Povestea pustnicului Sindonie

Iubirea față de Dumnezeu și față de semeni este porunca în care se cuprinde toată Legea. Cine o împlinește pe aceasta nu poate greși, fiindcă iubirea este dispoziția sufletului care nu preferă propriul interes voinței divine sau folosului fratelui. Lucrul acesta l-a făcut pe Fericitul Augustin să spună următoarele cuvinte: „Iubește și fă ce vrei!“.
Pilda de azi ne va relata un model de iubire fără limite pentru Dumnezeu și aproapele.
Serapion era un ascet egiptean foarte darnic. De multe ori era văzut că umbla dezbrăcat până la piele, înfășurat într-un cearșaf, fiindcă îmbrăcămintea sa și-o dăruise milosteniei. Astfel i-a rămas numele de Sindonie de la grecescul sindoni, care în românește se traduce chiar așa, cearșaf.
Sindonie, spune Paladie într-una din cărțile sale, s-a vândut ca rob unui actor idolatru pentru 20 de monede de aur. A început deci cu multă dăruire să-l slujească pe stăpânul lui și întreaga-i familie. Lucra tot timpul fără a avea pretenții. Mâncarea sa era alcătuită din pâine și apă. În timp ce mâinile lui lucrau, mintea sa era preocupată cu rugăciunea. Cuvintele Scripturii nu lipseau niciodată de pe buzele sale. Scopul era acela de a răspândi lumina lui Hristos stăpânilor săi și nu a întârziat să-și pună în aplicare planul. I-a atras la credință, mai întâi de toate cu exemplul vieții de creștin, iar mai apoi cu învățătura Evangheliei, un balsam de mângâiere pe sufletele chinuite de zădărnicia lumii.
Când mimul – așa li se spunea pe atunci actorilor -, soția și copiii lui au primit harul Sfântului Botez, și-au lăsat meseriile lor, care nu se mai potriveau cu noua lor viață și au devenit fii de nădejde ai Bisericii.
Într-o zi, stăpânul său l-a luat deoparte pe Sindonie și i-a spus: „Este vremea, frate, să-ți întorc facerea de bine pe care mi-ai făcut-o, eliberându-mă pe mine și familia mea din întunericul idolatriei. Ia-ți și tu drept răsplată libertatea.“ Atunci Sindonie a înțeles că venise ceasul să-i descopere adevărul. I-a spus deci că nu era rob și că de bunăvoie s-a vândut lui, ca să-l conducă la Hristos. „Dacă Dumnezeu mi-a îndeplinit dorința, pot astfel să merg și să mai ajut și pe alții.“
A înapoiat cei 20 de galbeni stăpânului său și a plecat spre altă țară. Acolo s-a vândut la o familie de eretici. În același fel i-a adus și pe aceștia, foarte repede, în sânul Bisericii. Până la sfârșitul vieții sale, Sindonie a slujit cu trupul și sufletul pe semenii săi și, implicit, pe Dumnezeu.
(Augustin PĂUNOIU)