România, te iubesc!

Povestea stâlpului care a răsărit în mijlocul unei șosele din comuna Sucevița

Stâlpul apărut după calamitățile din 2010

Un stâlp amplasat în mijlocul unei șosele a devenit subiect de ironie pe mai multe site-uri de socializare. „Împricinatul” se găsește pe drumul comunal 44C, care leagă localitățile Sucevița și Voivodeasa, și a apărut după calamitățile din 2010.
Povestea este ceva mai lungă, dar modul în care a fost lăsat un stâlp în mijlocul unui drum frizează ridicolul și prostia.
Vechiul drum șerpuia pe marginea pârâului Voivodeasa, iar inundațiile de acum cinci ani au erodat o bună parte din mal. Pentru a reface drumul, autoritățile au fost nevoite să mute amplasamentul cu 2-3 metri. Ori, stâlpul din rețeaua de alimentare cu energie electrică se afla deja acolo, adică exact în mijlocul viitorului drum.
Ioan Dorin Pânzar, actualul primar din Sucevița, spune că la vremea când a fost refăcut drumul cu pricina el avea calitatea de viceprimar și că altă soluție pentru a crea o cale de acces nu exista.
„Am solicitat celor de la E.ON să mute stâlpul pentru a nu rămâne în mijlocul drumului. Am făcut adrese și în 2013, și în 2014, și în 2015, dar de fiecare dată ni s-a răspuns că vor avea în vedere alocarea de fonduri. Din păcate, nu s-a întâmplat nimic, dovadă că ne-am bătut gura de pomană”, a precizat primarul din Sucevița.
Ioan Dorin Pânzar a arătat că relocarea stâlpului în afara carosabilului s-ar fi putut realiza și din banii primăriei, numai că acest lucru însemna câteva luni pierdute pentru obținerea avizelor.
Pentru a semnaliza cât mai bine stâlpul și pentru a reduce pericolul accidentelor, Primăria Sucevița a „încastrat împricinatul” într-un fel de scuar, semnalizat corespunzător din ambele direcții de mers.
Totuși, riscul unor accidente persistă și acum, în ciuda modificărilor realizate, iar comuna Sucevița poate concura oricând la titlul de cel mai prost proiect din țară.
În cursul zilei de ieri am încercat să obținem și un punct de vedere din partea E.ON, dar instituția stat în stat din România nu a putut furniza nici un fel de explicație despre cererile repetate și nerezolvate transmise de Primăria Sucevița.

Riscul unor accidente persistă și acum, în ciuda modificărilor realizate
Riscul unor accidente persistă și acum, în ciuda modificărilor realizate
Povestea stâlpului care a răsărit în mijlocul unei șosele din comuna Sucevița
Povestea stâlpului care a răsărit în mijlocul unei șosele din comuna Sucevița
Povestea stâlpului care a răsărit în mijlocul unei șosele din comuna Sucevița
Povestea stâlpului care a răsărit în mijlocul unei șosele din comuna Sucevița
Povestea stâlpului care a răsărit în mijlocul unei șosele din comuna Sucevița
Povestea stâlpului care a răsărit în mijlocul unei șosele din comuna Sucevița
Povestea stâlpului care a răsărit în mijlocul unei șosele din comuna Sucevița
Povestea stâlpului care a răsărit în mijlocul unei șosele din comuna Sucevița
Povestea stâlpului care a răsărit în mijlocul unei șosele din comuna Sucevița
Povestea stâlpului care a răsărit în mijlocul unei șosele din comuna Sucevița
Povestea stâlpului care a răsărit în mijlocul unei șosele din comuna Sucevița
Povestea stâlpului care a răsărit în mijlocul unei șosele din comuna Sucevița
Stâlpul apărut după calamitățile din 2010
Stâlpul apărut după calamitățile din 2010

Recomandări

„Tinere, ție îți zic, scoală-te!” – Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic la Duminica a XX-a după Rusalii

Comuna Horodnic de Jos a găzduit Târgul de Tradiții și Produse Tradiționale al microregiunii Sucevița – Putna

Niculai Barbă spune că această microregiune urmează să facă parte din Organizația de Management al Destinației