Sărbătoare

Povestea Sfântului Andrei



Sărbătoare: Povestea Sfântului Andrei
Sărbătoare: Povestea Sfântului Andrei

Ziua de 30 noiembrie este sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei. Ea are o semnificație aparte pentru poporul român. Sfântul Andrei este cel care a botezat primii creștini pe teritoriul țării noastre, fiind considerat patronul spiritual al românilor.
Sfântul Andrei, originar din Betsaida, înainte de a fi Apostol al Domnului era ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul. El s-a hotărât să-l urmeze pe Iisus Hristos și a devenit „cel întâi chemat”, după cum aflăm din scripturile bisericii. După Învierea lui Iisus și coborârea Spiritului Sfânt (Rusaliile), apostolii s-au întâlnit și au tras la sorți care unde se va duce pentru propovăduirea credinței creștine. Ținutul Scyția, adică Dobrogea, i-a revenit Sfântului Andrei. După multe peregrinări, el se stabilește în Peloponezul grecesc, în orașul Patras, lângă Corint, în județul Constanța, unde moare din ordinul guvernatorului roman Aegeas, pe 30 noiembrie, în anul 60, în timpul Împăratului Nero.
Sursele bisericești vorbesc despre faptul că Sfântul Andrei a fost răstignit pe o cruce în formă de X cu capul în jos, căreia i s-a spus „Crucea Sfântului Andrei” și care se regăsește pe steagul Scoției.
Tradițiile sărbătorii Sfântului Andrei la români
Peste tot în lume există datini și obiceiuri populare, însă parcă niciunde tradițiile nu cunosc „fastul” și semnificațiile celor românești. Legendele spun că în noaptea Sfântului Andrei (29/30 noiembrie) se practică ritualuri cu scopul de a proteja oamenii, animalele și gospodăriile. Este noaptea în care spiritele negre bântuie locurile pământești. De aici, tradiția că de Sfântul Andrei se dezleagă secrete, se găsesc autorii unor crime, ale unor furturi. Acest obicei se desfășoară la miezul nopții, în cimitir cu apă sfințită, lumânări, un vas nou cu gura largă și câțiva bănuți de argint care se pun pe un mormânt părăsit. După ce se spun câteva rugăciuni, se poate vedea în apa turnată în vas firul evenimentelor.
Tradițiile de Sfântul Andrei sunt variate și multiple, poate nici o altă sărbătoare nu este așa plină de simboluri ca aceasta. Legendele din Bucovina spun că în noaptea Sfântului Andrei lupii încep să vorbească și își mișcă gâturile înțepenite. Cel ce vrea să audă vorbele lupilor, va muri repede, iar dacă un om este atacat de lupi acesta se va transforma în vârcolac.
De Sfântul Andrei, femeile întorc oalele și cănile cu gura în jos sau scot din sobă cenușa caldă pentru ca strigoii să nu se adăpostească la căldură sau împrăștie prin curte bucăți de pâine pe care strigoii să le mănânce și să nu mai intre în casă. Ca să se apere de vârcolaci atârnă șiruri de usturoi la intrare și lasă candela aprinsă (în unele zone există obiceiul de a se unge cu usturoi tocurile ușilor și ferestrelor). Animalelor li se amestecă în hrană câte un fir de busuioc sau li se pune o picătură de agheasmă în apă. În trecut exista „descântecul sării”: un drob de sare descântat era îngropat în fața grajdului. El era dezgropat la primăvară de Sfântul Gheorghe când sarea era amestecată în hrana animalelor ca să le ferească de farmece.
Sărbătoarea Sfântului Andrei este prevestitoarea ursitului pentru fetele tinere nemăritate. Se spune că un fir de busuioc așezat sub pernă face ca în vis să apară imaginea ursitului. În alte părți se folosește metoda „făcutului cu ulcica”: singură în fața sobei, fata întoarce un vas nou de lut pe fundul căruia lasă să ardă 3 cărbuni. Rostind o incantație ea rotește ușor vasul și atrage atenția celui iubit. Un alt obicei pentru a ghici viitorul constă în a privi un pahar cu apă neîncepută în care aruncă o verighetă sfințită de preot în mijlocul căruia apare chipul ursitului. Tot pentru aflarea viitorului o fată dezbrăcată se așează între două oglinzi cu o lumânare în fiecare mână și privește intens în oglinda din față. Se spune că în oglinda din spate i se reflectă scene din viitor și imaginea viitorului soț.
De Sfântul Andrei se poate afla prognoza pentru anul următor. Tradiția spune că se iau 12 cepe care se duc în podul casei și se lasă acolo până în seara de Crăciun. Fiecărei luni a anului îi corespunde o ceapă. Cepele care s-au stricat semnifică luni ploioase cu grindină, iar cele care au încolțit, luni favorabile pentru recoltă. La fel se face și cu grâul care este pus la încolțit pentru fiecare membru al familiei. Cel al cărui grâu este frumos și înalt se spune că va avea un an bun cu bani și sănătate. Dacă în noaptea Sfântului Andrei este senin și cald, atunci vom avea o iarnă blândă, dacă este ger, vom avea o iarnă grea.
Sfaturi Info-ghid:
Fiecare tradiție are farmecul ei, însă sărbătoarea Sfântului Andrei este una dintre cele mai însemnate ca simboluri pentru români. Dacă aveți posibilitatea de a vă afla la țară de Sfântul Andrei, nu ratați șansa de a asista la tradițiile și obiceiurile acestei zile. Și nu uitați de grâul pus la încolțit pe 30 noiembrie!
(sursa: www.info-ghid.com)