Povestea unui preot de neuitat (I)

Frumusețea unei vieți trăite în lumina cuvintelor Mântuitorului Hristos are semnificații profunde. Sunt file din viața unor vrednici slujitori care nu au sfârșit, altele se confruntă cu valurile furtunilor, altele sunt de neuitat.
Părintele Petru Ciobanu, slujitor vreme de 72 de ani în biserica din localitatea Slatina, aflată la poalele Stânișoarei, în dulcele ținut sadovenian al Fălticenilor, și-a scris ultima filă…
A trecut la cele veșnice joi, 6 septembrie 2018, la vârsta de aproape 95 de ani. Numele său rămâne incrustat pe pomelnicul ctitoricesc al acestor locuri pentru că el s-a identificat cu oamenii de aici. I-a înțeles, le-a fost confesor și părinte, i-a iubit cu iubire sfântă și nu i-a părăsit niciodată. Datorită râvnei și statorniciei sale, satele Herla și Slatina, o vreme reunite în aceeași parohie, poartă amprenta strălucită a unei lucrări sacerdotale îndelungate.
Renunțarea la ranguri pentru slujirea unei comunități la capăt de țară tâlcuiește iubirea pentru fiii Bisericii peste care a fost așezat păstor de suflet. A fost răsplătit pentru aceasta cu respectul credincioșilor parohiei. „Părintele nostru“ așa spune, așa ne învață, așa face. Cuvintele și faptele lui au fost totdeauna îndreptar pentru cei care i-au fost aproape.
Foarte rar sunt astfel de exemple și de aceea se cuvine a fi apreciate. Un preot ajuns la o vârstă patriarhală, cu un deosebit itinerar în viața-i zbuciumată și îndelungată, merită respectul, recunoștința și smerita noastră aducere aminte.
El este unul dintre sfinții preoți de la țară, locul unde s-a născut veșnicia, pe care a căutat-o și spre care a fost chemat.
Preotul Petru Ciobanu s-a născut la 26 decembrie 1923 în localitatea Dobrovăț, județul Vaslui, din părinții Vasile Ciobanu, plutonier-major, adjunct al Legiunii de Jandarmi Roman, județul Neamț, și Maria, născută Moga.
Între anii 1930 și 1934 a urmat școala primară în comuna Dobrovăț, iar între anii 1935 și 1942, a urmat cursurile Seminarului Teologic „Sfântul Gheorghe“ din Roman. În luna septembrie a anului 1942 s-a înscris la Facultatea de Teologie din Cernăuți. În anul 1943, orașul Cernăuți a fost ocupat de Armata Uniunii Sovietice, părintele fiind încadrat atunci în postul de pedagog al Orfelinatului „Sfântul Nicolae“. Cei opt angajați ai orfelinatului și 86 de copii cazați acolo au fost evacuați la Târnăveni, în județul Mureș. Facultatea de Teologie din Cernăuți a fost transferată (evacuată) în orașul Râmnicu-Vâlcea. După două săptămâni, tânărul Petru Ciobanu a fost încorporat la Școala de Ofițeri din Ploiești, evacuată și ea după plecarea nemților. În septembrie 1943 a susținut examenele pentru anul întâi, în particular, la Facultatea de Teologie, aflată vremelnic la Râmnicu-Vâlcea. După absolvirea Școlii de Ofițeri, cu gradul de sublocotenent, a fost înrolat în Regimentul 10 Dorobanți Focșani, luând parte de data aceasta la luptele cu armata rusă împotriva nemților (hitleriștilor), pe valea Slănicului, în zona Bucureștilor, dar și în Ardeal, trecând prin grele încercări. Românii luptând atunci împreună (ca aliați) cu trupele rusești, Stalin a fost informat că în armata noastră funcționau preoți militari și a dat ordin ca aceștia, împreună cu teologii și seminariștii, să fie eliminați din sistemul militar.
Această dispoziție i-a salvat totuși viața, pentru că toți cei 16 colegi ofițeri au murit în Cehoslovacia, alături de o mie de persoane jertfite în ținuturile Cehiei.
În anul 1978 fusese nominalizat protopop al Protopopiatului Fălticeni, demnitate pe care a refuzat-o
În iunie 1946 a absolvit Facultatea de Teologie din Suceava, susținând la examenul de licență lucrarea cu subiectul Dragostea creștină, elaborată sub îndrumarea preotului profesor Orest Bucevschi.
În ziua de 21 iulie 1946 s-a căsătorit cu Angela Popescu, originară din comuna Todirești, județul Vaslui, fiica directorului școlii primare de acolo, Gheorghe, și a învățătoarei, Ecaterina. Împreună au cunoscut aproape 70 de ani bucuriile și lacrimile slujirii cu timp și fără timp ale credincioșilor din satul lor drag.
În ziua de 26 octombrie 1946 a fost hirotonit diacon, iar la 28 octombrie preot de către vlădica Valerie Moglan Botoșăneanul, Episcop-vicar al Mitropoliei Moldovei și Sucevei, pe seama Parohiei Slatina, numită atunci Drăceni, din Protoieria Fălticeni, județul Suceava.
În anul 1954, Parohia Herla s-a unit cu Parohia Drăceni, sub denumirea Herla-Drăceni. În anii următori (1956-1958), sub atenta lui îndrumare, s-au efectuat reparații capitale la biserica din Herla.
Între anii 1966 și 1971, biserica monument istoric din Slatina a fost restaurată în întregime. S-a pictat interiorul în tehnica fresco, de către arhimandritul Sofian Boghiu, de la Mănăstirea Antim din București, împreună cu ucenicii Gavril Moroșanu, Mihai Moroșanu și Bedran din Liban. Biserica a fost resfințită de către vlădica Antonie Ploieșteanul Plămădeală, atunci Episcop-vicar patriarhal, împreună cu Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, Irineu Crăciunaș Suceveanul, în ziua de 26 septembrie 1971.
În anul 1977, după o îndelungată și îndrăzneață dispută cu autoritățile comuniste ale județului Suceava, fără să aibă la dosar vreo aprobare, a început lucrările de zidire a noii biserici în satul Herla, care s-au încheiat în anul 1988, când în luna septembrie a fost săvârșită slujba târnosirii de către fericitul întru pomenire Teoctist, Patriarhul României, împreună cu Episcopul Eftimie al Romanului și Hușilor, mai târziu Arhiepiscop, înconjurat de un impresionant sobor de stareți, preoți și diaconi.
În anul 1978 fusese nominalizat protopop al Protopopiatului Fălticeni, demnitate pe care a refuzat-o, dorind să se ocupe de lucrarea zidirii bisericii din Herla. A fost, de asemenea, solicitat de câteva ori de către Episcopul și apoi Mitropolitul Antonie Plămădeală pentru a fi încadrat în posturi administrative la centrele eparhiale din București, Buzău și Sibiu.
În anul 1980 a fost ales, de către electoratul Protoieriei Fălticeni, membru în Adunarea eparhială a Arhiepiscopiei Iașilor, pentru două mandate (1980-1988). Cu prilejul ședințelor de la Centrul eparhial din Iași, Mitropolitul Teoctist îl invita adeseori să ia cuvântul și să amintească aspecte legate de construirea bisericii sale și de viața preoților din ținutul Fălticenilor.
A cultivat legături de prietenie cu diferite personalități eclesiale și laice. Patriarhul Teoctist i-a fost oaspete de multe ori în vremea arhipăstoririi de la Iași și București, mai ales atunci când venea în vizită la Mănăstirea Slatina, plimbându-se împreună iarna cu sania prin pădurile din preajma mănăstirii, sau vara în întreaga zonă.
Începând cu anul 1950 s-a împrietenit cu ierodiaconul Antonie Plămădeală, viitorul episcop și mitropolit, amiciție sinceră și îndelungată, care a durat o perioadă mai lungă de o jumătate de veac. Dar privind la această întâlnire minunată trebuie să afirmăm cu bucurie că unele prietenii nu au sfârșit.
Prietenul credincios este mai presus decât rudenia de sânge. Prietenul adevărat este greu de dobândit și ușor de pierdut. E mai prețios decât aurul și argintul și e mai valoros decât darurile oferite de cuceririle tehnicilor moderne. (†Timotei Prahoveanul Episcop-vicar al Arhiepiscopiei BucureștilorSursa: Ziarul Lumina)