietenii a cunoscut diverse persoane din elita intelectuală a vremii. L-a avut ca oaspete pe teologul și profesorul Olivier Clément, împreună cu părintele profesor Dumitru Stăniloae, însoțindu-l într-o vizită la mănăstirile din nordul Moldovei și din ținutul Neamțului timp de o săptămână. În anul 1973 a cunoscut profesori universitari din Elveția, Herving Aldenhoven, cu soția Claire, și Urs van Arx din Berna, care i-au adresat invitația de a vizita Elveția timp de o lună, unde s-a bucurat de o ospitalitate deosebită și de frumusețea multor locuri și obiective din Țara Cantoanelor, luând astfel contact cu specificul și cultura elvețiană. A călătorit și în Franța, vizitând comunitatea de la Taizé.
A primit vizita multor intelectuali din străinătate, care i-au oferit excursii de studii în Elveția și Italia, locuind într-o superbă regiune de lângă Lago Maggiore. În anul 1986 a fost invitat pentru o lună la Paris de către Episcopul Germain din Franța și a fost găzduit la reședința ierarhului român Adrian Hrițcu, care păstorea la Paris.
În decursul timpului a mai călătorit de două ori în America, la invitația unui prieten medic, de câteva ori în Spania, în Rusia și în alte țări.
Preotul acesta care a călătorit în toate zările a avut un alt mare privilegiu. I-a stat alături, în toți anii slujirii preoțești, înțeleapta sa prezbiteră, Angela. Plină de idei, critică și privind întotdeauna lucrurile în profunzimea lor, preoteasa Angela l-a îndemnat pe soțul ei să nu se încurce cu lucruri mărunte.
Realizările de la Slatina și Herla sunt rodul conlucrării armonioase a celor doi. Preoteasa a rămas în umbră, învățând această smerenie probabil de la monahii îmbunătățiți ai mănăstirii voievodale de la Slatina.
Dintre cei care s-au bucurat de ospitalitatea părintelui Petru Ciobanu, în afară de cei deja menționați, au mai fost Mitropolitul Sebastian Rusan, Patriarhul Iustin Moisescu, Patriarhul Teoctist în mod deosebit, Arhiepiscopul Eftimie al Romanului și Hușilor, Arhiepiscopul Adrian Hrițcu, Arhiepiscopul Pimen Zainea, Arhiepiscopul Epifanie Norocel, Episcopul Partenie Ciopron, Episcopul Gherasim Cucoșel Putneanul, Episcopul Ioachim Mareș al Hușilor, Episcopul Irineu Crăciunaș Suceveanul, scriitorii Geo Bogza și Radu Popescu, Ioan Alexandru, Grigore Ilisei, Doina Cernica și alții.
I-a cunoscut și pe ucenicii Mitropolitului Antonie: Înaltpreasfințitul Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, și Preasfințitul Visarion, Episcopul Tulcii.
În vara anului 2013, cu puțin timp înainte de împlinirea vârstei de 90 de ani, am lansat în satul Slatina volumul publicat la Editura Andreiană din Sibiu, Mitropolitul Antonie Plămădeală și amintirea unei prietenii, Scrisori, vol. I, care cuprinde corespondența dintre Mitropolitul Antonie Plămădeală cu familia preotului Ciobanu.
În istoria Bisericii noastre nu cred să existe o corespondență similară între un ierarh și un preot de enorie, nici chiar în perioada când stilul epistolar era în vogă…
Au fost prieteni adevărați, cu trăiri intense, cu legături de suflet care nu s-au schimbat odată cu trecerea anilor. Nu mult după acel moment festiv și academic la care au participat numeroși clerici, scriitori (din Iași, Suceava și Fălticeni), profesori și intelectuali ai zonei, Consiliul Local al comunei Slatina i-a acordat părintelui Petru Ciobanu titlul de cetățean de onoare.
Credincios până la capăt parohiei cu care s-a logodit la hirotonie, părintele Petru Ciobanu a avut ceva din vechea stirpe de slujitori devotați ai Bisericii.
Din acest motiv n-a plecat din satul slujirii lui nici atunci când mari ierarhi ai Bisericii i-au cerut-o.
Cum să pleci din raiul Slatinei într-un oraș aglomerat, chiar și pentru o vremelnică dregătorie?
Părintele Petru Ciobanu a înțeles cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur, Părinte al Bisericii, care a cunoscut bucuriile prieteniilor curate și durerea trădării de către cei apropiați, care a afirmat în acest sens: „Dumnezeu Cel iubitor de oameni voiește ca să unească pe oameni unii cu alții. Pentru aceasta a pus în raporturile dintre noi o lege atât de constrângătoare, încât fiecare om, pentru folosul lui propriu, să aibă nevoie de ajutorul altuia”. Așadar, Dumnezeu ne voiește alături de cineva, în permanență înconjurați și apropiați de oameni. Omul nu trebuie să se expună un timp îndelungat singurătății, pentru că riscă dezumanizarea, uită să mai fie om între oameni și om pentru oameni. Singurătatea nu o poate umple lumea, ci o singură ființă.
De asemenea, iubitor al slovelor teologiei adânci, părintele Petru a îmbrățișat îndemnurile sfinților spre buna rânduială a vieții sale: „Înainte de a-ți construi case, înainte de a-ți procura alte lucruri, fă-ți prieteni! Dacă făcătorul de pace este fiu al lui Dumnezeu, cu cât mai mult este fiu al lui Dumnezeu cel care face prieteni! Dacă se cheamă fiu al lui Dumnezeu cel care împacă numai pe alții, de ce numire nu este vrednic cel care face prieteni pe cei împăcați?”.
Necesitatea prieteniei în dinamica vieții personale este surprinsă și de Ecclesiast: „Prietenul credincios este acoperământ tare; și cel ce l-a aflat pe el aflat-a comoară. Cu prietenul credincios nimic nu se poate asemăna și nu este măsură a bunătății lui. Prietenul credincios este leacul vieții și cei ce se tem de Domnul îl vor afla pe el. Cel ce se teme de Domnul bine va ține prieteșugul său, căci ca la sine ține la aproapele lui” (Sfântul Ioan Gură de Aur).
Câte ar trebui amintite din statornica viețuire și prietenie a acestui ales slujitor, din neuitarea unora și a altora, din prețuirea și din dorința permanentă a pomenirii, mai ales în acest moment al apropierii sale de Nemuritorul Împărat…!
Pentru că i-a primit cu multă bucurie pe toți, iar casa i-a fost mereu deschisă, nădăjduim să afle și el deschise porțile Împărăției și să aibă răspuns bun la înfricoșătoarea judecată a lui Hristos, Dumnezeul nostru.
(† Timotei Prahoveanul Episcop-vicar Al Arhiepiscopiei Bucureștilor, ZiarulLumina)